Minunea de a şti să ascultăm

Se spune că în ziua de azi, oamenii deja nu mai ascultă. Suntem toţi prinşi într-o poluare fonică, toţi dorim să spunem ce avem de spus şi nimeni nu îşi mai pune problema să asculte.

Într-o zi, eram într-un amfiteatru aşteptându-l pe vorbitor. Am rămas ascultând murmurul vocilor din jur. Părea că nimeni nu asculta pe nimeni, fiecare îşi ţinea discursul fără să se întrerupă.

O soluţie magică, am putea spune, pentru a rezolva o asemenea situaţie este să fim ascultători calmi, care îşi lasă interlocutorii să termine ce au de spus pentru a termina conversaţia. Astfel, se creează o atmosferă de linişte, de pace, şi facem dovada unei mai mari seriozităţi şi a unui mai mare interes pentru discuţie.

Este neplăcut când într-o conversaţie, înainte ca celălalt să termine, ne şi construim replica în gând. De câte ori nu îl auzim pe interlocutor, reproşându-ne: "Stai o clipă, nu am terminat!" sau: "Ascultă până la capăt!"

Dacă am face aşa cum zice şi o vorbă din popor: "Spune, sunt numai urechi!", am ajunge uşor la concluzia că nu mai avem nevoie de atâţia psihologi, specialişti în arta de a asculta.

Ne face  bine atât nouă cât şi celorlalţi să acordăm atenţia cuvenită şi să fim recunoscători pentru vorbele celorlalţi, să ştim să ascultăm şi să fim ascultători atenţi şi respectoşi.

În ziua de azi, când toată lumea se grăbeşte să vorbească, este un mare privilegiu să întâlnim un ascultător atent.

"...tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei" (Eclesiastul, 3.7)