Păianjenul cu cruce

Abia când roua dimineţii îşi înlănţuie perlele ei sclipitoare pe firele sale, ori când bruma timpurie îi îmbracă pânza cu ace sticloase de gheaţă, abia atunci iese la iveală ţesătura fină a unei pânze de păianjen. Atât de subţiri sunt firele sale, că ar trebui răsucite peste o sută pentru a obţine o "frânghie" de grosimea unui fir de păr!

Cu toate acestea, fiecare din aceste fire este mai rezistent şi la fel de elastic ca cel mai bun şi mai scump oţel! În cazul firelor e vorba desigur numai de un anumit amestec de albumină, bineînţeles una foarte specială, ale cărei componente păianjenul le produce în şase organe de secreţie aflate în partea din spate a corpului său umflat şi pe care le combină asemenea unui farmacist experimentat ce foloseşte o reţetă secretă, exact în proporţia pe care o cer nevoile momentului. Un fir de pe marginea plasei, mai încordat decât celelalte, nu trebuie doar să fie mai gros decât firele de captură, ci şi mult mai rezistent la rupere decât elastic.

Un păianjen cu cruce are la dispoziţie, în acest sens, cinci feluri diferite de lichid pentru a-şi ţese pânza, iar în plus, desigur, şi acel clei deosebit de puternic, produs şi el de o glandă specială, clei cu care păianjenul îşi unge la sfârşit firele pânzei-capcană.

Amestecul ciudat de lichid din care e ţesută pânza şi care în contact cu aerul se solidifică imediat, nu se formează, de fapt, printr-o scurgere asemănătoare celei dintr-o stropitoare, ci în urma presării prin aproape 600 de tuburi minuscule de pe cele şase papile. Şi în acest caz
păianjenul are posibilitatea să aleagă. Un fir marginal îl "răsuceşte" din multe alte fire subţiri, în timp ce un fir subţire din doar câteva firişoare deosebit de fine, care ies din fiecare din acele tubuleţe.

În funcţie de necesităţi, păianjenul poate "pune în funcţiune" mai multe sau mai puţine din tubuleţele pe care le posedă. În felul acesta, firul de păianjen nu este nicidecum o funie masivă, ci e realizat asemenea unui cablu metalic şi tocmai de aceea este la fel de rezistent ca şi acesta!

Reţeaua însăşi pare a fi proiectată foarte exact până în cele mai mici detalii! Păianjenul îşi execută lucrarea, urmând parcă instrucţiunile unui plan îndelung chibzuit la planşetă: începând cu "ancorarea" firelor-cadru, tensionarea "spiţelor" pânzei şi tragerea unei "spirale ajutătoare" din centru către exterior, până la aducerea în final, în direcţie opusă, a spiralei lipicioase pentru capturare.

În planul de construcţie nu este uitat nici măcar faptul că reţeaua trebuie să atârne puţin înclinat şi că acest ţesător atât de zelos nu trebuie să se mişte decât pe partea de dedesubt a pânzei! Căci altfel păianjenul s-ar prinde în propria lui plasă, în care s-ar putea prăbuşi la prima mişcare greşită.

În felul acesta însă, nu se poate întâmpla nimic, întrucât o cădere în gol este împiedicată de un fir de salvare pe care lucrătorul îl leagă de ţesătura sa, lucru de asemenea planificat dinainte. În plus, se mai adaugă şi faptul că - pentru orice eventualitate - picioruşele păianjenului sunt unse cu un strat subţire de ulei pentru ca astfel să nu se poată lipi de ele cleiul acela atât de "irezistibil".

Păianjenul nu trebuie să înveţe nimic din arta sa. S-ar putea spune că el stăpâneşte totul deja "din naştere", chiar şi uciderea rapidă a prăzii cu ghearele sale concepute ca nişte seringi, sau răsucirea victimei într-o "pungă de conservare" lucrată din acel fir de borangic, ca şi întinderea unui fir de semnalizare de la reţea până la ascunzătoarea din apropiere. Acest fir reprezintă de fapt singurul „ceas deşteptător” fără zgomot din lume şi are menirea să-l scuture pe păianjen din moţăială, imediat ce vreo pradă se zbate în plasă.

Întreaga ştiinţă şi tehnicitate a specialiştilor în computere n-ar fi suficiente pentru a construi un ordinator care să comande şi să execute toate mişcările unui păianjen ce-şi ţese pânza - cu atât mai puţin dacă ordinatorul ar trebui să fie tot la fel de minuscul! Apoi acel păianjen-robot ar mai trebui să fie dotat şi cu o întreagă uzină chimică precum şi cu o instalaţie completă pentru tors! Dar chiar dacă s-ar reuşi imposibilul, computerul-păianjen ar avea nevoie şi de un program deosebit de complex pentru a "funcţiona" corect. Oare inteligenţa compactă a celor mai buni informaticieni şi matematicieni ar fi suficientă pentru a realiza toate acestea? Şi iată că fiecare banal păianjen cu cruce, la venirea sa pe lume are toate aceste condiţii "tehnice" gata îndeplinite, inclusiv programul care-l comandă corect. Ce inteligenţă deosebită, ce proiectant grandios trebuie să se afle în spatele acestei mărunte minuni a creaţiei! Niciodată o asemenea creatură atât de impresionantă nu va putea fi rezultatul unui hazard lipsit de sens, pe parcursul unei aşa-zise "evoluţii superioare continue".