text Eseuri crestine

M-as fi suparat sa stiu ca ei se roaga pentru mine!

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Dan Ille

Mă feream de orice căutare. Nu căutam nimic în domeniu spiritual. Totul era în plan material. Singura căutare a mea erau banii, distracţiile, televizorul, şi altele de felul acesta. Nu aveam nici o atracţie pentru biserică şi, deşi mergeam regulat, efectiv nu aveam atracţie. Îmi plăcea să mă duc la biserică ca să comentez, să găsesc greşelile predicatorilor, să aflu ultimele noutăţi din sport. Aceasta era căutarea mea . Mulţi se rugau pentru mine, ştiau că starea mea nu este bună, deşi nu puteau să spună nimic. Puteau să facă un singur lucru, să se roage pentru mine. Soţia mea se ruga, prietenii mei se rugau. Nu ştiam că se roagă pentru mine, că m-aş fi supărat că alţii se roagă pentru mine. Ce treabă au ei cu mine? Să mă lase în pace!

Dar pe fondul acesta Dumnezeu a intervenit în viaţa mea în diferite moduri şi în diferite rânduri făcându-mă să simt cercetarea Lui la un moment dat, şi în special în urma unei boli a tatălui meu. El s-a îmbolnăvit brusc fără să fi avut vreo problemă până atunci şi viaţa lui părea aproape de sfârşit.
M-am văzut slab şi neputincios în această situaţie, şi după ce l-am internat la spital am plecat de acolo la Biserică. Atunci era acolo organizată o săptămână de rugăciune non-stop, de care nici n-am vrut să aud. Nu am crezut în puterea rugăciunii şi nici nu credeam că cineva poate să meargă acolo să se roage la 2 noaptea sau la 5 dimineaţa. Mi se părea ceva de domeniul imposibilului, să auzi aşa ceva. Dar am ştiut în momentul acela că singura mea speranţă este Dumnezeu.

Am ajuns la biserică împreună cu fraţii şi surorile care erau acolo ne-am rugat împreună vreo 5 ore care au trecut ca 5 minute. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci era aşa o bucurie şi pentru prima dată simţeam că pot să am părtăşie cu fraţii. Asta a trecut, el s-a făcut bine, am văzut minunea lui Dumnezeu şi am început să-mi văd în continuare de viaţa mea, neştiind şi necăutând mai mult.

O periculoasă boala a creştinilor zilelor de pe urmă

„Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa ca va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisii că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru." (1 Cor.14:25)

Dan suferea de o boală de care suferă mulţi creştini şi anume boala televizorului. Şi el era înrobit de patima aceasta care îi fura timpul şi energia, îi polua mintea, făcându-l insensibil la nevoile celor din jur. Este o realitate faptul că excesul de televizor este o practică în multe familii creştine. Părinţi şi copii îşi consumă preţiosul timp urmărind în mod pasiv întâmplări din bâlciul deşertăciunilor desfăşurate pe micul ecran.

În familii se pierde comunicarea şi nu mai este timp pentru lucruri valoroase, ca lectura Bibliei şi a unor cărţi bune. Nu mai este timp pentru rugăciune. Părinţii nu mai au timp să transmită copiilor valorile lor şi principiile creştine. În schimb îi lasă cu televizorul ca şi cu o dădacă iar apoi, când copiii devin adolescenţi, se miră că ei nu mai împărtăşesc credinţa lor. Uneori chiar încep să se roage cu disperare pentru copii, ca Dumnezeu să-i schimbe, şi se miră că nu primesc întotdeauna ajutorul Domnului.

„Învaţă-l pe copil calea şi când va creşte mare nu se va abate..."

Dumnezeu ne promite că vom avea copiii pe calea Lui doar dacă ne facem datoria când ei sunt mici. Nu avem promisiuni în Scriptură că după ce vor fi mari mai putem să-i schimbăm. Domnul poate lucra, dar nu sunt promisiuni. Mulţi abdică de la îndatorirea sfântă de a ne călăuzi copiii pe calea Domnului din cauza televizorului. Uneori aceşti oameni fac efortul de a fi prezenţi la biserică pentru a salva aparenţele aşa cum o făcea şi Dan. Religiozitatea multora este măsurată de prezenţa la biserică sau de o activitate religioasă. Biserica lui Hristos înseamnă mai mult decât a „merge la biserică". Iar religiozitatea lipsită de o viaţă schimbată, îi derutează şi mai mult pe copii. Dar într-un grup de rugăciune printr-un frate cu darul prorociei tainele inimii lui Dan au fost aduse la lumină:

Într-o zi de vară
un frate din biserică a venit la mine acasă. Auzise că am tot mai multe probleme în afaceri. El mi-a spus:

- Uite am auzit de oameni deosebiţi care au diferite daruri din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar putea să-ţi vorbească prin ei!

Când am auzit de daruri, de oameni cărora le vorbeşte Dumnezeu, am crezut că este cam dus de acasă. Nu am crezut că pot exista astfel de situaţii, în care Dumnezeu arată prin Duhul Sfânt taina inimii tale. Mă gândeam la aceste lucruri ca la ceva de domeniul vrăjitoriei. Deşi ştiam că sunt într-un fel pierdut, n-aş fi vrut să am de-a face cu aşa ceva. Ştiam din Scriptură că vrăjitoria este periculoasă. Eram aşa de supărat, că l-am repezit şi i-am spus să mă lase în pace cu aşa ceva. El a plecat vădit îngrijorat.