text Eseuri crestine

MIJLOCIREA LUI MOISE PENTRU ONOAREA LUI DUMNEZEU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Num. 14.11-23 Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine? , cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? De aceea îl voi lovi cu ciumă şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.” Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta. Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia: Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui, ziua, într-un stâlp de nor şi noaptea, într-un stâlp de foc. Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice: „Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustiu!” Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis: „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi cercetează nelegiuirea părinţilor în copii până la a treia şi a patra generaţie. Iartă, dar, nelegiuirea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporul acesta din Egipt până aici.” Şi Domnul a zis: „Iert cum ai cerut. Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul, atât este de adevărat că toţi cei care au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustiu, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat glasul Meu, toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.”

Ca nişte copii răsfăţaţi israeliţii au început să plângă în faţa lui Moise şi Aaron, după întoarcerea celor doisprezece spioni care au fost trimişi să cerceteze ţara Canaanului şi să facă un raport obiectiv cu privire la şansele lor de a o cuceri. Zece din cei doisprece spioni au descurajat poporul şi i-au insuflat acest spirit de răzvrătire şi necredinţă faţă de Dumnezeu şi conducătorii lor, Moise şi Aaron. În acel moment critic intervine mânia lui Dumnezeu gata să pedepsească necredinţa şi neascultarea. În timp ce toată adunarea lui Israel tocmai punea la cale uciderea lui Moise şi Aaron atunci, într-o clipă, se prezintă slava lui Dumnezeu pentru judecată. Moise însă nu cere răzbunare, ci mijloceşte pentru apărarea onoarei lui Dumnezeu în faţa egiptenilor, şi de fapt în faţa întregii lumii. El cere iertare pentru cei vinovaţi, dar Dumnezeu, cu toate că îl ascultă pe Moise şi acordă iertarea aşa cum i Se ceruse, îl asigură totuşi pe mijlocitor că vinovaţii nu pot să rămână nepedepsiţi. În final pedeapsa divină s-a concretizat în cei patruzeci de ani de pribegie prin pustiu până vor ajunge în Canaan, nu cei răzvrătiţi, ci copiii acestora. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să nu cădem în păcatul cârtirii care ne poate afecta chiar destinul nostru etern.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>