Mamă patrie,

Mamă Patrie,

   Cu ocazia zilei de Întâi Decembrie, vă doresc o însănătoșire cât mai grabnică, și o întoarcere la Divinitatea eternă și adevărată, cât mai repede...  

   Poate o să vă mire faptul, căci, de ce nu am folosit clasicul limbaj, în a vă felicita cu bucurie și fericire. Am vrut să vă trezesc interesul, cu un strop din ,, Izvorul îndemnurilor cerești ‚’’ așa cum am învățat din scrierile unor apostoli, pentru că știu căci "o parte" din DUMNEAVOASTRĂ nu duce lipsă de bucurii și fericire, pe când majoritatea, e tulbure și ,, săracă în săruri’’. Iertați-mi îndrăzneala cu care vă scriu...  nu înainte de a vă spune și cine sunt...

  Sunt DIN numărul milioanele ce s-au răspândit ca pleava luată de vântul sărăciei, și duse departe peste mări și oceane, ca mai apoi să ne înfigem rădăcinile  în livezi bogate și verzi... dar, să  știi dragă Mamă, căci orișicât de dulce le este nectarul, tot se simte gustul amar al străinătății...

   Astăzi, de ziua Ta, aș fi vrut să-Ţi trimit măcar un trandafir, dar știu căci se va ofili prea repede, așa cum se întâmplă de obicei în grădină Ta cu bătrânețea celor care și-au luat din nou vrând nevrând, sarcina istovitoare a vieții, de a fi și bunic, şi mamă, și tată, țâncilor ce își cunosc părinții doar din fotografii. Prefer să Îți trimit cadou un pumn de lacrimi, înnodat cu panglica dorului, pentru că nu vreau să mă număr din rândul celor ce în această zi, Îți sunt devotați, credincioși, jurându-Ţi credință de sub masca lor fariseică, iar de mâine te vor călca iarăși în picioare, precum glodul nesfârșit de pe cizmele de gumă, ale țăranului român...

   Nu vreau să Vă stric ceremonia, dar nu pot să mă bucur atâta timp cât eu am belșug nemeritat pe masă, iar copiii din poala Ta, [ și sunt destul de mulți ] au botezat colțul de pâine uscat, ,, felie de cozonac ‚’’ familii destrămate, și bolnavi care mor cu zile, păduri smulse din rădăcini, iar locurile lor văzându-se de departe ca un cancer de piele... Nu pot nici să Vă aplaud, pentru că am mâinile pline cu manifeste scrise pe un ton rasist, de unii care nu ne mai suferă nici numele, nu mai zic și de prezență... Mă doare când citesc mesaje ca: ,, Out with Romanian migrants, sau Romanians are gypsy beggars ‚’’.  [ Afară cu românii emigranți, sau Românii sunt țigani cerșetori ]

   Îmi pare rău, că nu pot să-Ţi împărtășesc sentimentele mele de bucurie de ziua Ta , Mamă Patrie. Poate Îți aduci aminte, cum, cu mai bine de douăzeci și ceva de ani în urmă, nu eram decât un plod desculț ce zburda pe ulița satului prăfuită, și cu o cravată roșie la gât, fiind parcă un miel însemnat pentru sacrificare. Astăzi, Mamă, o știi foarte bine căci nu mai port cravată roșie, am înlocuit-o cu un pașaport pe care din păcate nu-l folosesc ca alții pentru vacanțe ; eu îl folosesc să vin cu drag la Tine pentru puțin, și să plec  din ograda Ta, cu inima încărcată de tristețe sorbindu-mi lacrimile pe ascuns...

   Mă simt de parcă mă silești să-mi caut fagurul de miere, în stânci și-n nisipul fierbinte al străinătății, ca și cum pământul tău ar fi lipsit de grăsime, iar luncile tale prea ticsite de ,, haiduci milionari ’’. De departe, Mamă țară, pari veselă și fericită, dar numai cel ce nu-Ţi cunoaște ograda, nu Te poate vedea și altfel. Pentru mine, Decembrie e mai mult trist decât vesel, și știi de ce ? Mai bine îmi șterg lacrimile din ochi, și Te las pe Tine să ghicești...

   Dar cine sunt eu, să-Ţi stric frumoasa Ta zi de sărbătoare cu văicărelile mele ?  Orișicum, eu sunt prea mic să Te pot schimba cu ceva, iar Tu prea săracă, să mă primești în poala Ta. Să nu crezi că m-am pierdut cu firea... în schimb, am vrut să Te salut în felul meu, de ziua Ta, Mamă Patrie !

Viorel Balcan 1 decembrie 2013