Pe eşafod

În cărţile de istorie se află şi cunoscuta istorioară despre Sir Walter Raleigh şi zelosul său slujitor. Acest Sir Walter Raleigh (1552 - 1618) a fost unul din renumiţii amirali ai Angliei şi totodată un expert în expediţii de descoperiri. Pentru regina sa Elisabeta I, care aprecia foarte mult pe acest om curajos şi cinstit, a călătorit adesea peste ocean în America. Dintr-una din aceste călătorii a adus şi foi de tutun, din care a văzut că fumează triburile pieilor roşii. Mai aduse şi o pipă veritabilă din piele roşie pe care o considera proprietatea lui. Ce-i drept, Columb adusese deja tutunul în Europa, însă fumatul acestuia rămăsese totuşi încă multă vreme necunoscut.

Într-o zi, pe cînd Sir Raleigh se afla în camera lui de studiu şi trăgea din pipă învăluit într-un nor gros de fum, servitorul său intră în cameră. Acestuia nu-i veni să-şi creadă ochilor cînd văzu că din nările şi gura stăpînului său ieşea un nor gros de fum. De spaimă a rămas încremenit pe loc, apoi ieşi iute afară. Apăru din nou cu o găleată plină cu apă şi înainte ca Sir Raleigh să-i poată spune vreun cuvînt explicativ, acesta îi aruncă cu toată puterea apa drept în obraz. Servitorul era convins că a săvîrşit o faptă bună, căci s-a gîndit că acolo trebuie stins ceva. Şi chiar dacă Sir Walter Raleigh nu a fost de-a dreptul încîntat de duşul neaşteptat, a trebuit să rîdă la urmă din toată inima.

Nimic din viaţa acestui mare bărbat nu este aşa de cunoscut ca această întîmplare veselă. Mai puţin cunoscut este faptul că i s-a făcut o mare nedreptate şi în cele din urmă a trebuit să moară pe eşafod, în anul 1603 regina Elisabeta a murit, urmîndu-i la tron James I, fiul Mariei Stuart. Raleigh căzu în dizgraţie şi fu condamnat la moarte pentru pretinsă înaltă trădare. Sentinţa însă fu amînată. A fost ţinut la închisoare timp de treisprezece ani în turnul Londrei, închisoare ce era pentru întemniţaţii politici din acea vreme. Pentru că regele avea nevoie de Sir Raleigh pentru o nouă acţiune cutezătoare în Guiana, l-a graţiat. Cînd această expediţie a eşuat, însă fără vina lui, regele renunţă definitiv la temerarul navigator şi a dispus să se execute sentinţa de moarte rostită cu cincisprezece ani în urmă. Realitatea era că acest Raleigh a fost unul din cei mai nobili fii ai poporului său. A fost un om foarte talentat care a scris o istorie universală în cinci volume şi numeroase lucrări ştiinţifice.

Însă el n-a fost numai un savant, ci şi un om din neam bun, curajos şi îndrăzneţ ca nimeni altul. Dar înainte de toate el a fost un creştin, în toate fazele din viaţa sa el a avut parte de harul şi statornicia Domnului. El s-a bucurat de această pace cu Dumnezeu pentru că s-a simţit în siguranţă la pieptul şi în braţele lui Isus. Apoi veni cea mai grea şi ultima lui zi pe acest pămînt. Pe data de 29 octombrie 1618 a trebuit să se urce pe eşafodul din Londra. Se sui pe eşafod ca un erou. Cînd şi-a aşezat capul pe butuc, călăul îl întrebă dacă stă bine aşa. Atunci Raleigh îi răspunse: „Este totuna prietene, cum stă capul, atîta vreme cît sufletul meu este în ordine". O splendidă mărturie a unui osîndit nevinovat!

Cum stai tu cu sufletul tău? Opreşte-te o clipă şi judecă. Gîndeşte-te la cuvintele scrise în Ev. Matei 10:28: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi .sufletul şi trupul în gheenă".