Nu vă mirați...

12. Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi;

13. dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.

Ce minunat ar fi dacă cerul existenţei ar fi mereu senin! Aşa să fie? Dacă a suferit Hristos de ce să mai suferim şi noi? Adevărul e că nu suntem scutiţi de probleme şi încercări. Şi noi avem accidente; şi noi ne îmbolnăvim; şi noi suntem daţi afară din servici într-o economie ce nu funcţionează la parametrii doriţi. În calitate de fii de Dumnezeu şi în noi izbesc valurile vieţii. Uneori, însă, în mijlocul acestor încercări ne întrebăm DE CE? DE CE MIE? Ni se pare că Dumnezeu ne-a uitat sau că s-a supărat pe noi sau că ne-a părăsit; ce urmează? Starea de uimire ne copleşeşte şi ia control în noi. Atunci pierdem din vedere scopul încercărilor.

 

Avem nevoie de precipitaţii? Avem. Avem nevoie de foc? Avem. Focul şi apa sunt elemente vitale, necesare existenţei umane. Dar ambele au şi potenţial de distrugere extraordinar. Avem nevoie de maşini? Avem, dar există şi riscul accidentelor.Viaţa e un amestec de bucurie şi plâns de lucruri frumoase şi mai puţin frumoase, de împliniri şi eşecuri, de sănătate şi boală etc. E o lege a Universului ce nu o putem evita

Să observăm ceva demn de accentuat: o tragedie, o calamitate se abate fără deosebire asupra celor nemântuiţi şi asupra celor mântuiţi. Cineva ar putea zice: unde-i deosebirea? De ce nu-şi protejează Dumnezeu odraslele? Deosebirea constă în modul cum reacţionăm. E încercarea o pacoste? Nu! Are un scop clar, acela de a forma în noi caracter demn de eternitate

2. Să nu ne mirăm deoarece încercarea e o şcoală de înalt prestigiu.

Ne gândim cu această ocazie la viaţa lui Moise. Dumnezeu putea să-l folosească aşa cum era pentru misiunea de salvare a neamului lui. Era educat la înaltele şcoli din Egipt. Avea pregătire bună, avea şcoală bună. Dar a trebuit o altă şcoală, cea a pustiei. Lecţia slujirii şi umilinţei nu poate fi învăţată lângă fântâna succesului. Ce facem în situaţii când Dumnezeu păstrează tăcerea? Ne rugăm, iar ne rugăm, stăruim, strigăm, Îl implorăm pe Dumnezeu şi totuşi răspunsul nu vine. Moise a învăţat în pustie să se încreadă în Dumnezeu şi în asemenea situaţii.

3. Să nu ne mirăm deoarece încercările vieţii pot să ne schimbe direcţia ce ar putea duce în prăpastie.

Uneori ne îndreptăm cu paşi siguri spre prăpastie, spre rătăcire. Şi atunci Dumnezeu dă, întâi, un avertisment pe care, de obicei, îl desconsiderăm. Apoi foloseşte încercarea. Mi-a fost dat în viaţa de credinţă să aud perle de rugăciune; nu prea des dar am avut ocazia să le aud din când în când. „Doamne, Îţi mulţumesc pentru încercarea prin care m-ai trecut; mi-a schimbat direcţia, m-a adus înapoi pe drumul cel bun, mi-a schimbat priorităţile.”

4. Să nu ne mirăm deoarece lumea în care Dumnezeu ne-a aşezat pentru o vreme e atelierul unde ne cizelează caracterul şi trăirea

Dumnezeu, încă, mai are de lucru la formarea noastră ca fii de Dumnezeu. Prin circumstanţele vieţii El ne cizelează, ne şlefuieşte. Încă de aici de jos, din pelerinajul nostru trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Mântuitorul nostru în ascultare, altruism, dragoste, smerenie etc.
Să nu privim, deci, încercările ca duşmanul nostru, ci ca mijlocul lui Dumnezeu prin care ne maturizăm. Dacă ne gândim la olar el dinainte are o imagine a operei finale, dinainte el ştie cum va arăta vasul şi atât îl frământă până rezultă opera dorită de el. Frământarea lutului are scopul de a înlătura fisurile şi imperfecţiunile.

 

George Cornici/Febr. 2013