Misionară în lumea surdo-muţilor

Respins, marginalizat, neînteles şi dezorientat, pentru lume un surdo-mut nu este decât o simplă persoană însă, pentru el, Dumnezeu mută şi munţii din loc. Acolo unde nici o raţiune nu poate pătrunde, intervine dragostea Lui. Răspunzând chemării lui Dumnezeu, noi simţim lacrimile Lui pentru fiecare suflet, oricât de repudiat ar fi şi, împreună cu El, facem ca imposibilul să devină posibil, dând sens vieţii unui astfel de suflet.

"Luptăm pentru viaţă!"

Conform anuarului statistic 2006, în România sunt aproximativ 4.400.000 copii cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, din care aproximativ 2.1% se află în evidenţa Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. S-au înfiinţat pentru ei case de tip familial, unde se urmăreşte integrarea socială, protecţia şi promovarea drepturilor copiilor până la împlinirea vârstei de 18 ani. Mulţi dintre ei, ieşind de aici, ajung în stradă.

Fundaţia ProVita, înfiinţată în 1998, în Baia Mare având sediul pe strada Berzei, şi-a deschis porţile pentru astfel de copii. 40 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani, au găsit adăpost şi sprijin la ProVita. Pas cu pas, ei vor fi formaţi. "Luptăm pentru viată!" este motto-ul fundaţiei şi semnificaţia numelui "ProVita".

În urma unei viziuni speciale, aici s-a demarat un nou proiect, în martie 2006, care urmăreşte integrarea surdo-muţilor din România, marginalizaţi de societate.

Viziune de la Dumnezeu

În urmă cu 2 ani, mă aflam în Republica Moldova, într-o tabără de misiune. Acolo am cunoscut-o pe Lena Popa, studentă în anul III la Asistenţă Socială în Chişinău şi consacrată slujirii pentru Dumnezeu. A iniţiat lucrarea cu surdo-muţii, în prezent existând şi o biserică a lor, de 50 membri, în Chişinău.

Azi, o zi însorită de vineri, am găsit-o pe Lena la ProVita. Eram convinsă că se află în Baia Mare pentru că Dumnezeu a trimis-o aici. Cu lacrimi în ochi şi emoţie în inimă, am ascultat fiecare cuvânt când mi-a dezvăluit modul în care ea a primit viziunea: "Ioana Hădărău, o prietenă deosebită, mi-a vorbit despre Baia Mare şi despre posibilitatea ca eu să slujesc aici. Am meditat la asta. Am avut un timp de rugăciune. Dumnezeu trebuia să îmi vorbească şi mie, nu doar Ioanei. A urmat o perioadă în care simţeam puternic îndemnul de a veni în Baia Mare. Problema mea erau banii, dar nu şi problema lui Dumnezeu. Când cineva mi-a trimis exact suma de care aveam nevoie pentru a plăti biletul, am ştiut că nu mai încape îndoială: trebuie să merg în Baia Mare. Dumnezeu îmi va purta de grijă. Aşa am primit viziunea.", mi-a spus cu emoţie Lena.

Faţă-n faţă cu o aşa chemare şi responsabilitate, ea s-a simţit prinsă într-o luptă de sentimente: teamă-credinţă, îndoială-siguranţă, tristeţe-bucurie. Ca şi Tată iubitor, Dumnezeu a întărit-o, a încurajat-o, i-a dat elan şi sigurantă deplină, pentru că a aşteptat viziunea nu de la oameni, ci de la El, înţelegând chemarea de a misiona în Baia Mare.

La început

Lucrarea cu surdo-muţii, la ProVita, a apărut odată cu venirea Lenei aici. Începutul a fost greu. Maria Mihăieş, Ionel Rusu, Samuel Apăscărisei şi Costel Pop, surdo-muţi veniţi aici din nordul Moldovei noastre, trăiesc în lumea lor, sunt dezorientaţi şi slab dezvoltaţi din toate punctele de vedere. "Răutăcioşi şi inconştienţi de iubirea celor din jur, la început, ei nici nu ştiau să mulţumească pentru ceea ce li se dădea sau li se făcea.", mi-a mărturisit Lena.

Nu cunoşteau semnificaţiile unor cuvinte simple, ca "doar", "fiindcă", "odată". Lena a fost nevoită să înveţe limbajul surdo-muţilor, din România, care diferă mult de cel din Republica Moldova. Toate acestea au îngreunat munca ei şi a celorlalţi profesori şi voluntari, însă Dumnezeu a pus în ei ceva special: "Ei sunt conştienţi că nouă ne este greu cu ei.", a subliniat Anca, una dintre voluntari. Dacă s-ar fi oprit la fiecare obstacol, atunci toată lucrarea s-ar fi rezumat la două drumuri: unul al Lenei, venită din Republica Moldova şi unul al surdo-muţilor veniţi din Roman şi Piatra Neamţ.

Paşi înainte

O zi de muncă printre surdo-muţii de la ProVita începe întotdeauna cu rugăciune (prin semne). Activităţile de peste zi, orele de engleză, română sau informatică, ţinute de profesori în domeniu, îi pregătesc pentru examenul de la sfârşitul proiectului, de peste doi ani. Diplomele obţinute le vor folosi pentru angajare.

Viziunea Lenei e clară :"Integrarea lor în biserică şi în societate. Eu pentru asta am venit!". Ea se ocupă cu precădere de creşterea spirituală a celor patru tineri, dar totodată este şi un ajutor de nădejde pentru colegii ei din instituţie, traducând prin semne lecţiile ţinute.

Pe lângă pregătirea profesională, se lucrează mult la caracterele lor. Cei patru tineri văd acum dragostea de care au parte. Se citea împlinirea pe faţa Lenei când şi-a adus aminte de cuvintele măreţe pe care i le-a spus unul dintre ei: "Ce bine că te-a trimis Dumnezeu aici. Nimeni nu s-a ocupat de noi până când ai apărut tu." Mai mult de atât, dacă la început ei nici nu ştiau cine este Dumnezeu, acum au început să-L iubească, să citească singuri Biblia, să-şi dorească să cunoască şi să înveţe tot mai mult.

E drept că se ivesc şi situaţii greu de depăşit şi acum, după aproximativ un an: momentele de criză ale unora, dezamăgirea şi oboseala din timpul unor zile, însă, Lena se ştie în grija Domnului, care are control absolut asupra vieţii şi consideră că a nu face nimic pentru Dumnezeu e echivalent cu a fi un om pierdut. E binecuvântată cu o echipă frumoasă, profesori care o susţin şi, împreună, luptă pentru a pătrunde în lumea surdo-muţilor şi a-i scoate de acolo, ajutându-i să perceapă cât mai mult din lumea noastră.

Popas în Casa Domnului

Ca şi copil al Lui Dumnezeu, Lena a căutat un loc unde să se închine, să aibă părtăşie cu alţi creştini şi să primească putere pentru misiunea care o aştepta. "Oamenii din Biserica Penticostală "Muntele Sionului ", din Baia Mare, au fost primii şi unicii care m-au susţinut. Dacă prima oară am venit cu teamă, a doua oară am venit ca acasă.", susţine Lena.

Tinerii de aici au primit-o cu braţele deschise, fratele pastor, Grigore Todoran, a sfătuit-o la nevoie, iar în casa familiei lui Ioan Suciu, prezbiter în biserica "Muntele Sionului", a găsit întotdeauna hrană şi, mai mult, încurajare. Acum, misionara venită în Baia Mare nu se mai simte singură într-un oraş străin.

Am zărit-o în biserică şi, nu de puţine ori. Era însoţită de Maria, tânăra surdo-mută de la ProVita. Cuvântul a fost semănat în inima acelei tinere. Şi nu a fost împiedicat de surzenie sau mutism. Au fost suficiente două inimi, una darnică, alta primitoare şi câteva semne...