Perla de mare preţ

Un val mare a fost urmat de multe clipociri şi pe urmă apa de sub pod s-a liniştit. Pe acest pod indian se afla un misionar american stând pe vine, cu ochii pironiţi la locul acela de unde se ridica, din fundul apei, un şir de bule de aer. Deodată a apărut un cap negru şi o pereche de ochi strălucitori care priveau în sus. Apoi bătrânul indian căutător de perle s-a urcat pe pod, zâmbind şi scuturându-şi apa de pe trupul uns.

„Rambhau, aceasta a fost una din cele mai frumoase sărituri pe care le-am văzut!” a spus misionarul David Morse.

„Uită-te la aceasta” a zis Rambhau, luând o stridie mare între dinţi. „Cred că o să fie bună”. Morse a luat-o şi, pe când încerca să o desfacă cu un briceag, Rambhau scotea alte stridii din traista de in. „Rambhau! Priveşte!”, a strigat Morse. „Este o comoară!” „Da, este bună”, a răspuns scufundătorul. „Bună!! Ai mai văzut tu cândva o perlă mai frumoasă? Este perfectă, nu-i aşa?” Morse o tot întorcea pe toate părţile, apoi a dat-o indianului. „Oh, da există perle mai bune, mult mai bune. Păi, eu am una…” Şi vocea I s-a pierdut. „O vezi pe aceasta? Are imperfecţiuni: pete negre aici, această adâncitură; chiar ca o formă, este cam lunguiaţă. Totuşi, e o perlă bună. Este exact cum zici tu despre Dumnezeul tău. Oamenii se văd pe ei înşişi ca fiind perfecţi, dar Dumnezeu îi vede aşa cum sunt”. Cei doi s-au ridicat şi au început să meargă pe drumul prăfuit spre sat. „Ai dreptate, Rambhau. De aceea Dumnezeu oferă o îndreptăţire perfectă tuturor celor care doar cred şi acceptă oferta Lui de salvare fără plată, prin Fiul Său iubit”. „Dar, David, aşa cum ţi-am spus de mai multe ori înainte, lucrul acesta este prea uşor. Eu nu pot să-l accept. Poate că sunt prea mândru. Eu trebuie să muncesc pentru locul meu în cer”. „O Rambhau! Nu vezi că niciodată nu vei putea ajunge în cer aşa? Există numai o singură cale care duce în cer. Şi acum Rambhau, vezi că ai îmbătrânit. Poate că acesta va fi ultimul sezon când vei mai putea să cauţi mărgăritare. Iar dacă vrei să vezi porţile de mărgăritare ale cerului, trebuie să accepţi viaţa nouă pe care Dumnezeu ţi-o oferă prin Fiul Său!”

„Ultimul sezon! Da, ai dreptate. Astăzi a fost ultima zi de scufundare. Aceasta este ultima lună din an şi eu am alte aranjamente de făcut”. „Ar trebui să te pregăteşti pentru viaţa viitoare”. „Chiar asta voi face. Vezi tu acolo pe omul acela? Este un pelerin; merge probabil spre Bombai sau Calcutta. Umblă desculţ şi alege cele mai ascuţite pietre ca să calce pe ele. Şi vezi, la fiecare doi metri îngenunchează şi sărută pământul. Acesta este un lucru bun. În prima zi a noului an voi începe şi eu pelerinajul meu. Toată viaţa am visat la lucrul acesta. Astfel îmi voi asigura locul în cer. Voi merge până la Dehi în genunchi”. „Omule! Eşti nebun! Sunt o mie cinci sute de kilometri până la Delhi! Pielea de pe genunchi ţi se va crăpa, iar rănile ţi se vor infecta, sau vei deveni lepros înainte ca să ajungi la Delhi”. „Nu; trebuie să ajung la Delhi. Şi pe urmă cei veşnici mă vor răsplăti iar suferinţa va fi dulce, căci îmi va plăti locul în cer”.

„Rambhau! Prietenul meu ! Să nu faci lucrul acesta! Cum aş putea eu să te las să faci aşa ceva, de vreme ce Isus Hristos a murit pentru ca să plătească locul tău în cer”. Bătrânul însă nu putea fi înduplecat. „David, tu eşti cel mai drag prieten al meu de pe pământ. În toţi anii aceştia tu ai fost lângă mine. În suferinţă şi în nevoie tu adesea ai rămas singurul meu prieten. Însă nici chiar tu nu mă poţi convinge să renunţ la îndeplinirea acestei mari dorinţe de a-mi cumpăra fericirea veşnică. Trebuie să merg la Delhi”. Din nefericire, bătrânul căutător de perle nu putea să înţeleagă şi nici să accepte mântuirea fără plată de la Hristos. Într-o după amiază cineva a bătut la uşa lui Morse şi când acesta a deschis, a dat de Rambhau. „Rambhau, bunul meu prieten, vino înăuntru,” l-a invitat Morse. „Nu” a răspuns căutătorul de perle, „vreau ca tu să vii cu mine acasă pentru puţin timp. Am să-ţi arăt ceva. Te rog să nu mă refuzi”. Misionarul a tresărit. În sfârşit poate că Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune. „Bineînţeles că vin”, l-a asigurat el. După zece minute, pe când erau aproape de casa lui Rambhau, acesta a zis: „Ştii, eu plec spre Delhi de azi într-o săptămână”. Inima misionarului se strânse. Morse s-a aşezat pe scaunul pe care prietenul său îl făcuse special pentru el, unde şezuse de atâtea ori explicând scufundătorului calea lui Dumnezeu spre cer. Rambhau a ieşit din cameră şi s-a întors curând cu o cutie mică dar grea. „Am cutia aceasta de mulţi ani”, zise el, „ţin un singur lucru în ea. Îţi voi spune acum povestea lui. David eu am avut un fiu”.

„Un fiu! Rambhau , niciodată nu mi-ai vorbit despre el. „Nu, David, nu am putut”. Pe când vorbea, ochii scufundătorului se umpleau de lacrimi. „Acum trebuie să-ţi spun că în curând voi pleca, şi cine ştie dacă mă voi mai întoarce înapoi? Băiatul meu era şi el tot un scufundător. Era cel mai iscusit căutător de perle de pe coasta Indiei. Se scufunda cel mai repede, avea cel mai ager ochi, cea mai vânjoasă mână şi putea să stea la fund mai mult decât oricare altul. Ce bucurie îmi aducea el mie! Era dorinţa lui fierbinte să găsească o perlă mai scumpă decât toate care au fost găsite vreodată. Într-o zi a găsit-o. Însă stătuse prea mult sub apă în căutarea ei, aşa că în scurt timp şi-a pierdut viaţa”. Bătrânul şi-a plecat capul şi, pentru un moment, tot trupul lui s-a cutremurat. „Toţi anii aceştia am păstrat perla”, a continuat el, „dar acum plec şi nu mă voi mai întoarce…şi ţie, prietenul meu cel mai bun, ţi-o dăruiesc”.

Bătrânul a deschis cutia şi a luat din ea un pachet înfăşurat cu multă grijă. Desfăcând pânza cu multă gingăşie, a luat o perlă uriaşă şi a pus-o în mâna misionarului. Era una dintre cele mai mari perle găsite vreodată pe coasta Indiei. Strălucea cu o splendoare care niciodată nu s-ar putea vedea în perlele cultivate. Ar fi adus o mare sumă de bani oriunde ar fi fost vândută. Pentru un moment misionarul a rămas fără grai, fiind impresionat foarte mult de ceea ce vedea. „Rambhau”, a zis el, „aceasta este o perlă minunată, o perlă extraordinară. Vreau s-o cumpăr. Îţi dau zece mii de rupii pentru ea”. „David”, a zis Rambhau îndreptându-şi trupul, „perla aceasta întrece orice preţ. Nici un om din lume nu are bani de-ajuns să plătească valoarea pe care o are această perlă pentru mine. Nu aş vinde-o nici măcar cu un milion de rupii. Ţi-o ofer ţie însă numai dacă o primeşti ca un dar”. „Nu, Rambhau, nu pot să accept lucrul acesta. Deşi doresc perla foarte mult nu pot să o accept în felul acesta. Poate că sunt prea mândru, dar aşa este prea uşor. Trebuie să plătesc, trebuie să muncesc pentru ea”. Bătrânul scufundător era surprins. „Nu înţelegi deloc, David! Nu vezi? Singurul meu fiu şi-a dat viaţa ca să găsească această perlă şi de aceea nu aş vinde-o pentru nimic în lume. Valoarea ei este viaţa fiului meu. Nu pot s-o vând însă dă-mi voie să ţi-o ofer în dar. Primeşte-o ca semn al dragostei pe care o am pentru tine”. Misionarul simţea un nod în gât, iar pentru un moment nu a mai putut vorbi. În cele din urmă însă, a luat mâna bătrânului şi a zis în şoaptă: „Rambhau nu-ţi dai seama? Lucrul acesta este ceea ce încerci tu să-I spui lui Dumnezeu”: Scufundătorul se uita lung şi cercetător la misionar şi a început încet-încet să înţeleagă. „Dumnezeu îţi oferă viaţa eternă ca un dar gratuit”, a continuat misionarul. „Darul Lui este aşa de mare şi de valoros, încât nici un om de pe pământ nu ar putea vreodată să-l cumpere. Nici un om nu este destul de bun ca să-l merite. Pe Dumnezeu L-a costat sângele Fiului Său ca să facă o cale de intrare în cer pentru tine. Chiar dacă ai face o sută de pelerinaje nu ai putea să-ţi câştigi această intrare. Singurul lucru pe care îl poţi face este să accepţi darul lui Dumnezeu ca pe un semn al iubirii din partea Lui, pentru tine, un păcătos. Rambhau, desigur că voi accepta perla cu adâncă umilinţă, rugându-mă lui Dumnezeu ca să mă facă vrednic de dragostea ta. Însă, Rambhau, nu vrei ca şi tu să accepţi darul mare al lui Dumnezeu, în adâncă umilinţă, ştiind că pe El L-a costat viaţa Fiului Său, ca să poată astfel să-ţi ofere viaţa veşnică?” Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domul nostru. Romani 6:23. Lacrimi mari curgeau pe obrajii bătrânului. Ceaţa s-a împrăştiat, şi în cele din urmă a înţeles.

„David acum înţeleg. Cred că Isus a murit în locul meu şi-L primesc în inima mea”. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul lui cel mare! 2 Corinteni 9:15. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:16.