Nebunia lui Pavel?

Am crescut într-o familie de pocăiţi. Tata nu prea ştia să-mi spună chestii "adânci" despre pocăinţa, dar ştia că la ora fixă trebuia să fim cu toţii la biserică. Eram frustrat pentru că lunea la şcoală colegii comentau "Laleaua neagră" şi eu habar n-aveam ce-i aia. Sau "Linia maritimă Onedin" - ce mult îmi doream să văd serialul ăsta, dar... hai la biserică.

A fost bine, a fost rău?

Între timp "Laleaua neagră" s-a vestejit, "Linia maritimă Onedin" s-a "scufundat", dar valorile care mi-au fost transmise la biserică, în timp ce desenam pe caietele de la orchestră sau mă hârjoneam cu prietenii, se pare că au încolţit.

Aşa încât, după răzvrătirea din adolescenţă - cum că tata îi în vârstă şi habar n-are, sau că Biblia este o prostie, sau că la biserică sunt numai inculţi - după răzvrătirea asta aproape inerentă adolescentei, am revenit la VALORI.

Am crescut într-o biserica moderată. În afară de acestea, am văzut biserici şi biserici. Am avut şi am şi eu ideile mele preconcepute.

Când am văzut prima dată o caseta a lui Chris, pe care era o piesă cu titlul "TAXI SPRE CER", mi s-a părut o aiureală atât de mare încât nici n-am catadicsit să o ascult. Până când am auzit la cineva nişte casete cu Chris şi am fost impresionat de profunzimea versurilor. Mi-am dat seama că am fost cam habotnic în judecata mea când am auzit piesa "Mi-e dor Isus să te-ntâlnesc, mi-e dor de Tine..." scrisă de Chris. Nişte versuri extrem de profunde...

Şi "Imagine" este deosebită sau "Streets of Philadelphia", "Brothers în Arms" sau "Miss Sarajewo", dar cred ca fiecare simte că exista un DUH în spatele muzicii. Iar duhul din spatele unui AC/DC, Iron Maiden, Ozzie Osborne, Deep Purple, Slayer, Antrax sau Metallica este complet diferit de DUHUL din spatele unei bucăţi clasice de genul "Dacă eşti purtat de valul furios".

Muzica nu este un "ceva" ce asculţi şi îţi intră pe o ureche şi îţi iese pe cealaltă! Muzica este ceva spiritual.

Acum ascult cu plăcere Born Again, Fraţii Groza, Chris, Vali Pentea, Contrast, Ovidiu Liteanu, 321 Închinare, Petra Delirious, etc.

Cred că din toata muzica ascultată vreodată, versurile cele mai profunde mi s-au părut:

"Ce dragoste de Dumnezeu...
Să moară-un REGE-n locul meu..."

Înţelepciunea lumii? Aristotel, Origen, Meister Eckhardt, Steinhardt sau chiar "oamenii recenţi" risca să devină "0" fără EL. Unii au şi devenit. (Cioran? Doamne apară...)

Esenţa creştinismului este "de a lua o hotărâre" (J.Stott).

Hotărârea de a-i permite lui Cristos să locuiască în mine, de a avea o relaţie personală cu Dumnezeu Tatăl şi de a-L accepta pe Cristos ca prieten, mântuitor şi stăpân.

Stăpân? Dar în cultura europeana post-creştină, post-socialista, post-comunistă, post... scriptum - adică în plus - chestia cu "STÂPANUL" sună nasol... Să mă scuze... ateii.

Concluzie. Pocăiţii sunt acei oameni care au fost născuţi din nou (Ev. Ioan 3), care au o relaţie personală cu Dumnezeu, prin singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni - omul Isus Cristos. Şi care apoi transformă Etica, Muzica, Arta, Cultura, Ştiinţa, sufletele oamenilor. Prin puterea LUI.

Nevoia de schimbare există de când lumea. De la Burebista, care distrugea culturile de viţă de vie ca drăguţii de daci să nu devină d... după o "betoacă" zdravănă, până la Marx şi Engels, care predicau omul nou în felul lor, ceva de tipul piticilor de pe creierele lor.

Pavel spune "lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos. Pentru El am pierdut toate şi LE SOCOTESC CA UN GUNOI, ca să câştig pe Cristos."

Mie nu mi se par retrograzi sau înguşti nici cei care-şi spală picioarele unii altora, ca un gest suprem de umilinţa, nici cele care poarta batic pe cap în toiul verii. Fiecare caută să placa "Celui ce l-a scris la oaste". (Cazul fariseilor nu intră în discuţia asta).

DOAR Evanghelia schimbă omul într-adevăr. Pentru că esenţa Evangheliei este transformarea. Cine L-a întâlnit pe Cristos în mod personal, este imposibil să nu se transforme RADICAL!

Un pocăit este un transformat radical, care transformă şi societatea şi cultura în mod radical. În bine, desigur, după etalonul lui Dumnezeu.

Dacă întâlneşti pe cineva care nu este transformat RADICAL, dar care totuşi îşi spune "pocăit" - este un mincinos şi adevărul nu este în el.

Un pocăit este un ÎMBRĂCAT CU CRISTOS, vorba lui Pavel.

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timişoara