Mai presus de răutatea umană

De-a lungul secolelor răsună până la noi astăzi îndemnul marelui apostol Pavel: , , Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.” (Romani 12-21) Apostolul scrie acest îndemn, fascinat fiind de învățătura lui Iisus de a ne iubi dușmanii și a rasplăti răul cu bine. Din perspectiva umană acest lucru nu este deloc ușor, și Pavel știa acest lucru, mai ales că el a trăit pe timpul imperiului roman. Viața pe atunci pentru oamenii de rând, nu era deloc ușoară, ba mai mult de atât, aceste învățături ale lui Iisus din predica de pe munte, i-au uimit pe contemporanii Săi care pur și simplu nu puteau înțelege că trebuiau să răspundă cu iubire în fața asupritorilor.

În zilele noastre, lumea în care trăim ne asediază cu influențe teribile spre a face rău, și a ne modela inima cu răutate. Oare mai vedem astăzi oameni a căror viață reflectă bunătate creștină? Împăratul Solomon a scris pe vremuri în cartea Proverbe, citez din memorie: , , Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.” Nu te lăsa biruit de rău, înțeleg de aici că există în lupta creștină o parte a omului ce trebuie să aleagă între bine și rău. A ne contopi voința noastră oscilantă cu iubirea divină, pentru a putea iubi și a trece de la răutate la o autentică bunătate creștină, este la îndemâna noastră a tuturor.

Unii comentatori ai Sfintelor Scripturi, folosesc o ilustrație foarte interesantă pentru a ne face să înțelegem cât de importantă este alegerea omului în cadrul marii lupte dintre bine și rău. Ei spun că păcatul pândește la ușa inimii omenești, asemenea unei fiare sălbatice ce atunci când i se deschide ușa pătrunde pentru a distruge tot ce este nobil în ființa umană. În marea luptă creștină, după cum am mai afirmat, există o parte a omului pe care Dumnezeu nu o va face niciodată în locul omului și anume, alegerea și dorința omului de a conlucra cu El în vederea înfăptuirii binelui. A nu fi biruit de rău, într-o lume ce ne asediază cu influențe nefaste, este o minune a harului. De asemenea, a răspunde la rău cu iubire creștină este posibil doar prin Hristos.

Iisus a enunțat într-un mod impresionant acest lucru: , , Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii, și fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10-16) El a dorit să ne învețe, că pătrunși fiind de spiritul Său, să avem acea agerime a șarpelui, nu însă și alte caracteristici ale șarpelui precum viclenia. Apoi a continuat și fără răutate ca porumbeii, asta însemnând curăție de inimă și aspirația de a fi la nivelul idealurilor Sale. Ne-a oferit o lecție despre ceea ce înseamnă simplitatea creștină. Să trăim fără răutate este posibil atunci când realizăm ceea ce Martin Luther îi spunea unui prieten de-al său: , , Învață astăzi că ai nevoie de Hristos.” În fiecare zi a vieții noastre, când alegem să umblăm cu Hristos, răul din jurul nostru sau din natura noastră decăzută, nu ne poate învinge, pentrucă puterea Sa minunată ne va izbăvi.

În aceeași Epistolă către Romani, apostolul Pavel ne scrie: , , ... fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul.” (Romani 16-19) A fi înțelepți în ce privește binele, înseamnă ca mereu să cercetăm Sfintele Scripturi pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru noi. Și mai presus de orice, să primim înțelepciunea ce se coboară de sus de la Dumnezeu. Iar a fi proști în ceea ce privește răul, înseamnă a umbla pe calea vieții fără perversitate morală. Și chiar dacă acest conglomerat de bine și rău din care este clădită inima noastră ne duce la o luptă agonizantă cu păcatul, trebuie să nu cedăm pentru a înfăptui răul, ci să alergăm la Hristos pentru a primi harul Său izbăvitor.

Într-o lume a răutății, având o natură degenerată de păcat, putem înfăptui binele și putem reflecta bunătate creștină în contrast cu răutatea existentă în jurul nostru. Este o chemare la a urca pe o treaptă mai înaltă în experiența creștină. Apostolul Pavel, l-a contemplat pe Hristos și de aceea a putut să trăiască la un nivel atât de înalt din punct de vedere spiritual. De aceea el a și declarat: , , Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”(1Corinteni 11-1) Marea noastră nevoie este ca voința noastră oscilantă între a alege binele sau răul, să o așezăm în mâinile lui Hristos.

În această privință, marele apostol în Epistola către Filipeni ne-a scris: , , Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2-13) Din acest verset putem înțelege că atunci când ne deschidem inimile în fața harului, Dumnezeu lucrează în chip minunat în noi. Iar voința noastră slabă în atingere cu puterea Sa, este transformată și devine puternică. Și atunci putem să înfăptuim binele, și să nu ne lăsăm biruiți de răul ce abundă în lumea noastră. Mai presus de răutatea umană este harul lui Hristos ce ne atinge inimile, și ne înalță peste ticăloșia naturii noastre. Iar în lupta dintre firesc și duhovnicesc ce se dă în noi putem ieși biruitori.

, , Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4-13)