Neemia

Ei mi-au răspuns: “Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi porţile sunt arse de foc.” Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor… (Neem. 1.3-4)

Unul din puţinii evrei din exil care au ocupat o înaltă poziţie socială într-o ţară străină a fost paharnicul împăratului persan, Neemia, al cărui nume înseamnă “Iehova mângâie”. Împreună cu cartea lui Ezra, Neemia descrie importanţa însănătoşirii spirituale şi a încrederii în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, a exilaţilor evrei întorşi la Ierusalim. Pe când Neemia slujea ca paharnic a lui Artaxerxe I, împăratul Persiei, a aflat că exilaţii evrei care se întorseseră din Babilon şi Persia în Iuda se aflau în necaz şi ocară, iar zidurile cetăţii erau praf şi cenuşă. Această veste l-a îndurerat şi l-a motivat puternic la post şi rugăciune cu multe lacrimi. Pe lângă modelul său de superb conducător biblic dregătorul Neemia este şi un remarcabil om al rugăciunii care poate fi pus alături de profetul Daniel. Experienţele lui ilustrează cu putere de exemplu faptul că rugăciunea, sacrificiul confortului personal şi tenacitatea merg mână în mână pentru aplicarea viziunii lui Dumnezeu în lucrarea Evangheliei. Pe la anul 444, în. Cr. , Neemia părăsea Persia pentru a fi guvernatorul lui Iuda la treisprezece ani după venirea lui Ezra la Ierusalim. Împuternicit de Dumnezeu, dar şi de împăratul persan, el a înfruntat mari împotriviri ridicând zidul Cetăţii în cincizeci şi două de zile (Neem. 6.15). Împletind cu rugăciunea sa stăruitoare iscusinţa, curajul şi perseverenţa, Neemia a cooperat în mod fructuos cu Ezra pentru edificarea înnoirii spirituale a poporului. Între oamenii lui Dumnezeu nu există competiţie şi rivalităţi lumeşti. Numai Diotrefii se luptă pentru întâietate, în mijlocul unui “seceriş” în care se vede tot mai pregnant lipsa adevăraţilor lucrători spirituali şi lepădaţi de ei înşişi. Notaţi că Neemia era cu prisosinţă un astfel de lucrător folosit de Dumnezeu în restaurarea spirituală a iudaismului de după robie. Venirea în lume a Domnului Isus Cristos cerea ca spiţa davidică să fie intactă, Ierusalimul şi Templul să fie reconstruite, Legea să fie restabilită, Legământul reînnoit. Aş vrea să ne gândim dacă noi, creştinii din preajma celei de a doua veniri a Domnului Isus, ne putem compara viaţa şi misiunea noastră cu cea a lui Neemia. În Matei 24.14 Domnul Isus Cristos, prin pana evanghelistului ne spune: “Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Misiunea noastră astăzi este Marea Trimitere cu care Matei îşi încheie cartea sa: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28.19-20) Un gânditor creştin pe nume Whitcomb scrie despre Neemia: “Niciun alt fragment din Vechiul Testament nu ne oferă un stimulent mai bun de a munci cu devotament şi râvnă plină de pricepere pentru Dumnezeu decât cartea Neemia. De exemplu, pasiunea lui Neemia pentru adevărul Cuvântului lui Dumnezeu – indiferent cât l-ar fi costat consecinţele – este un exemplu de care avem mare trebuinţă la ora actuală.” John C. Whitcomb, “Nehemiah,” The Wycliffe Bible Commentary După Zorobabel şi Ezra, Neemia a fost al treilea mare lider din cadrul restauraţiei evreieşti. Cineva a spus că în lume există trei categorii de oameni: cei care nu ştiu ce se întâmplă în jurul lor, cei care privesc ca spectatori la ceea ce se întâmplă şi cei care, prin viaţa şi activitatea lor, determină anumite lucruri astfel încât acestea să aibă loc. Neemia a făcut parte, fără îndoială, din a treia categorie. Dacă Ezra s-a ocupat cu Templul şi închinarea la Templu, sarcina lui Neemia a fost legată de reconstrucţia zidurilor şi de lucrarea de zi cu zi. Neemia ne arată cum avem nevoie de Dumnezeu zi de zi în viaţa noastră. Când vestea că duşmanii lui Dumnezeu din zonă au denunţat la Artaxerxes lucrările începute de Ezra şi care au fost astfel suspendate, a ajuns la urechile lui Neemia, acesta a simţit deja în inima sa o mare povară pentru rămăşiţa lui Iuda. Aceasta l-a ajutat să se identifice cu fraţii săi din ţară, deşi nu avusese parte de necazurile lor. El a mărturisit în rugăciune fierbinte lui Dumnezeu păcatele lor ca şi cum acestea ar fi fost propriile lui păcate. El a cerut Domnului să-Şi aducă aminte de Cuvântul Său şi să fie credincios cu privire la întoarcerea evreilor în ţara lor. A cerut trecere în ochii regelui având în vedere măreţul plan de ajutorare al confraţilor săi, plan pe care Duhul Sfânt i-l pusese în minte. Pledoaria sa în faţa Celui Prea Înalt a durat zile întregi. Se ştie că monarhii orientali trăiau zilnic cu groaza în suflet că ar putea fi otrăviţi. Orice semn de pe faţa paharnicului său ar fi fost privit cu suspiciune şi viaţa lui Neemia ar fi fost pusă în pericol datorită feţei sale triste. După trei-patru luni de aşteptare Dumnezeu i-a răsplătit lui Neemia credinţa în cel mai neaşteptat mod. Regele i-a aprobat cererea şi l-a făcut guvernator al lui Iuda. Ca om al rugăciunii sincere şi totale Neemia a pus accent pe mărturisirea păcatului (v. 6-7) reamintind lui Dumnezeu propriul Său cuvânt în virtutea preocupării pentru slava şi scopurile Sale veşnice. Ca să obţină ceva de la împărat el a venit la Dumnezeu cu neliniştile sale. Numai prin rugăciunile sfinţilor Săi Dumnezeu poate mişca inimile şi minţile oamenilor. Neemia s-a rugat instantaneu în inima sa chiar în clipa când se afla în faţa lui Artaxerxes şi aştepta răspunsul acestuia. Este evident că în cazuri urgente nu este timp pentru rugăciuni lungi. Deşi scurtă, rugăciunea lui Neemia L-a mişcat pe Dumnezeu din cauza că aceasta fusese precedată de patru luni de rugăciune şi post. Duhul Sfânt, care mijloceşte pentru noi, vrea să practicăm rugăciunea pe tot timpul zilei pregătind astfel calea pentru o mai mare revărsare a harului şi ajutorului divin în vieţile noastre. Duhul Sfânt va fi limitat ca rază de acţiune în viaţa credincioşilor dacă aceştia nu-şi recunosc dependenţa de Dumnezeu şi de prezenţa Sa ocrotitoare pe tot parcursul zilei. În cap. 4, vers. 4, rugăciunea lui Neemia făcută împotriva vrăjmaşilor era motivată de credinţa sa în Dumnezeu şi de dragostea pentru lucrarea Lui. Este necesar să-I cerem Domnului să stea El în faţa vrăjmaşilor Săi sau să întoarcă inimile acestora către Adevăr. În capitolele 8-10 întâlnim una din cele mai mari treziri spirituale din Vechiul Testament care evidenţiază câteva principii valabile pănă în vremea noastră: 1. Reînnoirea şi trezirea vin numai de la Dumnezeu; 2. Trezirea este mijlocită prin întoarcerea oamenilor la Cuvântul lui Dumnezeu; 3. Rugăciunea şi postul nu sunt opţionale, ci vitale pentru eliberarea sufletelor aflate în captivitatea păcatului; 4. Mărturisirea unei inimi zdrobite şi plină de căinţă trebuie să fie completată imediat de părăsirea căilor păcătoase; 5. Angajamentul solemn de a umbla în voia lui Dumnezeu este obligatoriu pentru tot poporul. Pocăinţa poporului, despre care citim în cap. 9, era profundă şi de durată. El căuta pe Dumnezeu în post, prin smerenie şi prin mărturisirea sărăciei spirituale, ca şi prin despărţirea de tot ceea ce L-a ofensat pe Dumnezeu în viaţa lui. Este semnificativ faptul că ultima scenă din viaţa lui Neemia, prezentată în cartea cu acelaşi nume, ni-l prezintă pe dregător în genunchi, rugându-L pe Dumnezeu să-i dea har. După luptele din răsputeri pentru dreptate, Neemia şi-a păstrat inima proaspătă înaintea Domnului. Succesul său nu l-a predispus la mândrie sau la auto-suficienţă. Cu adevărat el este un minunat model de conducător! Până în vremea noastră este nevoie de lideri exemplari care să transpună în practică acele calităţi de care Bisericile au cu disperare nevoie. Adevăraţii conducători, asemenea lui Neemia, sunt adânc ancoraţi în Dumnezeu, şi pentru ei rugăciunea este, într-adevăr, respiraţia sufletului.