Prefacátorie

„Lepădând... orice fel de prefăcătorie...“ (1. Petru 2:1 ). Apostolul Petru se adresează cu aceste cuvinte destinatarilor scrisorii sale. Prefăcătoria este un mod de comportament omenesc, pe care îl întâlnim deseori în viaţa noastră şi care se arată, din nefericire, şi în relaţiile noastre cu fraţii. Ce este prefăcătoria? Este simularea realităţilor false. O persoană vorbeşte altceva decât gândeşte; o persoană se comportă altfel decât este în realitate. Prefăcătoria este un fel de teatru, un fel de joc de-a v-aţi ascunselea. Cuvântul lui Dumnezeu desemnează prefăcătoria ca minciună şi înşelătorie. Un loc din Vechiul Testament şi unul din Noul Testament dovedesc această realitate foarte clar: În Psalmul 78:36 , Asaf spune: „Dar Îl înşelau cu gura lor şi Îl minţeau cu limba lor“.

Apostolul Pavel îl avertizează pe tânărul său prieten Timotei cu privire la cei care în timpuri viitoare vor cădea de la credinţă şi numeşte una din caracteristicile lor: „spunând minciuni în făţărnicie“ (1. Timotei 4:2 ). Când Domnul Isus a trăit ca Om pe acest pământ, a vorbit deseori despre oameni pe care a trebuit să-i numească „făţarnici“ şi de care a avertizat. Acest lucru îl găsim de mai multe ori în Evanghelia după Matei. Nu în faţa oamenilor În aşa-numita predică de pe munte (Matei 5 - 7 ), Domnul vorbeşte de patru ori despre „făţarnici“. Primele trei locuri din capitolul 6 sunt în strânsă legătură unul cu altul. În versetele 1-4 este vorba despre exercitarea binefacerii, în versetele 5-15 despre rugăciune, iar în versetele 16-18 despre post. În toate aceste domenii se atrage atenţia cu privire la prefăcătorie:

a) „Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii... ca să aibă glorie de la oameni“ (versetul 2).

b) „Când te rogi, să nu fii ca făţarnicii, pentru că lor le place să se roage... ca să se arate oamenilor“ (versetul 5)

c) „Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, posomorâţi; pentru că îşi schimonosesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc“ (versetul 16).

Din toate cele trei cazuri rezultă că făţarnicii aveau un anumit motiv: ei doreau să apară în faţa oamenilor într-o lumină deosebită şi să strălucească în faţa altora. Nu erau interesaţi în primul rând de binefacere, nici de rugăciune sau post, ci ca alţi oameni să-i admire şi să aibă o părere bună despre ei. Astfel, uitau că etaloanele de evaluare ale lui Dumnezeu erau cu totul diferite. El priveşte la inimă şi nu la ceea ce vede şi evaluează omul. De aceea, în toate cele trei cazuri, Domnul arată clar că făţarnicii şi-au primit deja răsplata prin onoarea oamenilor. În toate cele trei cazuri, El indică spre faptul că Tatăl este Acela care vede în ascuns şi care va răsplăti.

Transpunerea la noi este simplă: este vorba despre motivele acţiunilor noastre. Poate fi vorba în acest sens de dărnicia noastră, de rugăciunile noastre sau de postul nostru; desigur, putem extinde aceasta şi asupra altor domenii ale activităţii noastre. Întrebarea este: ne îndreptăm comportamentul după ceea ce gândesc oamenii despre noi sau ne îndreptăm comportamentul după ceea ce doreşte Tatăl nostru ceresc de la noi? Oamenii au un alt mod de privire decât Dumnezeu. Ei privesc exteriorul în vorbirea şi în acţiunea noastră. Tatăl nostru priveşte inima. În faţa oamenilor putem ascunde motivele, în faţa lui Dumnezeu, niciodată. În faţa Lui suntem întotdeauna ca o carte deschisă.

Paiul şi bârna Al patrulea loc din predica de pe munte îl găsim în capitolul 7. Acolo, Domnul avertizează în versetele 1-5 cu privire la judecarea altora într-un duh fals şi foloseşte în acest sens exemplul despre paiul din ochiul fratelui pe care ni se pare că îl vedem deseori mai bine decât bârna din propriul nostru ochi. Şi un astfel de comportament este prefăcătorie. Domnul spune: „Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (versetul 5).

S-ar putea ridica întrebarea: ce are a face această stare de fapt cu prefăcătoria? Răspunsul este: un astfel de comportament (a vrea să extragi paiul din ochiul altuia fără a îndepărta mai înainte bârna din propriul ochi) îi dă fratelui iluzia că tu însuţi ai fi fără greşeală şi ai avea astfel o privire clară pentru greşelile altora. Dar în realitate lucrurile stau altfel. Propriile greşeli nu vrem să le recunoaştem sau le considerăm neînsemnate. Cu privire la noi înşine suntem foarte indulgenţi şi generoşi, în timp ce condamnăm aspru cel mai mic comportament greşit al fratelui sau al sorei. Aceasta nu este altceva decât prefăcătorie. Ar trebui să facem tocmai altfel.

Cu privire la noi trebuie să punem un etalon foarte mare, în aprecierea celorlalţi să putem în schimb să fim îngăduitori (ceea ce nu înseamnă însă că aprobăm păcatul). Legalism În capitolul 15, Domnul vorbeşte învăţaţilor legii şi fariseilor şi le arată limpede ce este legalismul şi ce urmări are. Acei oameni pretindeau că ţin legea lui Dumnezeu, dar în realitate o făceau nulă prin propriile lor tradiţii (versetele 3 şi 6). De aceea Domnul îi descoperă cu un cuvânt: „făţarnici“ (versetul 7).

În ce consta prefăcătoria lor? Ei se întemeiau pe legea lui Dumnezeu, dar adăugau acestor prescripţii o mulţime de legi şi regulamente proprii, preluate de la părinţii lor, dar care nu făceau parte din legea propriu-zisă a lui Dumnezeu. Aceste completări aveau în ochii lor o valoare mai mare decât ceea ce poruncise Dumnezeu prin Moise. În faţa oamenilor arăta excelent acest lucru, iar învăţăţii legii şi fariseii se bucurau că erau onoraţi de oameni. Şi în alte locuri, Domnul avertizează prin cuvinte energice de acest comportament al fariseilor. După ce a exprimat cuvinte foarte clare despre ei în Luca 11:37-54 , spune apoi ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia“ (Luca 12:1 ). Făţărnicia poate fi molipsitoare. Aşa cum un aluat „lucrează“, şi făţărnicia poate cuprinde totul în jurul ei. Şi noi putem fi atinşi de acest tip de prefăcătorie. Putem pretinde că în viaţa noastră Cuvântul lui Dumnezeu are o valoare mare, în timp ce în realitate arată altfel. Interese prefăcute În Matei 22 , fariseii se află din nou în centru. Împreună cu irodianii au păşit în faţa Domnului şi i-au pus - după ce L-au „lăudat“ foarte măgulitor - o întrebare. Aceasta arăta foarte bine: „Se cuvine să dăm Cezarului tribut, sau nu?“ (versetul 17). Era falsă această întrebare? Nu, însă Domnul a recunoscut imediat motivele din care a rezultat întrebarea. Ei au vrut să-L atragă într-o cursă. Răspunsul a fost: „Dar Isus, cunoscându-le răutatea, a spus: Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?“ (versetul 18). Făţărnicia consta în faptul că ei arătau un anume interes, dar care nu exista în realitate. Cu întrebarea lor au vrut să obţină cu totul altceva decât ar fi putut bănui un ascultător superficial.

Oare ne este străină o astfel de făţărnicie? Cu siguranţă, nu! Şi noi facem uneori aşa. Semnalizăm un anume interes pentru un lucru (de exemplu punând întrebări), dar în realitate motivele sunt altele şi nu sunt bune. Vrem să auzim ceva pe care îl putem folosi apoi împotriva fratelui sau sorei.

Să ne lăsăm avertizaţi de Domnul cu privire la o astfel de prefăcătorie! Vai de voi! În capitolul 23, Domnul Isus se adresează din nou teologilor timpului Său. De şase ori le spune: „Vai de voi, cărturari şi farisei, făţarnicilor!“ (versetele 13, 15, 23, 25, 27, 29). Cuvintele Sale sună ca lovituri de bici, pentru că ele descoperă fără menajamente. O, nu, pe Domnul nu-L puteau înşela! Semenii lor erau păcăliţi de teatrul lor, dar Domnul, nu. El a văzut inima lor şi a descoperit motivele acestora. Prefăcătoria lor îi era antipatică, de aceea a folosit cuvinte atât de clare. El a arătat şi care va fi sfârşitul unor astfel de oameni prefăcuţi.

În Matei 24:51 vorbeşte despre soarta slujitorului rău şi spune: „îi va rândui partea cu cei făţarnici; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“. Nu ne îndoim că acesta este un indiciu spre condamnarea veşnică. Această expresie „vai de voi“ se va împlini în locul de chin. Aceasta ne arată clar ce repulsie are Domnul faţă de prefăcătorie. Nici un motiv de resemnare Nimeni nu este imun faţă de prefăcătorie. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată chiar şi bărbaţi importanţi ai lui Dumnezeu care au căzut în acest teatru.

În Galateni 2:11-13 , Pavel relatează despre prefăcătoria apostolului Petru, o prefăcătorie de care a fost cuprins şi Barnaba. Pavel nu a descoperit acest fapt cu intenţia de a arăta cu degetul spre aceşti doi bărbaţi ai lui Dumnezeu, dar ne serveşte ca avertizare. Totuşi, nu există motiv de resemnare, pentru că există un mijloc de vindecare atunci când cădem în prefăcătorie şi există şi un mijloc de ocrotire pentru a nu fi atacaţi de bacilul prefăcătoriei. Mijlocul de vindecare şi de ocrotire sunt identice în acest caz, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu.

La început ne-am adus aminte de îndemnul lui Petru (oare în zadar scrie chiar Petru despre aceasta?), care ne spune să lepădăm orice fel de prefăcătorie. Aceasta este latura negativă, dar există şi latura pozitivă. În timp ce lepădăm negativul, trebuie să dorim în acelaşi timp „laptele spiritual curat“ prin care să creştem. Nu greşim dacă spunem că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ne hrănim mereu cu Cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne păzeşte de caracteristicile rele ale prefăcătoriei. El ne arată viaţa desăvârşită a Domnului, în care nu a existat nici urmă de prefăcătorie. La El, totul a fost întotdeauna clar şi transparent. El era ceea ce spunea. Privind Persoana Sa, vom fi transformaţi asemenea chipului Său şi El va fi proslăvit în noi. Aceasta este ţinta Sa în viaţa ta şi a mea.

www.comori.org