text Eseuri crestine

Masca minciunii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Masca minciunii

Cuprins:

Ca ziua şi noaptea

Scopul scuză mijloacele

De ce minte omul?

Autoînşelarea

Educaţia spre adevăr

În timp ce în trecut îţi era ruşine să fii prins cu vreo minciună, astăzi se trece peste o asemenea situaţie ridicând din umeri. Ne-am obişnuit atât de mult să fim minţiţi în toate domeniile existenţei, încât privim minciunile ca pe o normalitate, ca pe ceva fără de care nu te poţi descurca. Cuvântul "onest" pleacă de la noţiunea de "onoare" - un concept căruia înainte oamenii îi atribuiau o valoare mai mare decât banului şi averii. Un mincinos era un om lipsit de onoare. Să fii caracterizat astfel era o adevărată ruşine.

De când primii oameni au dat crezare minciunii Satanei, omul firesc este infectat cu duhul minciunii. Deosebirea faţă de trecut constă în faptul că omul atunci era conştient că face ceva greşit minţind. În societatea noastră Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt tot mai mult eliminaţi din viaţa cotidiană. Cu cât omul se îndepărtează mai mult de Creatorul Său, cu atât işi pierde mai mult din demnitate şi nu se mai ruşinează de păcatul său. Însă omul lipsit de ruşine este şi un om lipsit de conştiinţă.

Cuprins

Ca ziua şi noaptea

"Eu sunt Adevărul", afirmă Isus despre Sine, şi-l numeşte pe diavol "tatăl minciunii". După cum Fiul lui Dumnezeu stă pentru principiul adevărului, tot astfel şi Satana stă pentru cel al minciunii, al înşelătoriei şi al amăgirii. Conform mărturiei Bibliei, toţi oamenii sunt din fire nişte mincinoşi (Romani 3:4). Nu este vorba aici de un caz izolat de neonestitate, ci de o atitudine de fond faţă de Dumnezeu. Necredinta nu este nimic altceva decât respingerea conştientă a adevărului lui Isus şi încrederea în minciună. Acesta e şi motivul pentru care minciuna controlează în definitiv fiecare aspect al vieţii noastre şi descoperă ai cui fii suntem. Un gând central al mişcării New Age îl constituie subordonarea lui Dumnezeu de către om şi faptul că Dumnezeu reprezintă atât binele cât şi răul, adevărul ca şi minciuna. Ce absurditate! În Cuvântul lui Dumnezeu citim: "Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric" (1 Ioan 1,5).

Minciuna şi adevărul se deosebesc ca ziua şi noaptea, ca lumina şi întunericul. Omul fără Dumnezeu este orbit, devenind un prizonier al minciunii. Isus le spune evreilor credincioşi: "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi" (Ioan 8,32).

Aceasta înseamnă că omul care-L recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu şi se încredinţează Lui în întregime, experimentează o schimbare a "autorităţii" în viaţa lui. El înlocuieşte principiul minciunii cu cel al adevărului. În Isus Cristos nu este nimic fals, nimic neadevărat. Nu numai că El spune doar adevărul, El este adevărul.

Cuprins

Scopul scuză mijloacele

În toate domeniile vieţii se minte. În timpul campaniilor electorale, politicienii, pentru a ajunge la putere, fac promisiuni pe care apoi nu le mai ţin; comercianţii îi ademenesc pe clienţi pentru a face cât mai mult profit; cei care fac reclamă promit fericire şi împlinire pentru a reuşi să-şi plaseze produsele; bărbaţi şi femei, părinţi şi copii, copii şi profesori se înşeală reciproc.

Face parte din viaţa de zi cu zi să fim înşelaţi şi minţiţi în permanentă. Cu toate acestea, de fiecare dată suntem dezamăgiţi.

Cuprins

De ce minte omul?

Din totdeauna omului i-a fost teamă să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale şi să-şi recunoască vinovăţia. El trebuie să se scuze, să se justifice şi să mintă, întrucât altfel îşi pierde reputaţia. Frica de a nu fi respins, dispreţuit şi de a pierde afecţiunea celorlalţi îl împinge pe om spre minciună. Chiar şi în aceasta îl vedem pe adversarul lui Dumnezeu la lucru, răsturnând complet ceea ce Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său: "Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţa de orice pacat" (1 Ioan 1,7). Numai atunci când devenim oneşti e posibilă iertarea şi o comuniune adevărată.

Omul fără Dumnezeu şi-a pierdut identitatea, este lipsit de valoare. De aceea el se străduieşte cu disperare să şi-o recupereze, atribuindu-şi singur valoare şi importantă. El face acest lucru înşelându-se pe sine şi înşelându-i şi pe ceilalţi, părând să fie ceva ceea ce în realitate nu este; îşi arată latura cea mai bună, fălindu-se cu motivaţii nobile, în timp ce resortul tuturor acţiunilor sale îl reprezintă purul egoism. De ce copiază un elev în timpul unei lucrări? Teama de a fi considerat ca fiind mai puţin inteligent decât colegul său, în cazul în care va obţine o notă scăzută, îl împinge către minciună. În fond, în societatea noastră are valoare cel care este frumos şi inteligent. Aceasta este şi ea o minciună care influenţează întreaga existenţă. Valoarea noastră nu depinde de prestaţiile noastre, de inteligenta noastră, nici de frumuseţe, ci este întemeiată în dragostea lui Dumnezeu fată de noi oamenii. Noi Îi suntem atât de preţioşi, încât El Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru ca noi să devenim liberi. Întreaga noastră valoare se află în această dragoste. Ce eliberare este să fim acceptaţi astfel, cu toate defectele şi limitele noastre! Nu mai suntem astfel constrânşi să alergăm după nişte valori false.

Cuprins

Autoînşelarea

În acest punct îţi vine să crezi că minciuna nu mai trebuie să aibă nici un loc în viaţa unui creştin. Este adevărat, însă realitatea se prezintă din păcate altfel. Unde este problema?

Când o persoană şi-a predat viaţa Domnului Isus, adversarul lui Dumnezeu pierde din influenţă, însă nu se resemnează. Credinciosul nu mai este proprietatea sa, însă diavolul încercă să-l facă inutilizabil pentru obiectivele lui Dumnezeu. De aceea el încearcă în mod repetat să-l facă pe cel credincios să cadă. Mulţi oameni se chinuie şi după convertirea lor la Cristos cu complexele de inferioritate care-i copleşesc şi cu lipsa respectului de sine. Aceste trăiri negative sunt dificil de eliminat, fiindcă sunt adânc înrădăcinate, crescute şi hrănite de mulţi ani. Gânduri ca: "Sunt un nimeni", "Nu sunt capabil de nimic" trebuiesc recunoscute ca fiind nişte minciuni şi respinse. Dacă n-o facem, ele vor constitui un teren fertil pentru alte minciuni. Astfel se poate ajunge, de exemplu, la împrăştierea de zvonuri cu privire la alţii sau la defăimarea altora. Făcând aceasta, ne vom simţi noi înşine mai buni, superiori celorlalţi. Problema este că omul ajunge el însuşi să creadă cu vremea nişte neadevăruri mereu repetate. Dacă ne surprindem spunând o minciună sau o jumătate de adevăr, să nu considerăm asta ca fiind o bagatelă, ci să recunoaştem minciuna şi să cerem iertare. Diavolul vrea să ne împiedice s-o facem. El ne şopteşte că vom pierde în faţa celorlalţi şi vom fi dispreţuiţi. Însă tocmai contrariul este adevărat. Dacă nu luăm în serios minciuna, conştiinţa va deveni tot mai insensibilă si odată cu trecerea timpului nu va mai reacţiona de fel. Omul devine imun la vocea lăuntrică şi trăieşte în autoînşelare. Paralizează şi astfel devine inutilizabil în lucrarea ridicării Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cuprins

Educaţia spre adevăr

Deja un copil mic este deosebit de rafinat când e vorba să caute scuze, să descrie în mod eronat o situaţie, să arunce vina pe alţii, să muşamalizeze şi să ascundă. Părinţii şi educatorii se află în pericolul de a nu lua foarte în serios acest lucru. Poate ei înşişi nu sunt nişte campioni ai onestităţii. Un copil îşi dă imediat seama de felul în care reacţionează adulţii în anumite situaţii şi procedează şi el întocmai. De aceea onestitatea începe de la noi înşine. Trebuie să fim dispuşi să umblăm în lumină, să devenim sensibili la minciunile cotidiene cu care ne-am deprins. Nu-i putem impune unui copil să fie onest, însă îi putem sensibiliza conştiinţa. De aceea scuzele şi justificările false nu trebuie să fie minimalizate. Minciunile distrug încrederea, iar fără încredere nu este posibilă o comuniune reală. Este o componentă a educaţiei să-i arătăm în mod repetat copilului ce consecinţe grave poate avea minciuna: în locul încrederii apare neîncrederea. Acolo însă unde domneşte neîncrederea, apare nesiguranţa, teama. Această lipsă a siguranţei şi frica pe care o întâlnim la tot pasul sunt roadele minciunii. Nu mai poţi avea încredere în nimeni şi în nimic. Cuvântul dat, promisiunea făcută nu mai au valoare. Aşa însă este imposibil de trăit!

Rostirea adevărului este legată uneori, dacă nu de cele mai multe ori, de anumite dezavantaje. Cine nu profită de o situaţie creată prin minciună trece drept un prost. Şcolarul care are posibilitatea să copieze şi astfel să obţină a notă bună şi totuşi n-o face, este considerat drept nătâng de către colegi. Dar nu există în acest dispreţ, în neînţelegerea respectivă şi o doză de admiraţie? Admiraţie faţă de un om care de dragul adevărului este gata să accepte un aparent dezavantaj? Nu se referă oare Isus tocmai la acest lucru atunci când spune că trebuie să fim lumină şi sare în această lume? Lumina descoperă şi sarea arde rana. Comportamentul corect al unei persoane pune în mod automat în discuţie comportamentul celui de alături, fiind astfel oricând un stimulent pentru o corectare a vieţii, pentru o întoarcere. Şi tocmai aceasta este însărcinarea pe care o avem în lumea aceasta, noi toţi cei care aparţinem Domnului Isus Cristos.

Y. S.

Cuprins

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>