text Eseuri crestine

Pietrele lui David

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristina Magdalena Francu

 

Pietrele lui David

-       1 Samuel 17:40-50   -

Cândva, David, un băieţel cu părul bălai, îmbrăcat după portul simplu al păstorilor din neamul său, s-a folosit de o tehnică ciudată de luptă împotriva uriaşului Goliat care blestema pe poporul israel. El a luat cinci pietre netede de pe malul râului şi ţinând în mâini o praştie, s-a prezentat în faţa duşmanului. Dar, curios lucru, nu a folosit decât una dintre pietre pentru a învinge. S-a datorat asta preciziei sale de a ţinti fruntea adversarului sau încrederea sa copilărească în puterea Dumnezeului poporului său? Lucrul cert este că Dumnezeu a fost cu el. Credinţa sa inocentă l-a adus pe Dumnezeu de partea sa în lupta cu Goliat. Şi a învins cu o jucărie de copil!

Pietrele lui David, însă mă poartă prin Scriptură. În vechime, oamenii aduceau jertfe pe altare Dumnezeirii; altarele erau făcute, bineînţeles, din pietre netede. Zidurile unei cetăţi erau construite tot din pietre pentru a proteja de atacurile duşmanilor.

Dar pietrele lui David mă aduc şi în prezent. Piatră pe piatră, rugăciune cu rugăciune, pot ridica un altar în căminul familiei unde cererile, mulţumirile, cuvintele de laudă şi adorare la adresa Dumnezeirii se pot ridica spre ceruri. Altarul zilnic îngrijit, apără împotriva uneltirilor celui rău, împotriva atacurilor sale. Pot veni încercări dar în mijlocul lor, pacea lui Cristos umple inima iar Faţa Sa străluceşte peste fiinţa încercată aceeaşi seninătate ca a Lui când acceptase să răscumpere pe cruce omenirea pierdută.            

                                                                                          Cristina Magdalena Frâncu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>