Nu poţi să faci tu însuţi totul

Nyani; maimuţa, şi prietenul lui, Tuku, au găsit într-o zi o nucă de cocos coaptă.

Sărind de pe o creangă pe alta îşi aruncau unul altuia cu îndemânare nuca. Erau neastâmpăraţi şi făceau o mare gălăgie pe câmpurile pe care putrezeau încet grămezile de paie din anul trecut. Au alergat după nuca lor pe când se rostogolea tot mai repede pe povârnişul dintre copacii Buyu. Făcând nişte salturi mari; nuca a sărit de pe malul înalt şi a aterizat plescăind în vâlceaua Matope.

Nyani şi Tuku stăteau flecărind nervoşi la marginea povârnişului. Vâlceaua era plină de nămol; un loc periculos, pe care chiar şi Jumbo, elefantul, îl ocolea, pentru că rămâneai prins în mlaştina vâscoasă şi te cufundai tot mai tare în ea.

Tuku stătea pe mal şi se uita la nuca de cocos zăcând ademenitor în vâlcea şi pe care n-o putea ajunge.

"Tu, Nyani, fii atent că mă duc s-o iau", s-a lăudat el. Şi-a proptit picioarele de un pietroi şi a sărit jos. A aterizat foarte aproape de nucă. Labele i se umpluseră de nămol; dar după obiceiul maimuţelor şi le-a şters repede de coadă. A apucat nuca şi s-a uitat râzând la Nyani, care era sus: "Vezi, deja am luat-o!"

Acum voia să se întoarcă înapoi la mal, dar piciorul lui stâng era prins tare. A încercat să se ajute cu cel drept, cum obişnuieşte să facă o maimuţă în asemenea cazuri. Dar înainte de a fi putut pronunţa tare cuvântul cocos, ambele picioare erau împotmolite în nămolul gros. Tuku a aruncat nuca. Dădea din mâini şi striga. Picioarele se afundau tot mai mult în nămol. În spaima lui a strigat către prietenul de pe mal: "Ajută-mă!"

Dar Nyani se scărpina doar în neputinţa lui. Nici el nu era mai şiret ca celelalte maimuţe. Aşa că se văicărea cât putea, căci pentru văicăreală n-ai nevoie de prea multă minte.

Tuku, care se scufunda tot mai mult, a strigat: "Ce să fac?" Nyani s-a agăţat cu coada de o liană şi se legăna încet încolo şi încoace, gândindu-se încordat.

Tuku dădea din mâini tot mai agitat. Deja mlaştina îi ajungea acum până aproape de genunchi. Cu cât se lupta mai mult să iasă, cu atât mai adânc se cufunda. Şi cu cât se scufunda mai adânc, cu atât mai tare dădea din mâini.

În sfârşit lui Nyani i-a venit o idee. "Am găsit, Tuku", a strigat el. "Tu ai o mustaţă mare! Apucă-te de ea şi trage-te afară!"

Glasul lui Tuku s-a frânt de bucurie. Acum era salvat. El şi-a apucat firele de păr şi s-a tras cu toată puterea în sus. Aproape părea că o să reuşească. Dar i-a trosnit numai şira spinării. Mlaştina urca tot mai sus şi mai sus.

Tuku s-a agăţat de firele de păr ale mustăţii şi continua să se tragă.

Nyani fugea agitat încolo şi încoace pe mal şi striga: "Trage-te odată afară!"

Dar mlaştina urca tot mai mult. Îi ajungea lui Tuku până la braţe, îi apăsa coastele şi-i tăia respiraţia. În cele din urmă a ajuns până la gât. Tuku de abia mai putea înghiţi.

Mlaştina a ajuns la bărbia lui Tuku. El se lupta disperat ca să-şi ţină la suprafaţă gura şi nasul. Dar mlaştina urca.

Ochii lui Tuku se roteau îngrozitor. El şi-a prins botul cu labele şi-l trăgea în sus cu toată puterea. Dar tot ce mai vedea Nyani din prietenul lui erau două labe de maimuţă ridicate în sus şi încleştate pe nişte fire de păr smulse din mustaţă.

Apoi suprafaţa mlaştinei Matope s-a liniştit treptat, şi câteva cercuri de unde erau ultimii martori despre Tuku maimuţa, care a vrut să se tragă de propria mustaţă afară din mlaştină.

***

Printre zgomotele care răzbat noaptea din junglă se amestecă şi oftatul prietenilor lui M`gogo.

"Cum se numeşte această mlaştină Matope?" întreabă Daudi. "Ajungi uşor în ea, dar nu mai ieşi niciodată singur din ea.

M`gogo răspunde gînditor: "Numele adevărat al acestei mlaştini trebuie să fie păcat".

Daudi încuviinţează. "Şi eu am ajuns odată în această mlaştină şi am încercat să mă scot prinzându-mă de propriul meu păr. Şi eu am crezut mai întâi că aş putea să mă salvez singur. Dar cu cât mă osteneam mai mult să devin mai bun, cu atât mai adânc mă scufundam. Şi atunci am văzut pe cineva stând pe mal. Nu-i puteam recunoaşte faţa, dar mâna pe care mi-a întins-o avea o cicatrice adâncă. „Dă-mi mâna”, mi-a zis el, „numai eu te pot scoate de aici”.

Dar eu mă gândeam: „Aşa să fac? Oare n-ar fi mai bine să mă lupt mai departe şi să încerc să ies singur?” - Apoi am simţit cum sunt tras în jos de mlaştină şi mi-am dat seama că cei care rămân în mlaştină trebuie să moară în mlaştină. Am văzut că nu exista altă cale de ieşire. Atunci mi-am pus mâna în mâna lui, şi el m-a tras afară.

Pe mal mi-a spus: „Urmează-mă, căci eu am venit ca să-ţi dau viaţă; o viaţă nouă.” Şi aşa m-am dus după el. Au fost vremuri când am alunecat iarăşi în mlaştină. Dar de fiecare dată mâna lui era acolo şi mă trăgea din nou afară.

N-are nici un rost să urmaţi pe altul. Mâna lui întinsă este prezentă de fiecare dată, şi el e foarte puternic. Nu trebuie să faceţi nimic altceva decât să vă puneţi mâna un mâna lui. El o ţine tare, căci El este Cristos, Fiul lui Dumnezeu.