Mângâiaţi, mângâiaţi, pe poporul meu!

   Bine ai venit! Suflet ce-ţi plângi ţara, nu te depărta de ea, cântă-i să se vindece, roagă-L pe Dumnezeu să schimbe mintea şi inima vrăjmaşă  a fiilor ei,  plângi în rugi doinite starea de jale, cum a plâns Domnul Ierusalimul.

   Mângâie-i inima îndurerată cu şoapte line şi calde,  mângâie-i cu privirea munţii arşi de lepra lăcomiei, căci i-a furat pădurea  şi i-a sluţit faţa.

   De lăcomie după aur, au ars munţii Transilvaniei cu cianuri şi au orbit frumuseţea locurilor ce se uitau la Dumnezeu, acum, arătându-şi rana ucigaşă.

   Când vor începe să jelească ciocârliile şi se vor văita cucii  în pustietatea poftei drăceşti a celor ce au vândut ţara, atunci poporul meu şi al tău, va fi în obezile sufleteşti, cu ochii scurşi de plâns şi durere. Atunci fecioarele vor fi uitat rochia de mireasă şi flăcăii vor fi robi vânduţi, în ţara lor.

   Cântul lor, va fi plânsul copiiilor după pâine şi libertate.

   Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu! Iartă-ne mamă scumpă, România!

(Referire: Durere pentru ţară - resursă adăugată de CrinulDin Vale)