Pacea Lui

A fost o perioada in viata mea cand am experimentat lipsa pacii din inima. Fusesem tulburata de multe idei eronate despre Dumnezeu care mi-au fost alimentate in biserica in care am crescut. Nu stiusem la vremea aceea sa fac diferenta intre adevar biblic si erezii (adevaruri distorsionate). Eram o copila .... Profund atrasa de Dumnezeu, constientizam nevoia totala de El, dar adeseori eram speriata de felul in care era infatisat de exprientele personale care erau marturisite de unii vizitatori ai bisericii. Sunt unii credinciosi, poate sinceri, dar care au mari confuzii asupra imaginii lui Dumnezeu; interpreteaza prin prisma lor interventia Lui in ceea ce experimenteaza si ajung sa-I prezinte o imagine uneori foarte dura, lipsita de sensibilitate, lansand concluzii subrede care altereaza frumusetea Lui. Ei cred ca Il proslavesc prin marturia lor, dar ajung sa descurajeze sufletele sensibile sa se apropie de El – Il prezinta ca un Dumnezeu suveran, dar pe care nu-L vrei in preajma, care intervine, dar nu Se imprieteneste cu tine. La acestea fiecare mai adauga propria conceptie despre El, destul de limitata, reusind sa-I stirbeasca frumusetea caracterului si sa-I limiteze dragostea, conditionand-o in functie de efortul personal.

Toate acestea erau in masura sa ma tina departe de cunoasterea Lui, daca nu as fi cunoscut-o pe sora Tatiana Topciu. Am avut sansa sa frecventez biserica in care pastorea sotul ei si sa devin una din prietenele ei intime (in ciuda diferentei destul de mare de varsta dintre noi), in ultimii zece ani ai vietii ei. Cata vreme a trait, sora Tatiana era cea care imi descifra dilemele provocate de confuzia acelor experiente marturisite in cadrul bisericii. Avea curajul sa afirme raspicat: “nu cred ca acea experienta a fost de la Dumnezeu”, sau “Dumnezeu nu e asa...” si sa-si argumenteze biblic afirmatiile. Reusea sa-mi redea seninatatea ori de cate ori ma umbrea nelinistea care mi se transmitea in urma unor asemenea expuneri. Ea a fost mentorul meu si totodata “propteaua” mea cand mi se clatina credinta. Dar a sosit ziua mortii ei, ziua pe care ea o astepta cu mult dor pentru a se contopi in imbratisarea Domnului Isus, dar si ziua in care eu pierdeam un mare sprijin, si cea mai pretioasa prietena.

Pentru mine viata terestra isi continua cursul si urma sa infrunt cu propriile-mi puteri adversitatile pe care le aducea Vrajmasul in calea mea. Si acestea au sosit cu mare forta la nici un an de la moartea ei. Intr-un moment de mare vulnerabilitate, cand cautam adapost si sprijin la Dumnezeu pentru temerile care le infruntam, Diavolul a adus din nou in mintea mea toate ideile eronate despre Dumnezeu, pe care le acumulasem pana atunci. Imi ataca mintea cu ele desfasurandu-le destul de argumentat biblic, deformand intelesul sanatos asupra multor versete, prezentandu-mi imaginea unui Dumnezeu-monstru, de care nu ma puteam apropia, care ma ingrozea cu amenintarea iadului daca nu ma supuneam tuturor “cerintelor” care se desprindeau din legalismul infatisat de ele. Erau destul de “feroce” pentru a-mi lua pacea inimii, pofta de mancare si somnul de noapte... A fost cea mai crunta perioada din viata mea! Sunt convinsa ca nu o sa mai experimentez ceva de o asemenea intensitate in viitor. A fost “noaptea vietii mele”, timpul cand am experimentat lipsa pacii…

A fost harul lui Dumnezeu cel ce m-a sustinut in tot acel timp, m-a protejat si m-a adus cu bine la limanul pacii si cunoasterii personale a lui Dumnezeu. Ca umbrele pe care le asterne un pictor pe panza pentru a evidentia luminozitatea din frumusetea unui tablou, asa a folosit Marele Artist experienta mea negativa pentru asi zugravi, in fata mea, adevarata Lui imagine. I-am simtit atingerea fina, plina de delicatete, a degetelor Lui care mi-au atins sufletul. I-am patruns finetea, nobletea, tandretea cu care S-a apropiat de mine, invitandu-ma la o incursiune personala in cunoasterea Lui. M-a asigurat ca nu ma va forta niciodata sa fac ceva impotriva vointei mele, si ca are suficient tact si delicatete sa ma convinga in descoperirea si alegerea voii Lui.

Apoi, Domnul Isus mi-a acaparat intr-un mod deosebit atentia. Mi-a deschis ochii spiritului sa-I percep inima si greutatea-totalitatea sacrificiului rascumpararii, fapt ce a anulat orice datorie care mi-ar fi putut fii imputata de dreptatea divina, dar si desavarsirea dragostei lui Dumnezeu in care am intrat prin jertfa Lui. Am inteles ca m-a rascumparat pentru a intra intr-o relatie de prietenie intima care va conduce la unirea cu El, in cadrul nuntii Mielului, o relatie de intensitatea si natura celei care se desfasoara intre doi indragostiti, iar pacea Lui – elementul in care sa traiesc.

Am invatat sa deosebesc vocea Lui in functie de felul in care imi era afectata pacea inimii atunci cand intampinam ganduri, idei de natura spirituala. Si Diavolul ne transmite multe idei spirituale, dar le recunosc prin felul in care imi influenteaza calmul interior. Biblia afirma ca “omul nu poate primi decat ce-i este dat din cer”(Ioan 3:27), tot asa ideile eronate despre Dumnezeu nu pot fi primite de o inima insetata si hranita de dragostea si pacea Lui.

Pacea Lui e sanatatea mintii, taria si seva sufletului. E haina care imbraca inima in fata vitregiilor vietii, asigurarea ca nu suntem singuri in fata lor si nu vom fi lasati fara sprijinul si interventia Lui. Cand asteptam raspunsuri de la Dumnezeu, ea vine ca o asigurare premergatoare lor.

Cand deplangem pierderi si suntem dezorientati, pacea lui Dumnezeu e medicamentul care calmeaza durerile si care sustine speranta unui nou inceput, a unei noi directii.

Pacea Lui e chezasia dragostei si a preocuparii Tatalui Ceresc in detaliu fata de nevoile noastre. Ea transmite necurmat mesajul: “Esti al  Meu... niciodata nu te voi parasi!” Ea vine ca o imbratisare care incalzeste inima intristata si sterge apoi lacrimile de pe obraz, sprijina credinta si permite sufletului odihna refacerii dupa o zi incheiata. Pune capat framantarilor de peste zi si permite eliberarea lor in grija Celui ce le poate rezolva pe toate.

Pacea este lucrarea si roada neprihanirii care lucreaza in inima credinciosului  prin mijlocirea Duhului Sfant (Galateni 5:22).

Este pazitoarea inimii si a gandurilor mintii (Filipeni 4:7).

Este data de insusi Printul Pacii ca scut in fata a tot ce poate inspaimanta si tulbura inima (Ioan 14:27). E salutul Lui si a devenit, alaturi de dragoste, simbolul recunoasterii al celor pastoriti de El.

Ramaneti in pacea Lui!