Lumina vederii și vederea Luminii

Şi a zis Dumnezeu în prima zi a creației: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină. Și a zis Dumnezeu în ziua a patra a creației: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă”.

La început a fost deci Lumina din care a izvorât lumina primordială, lumina energiilor increate a lui Dumnezeu. În această lumină taborică Iisus „s-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele i s-au făcut albe ca lumina.” Lumina soarelui și a stelelor pe care Dumnezeu le-a pus să lumineze cerul și pământul a fost creată deabia în ziua a patra a creației. Omul natural, neînduhovicit, vede doar lumina creată în ziua a patra, iar omul înduhovnicit începe se vadă și parte din lumina taborică, necreată, efectele și manifestările energiilor divine pe care Dumnezeu le-a revelat în prima zi a creației atunci când a zis: "Să fie lumină!"

În grădina Gesetmani, ori pe drumul Damascului, ori la poalele muntelui Tabor, apostolii au fost binecuvântaţi să vadă adevărata lumină a lumii, lumina revelată de Dumnezeu în prima zi a creației. Apostolilor săi cei mai apropiați Ioan, Petru și Iacov, Iisus le descoperă lumina sa, slava luminii dumnezeieşti, o lumină a harului divin iradiind din fiinţa dumnezeiască așa precum lumina și căldura razelor de soare se revarsă peste lume din globul incandescent al soarelui de pe cer. Iisus s-a descoperit pe sine ca fiind adevărata lumină a lumii acesteia: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează mie nu va umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. El a fost și este „Lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează pe tot omul”. „Încă puţină vreme Lumina este cu voi” le-a spus Iisus ucenicilor săi, “Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii”.

Omul modern hipnotizat de miracolele pe care le săvârșește știința contemporană vede și înțelege lumina creată în a patra zi a facerii dar din pricina miopiei sale spirituale nu are știre și nici nu vede lumina din prima zi a creației. Nu vede și nu înțelege decât lumina creată în ziua a patra a creației când Dumnezeu a zis să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Rămâne ca într-o bună zi, poate nu prea îndepărtată, ştiinţa să descopere sau să i se reveleze și parte din tainele luminii divine increate, primordiale, fără de care legile fizicii, ale cosmosului, ale naturii, viața și existența omului, toate ar rămâne fără o explicație plauzibilă, nu și-ar găsi sorgintea și nici rostul teleologic, ontologic şi metafizic. Fără un sens și o direcție spirituală, fără o busolă de orientare spre lumina divină omul modern deși a avansat enorm din punct de vedere științific continuă să orbecăie încă prin întunericul metafizic, nu-și înțelege rostul în lume oricât de luminat la minte ar fi sau s-ar considera pe sine că este. Nu vede nici lumina focului sacru din peștera platonică, nici lumina divină din afara peșterii, nici lumina din sine. Vede doar umbrele realității obiective ori virtuale proiectate pe ecranul obscur al minții omenești pe care le consideră ca fiind ultima și singura realitate posibilă.

A cunoaște presupune a cerceta, a experimenta, a ști, a înțelege, dar pentru a cunoaște cu adevărat este necesar ca omul să vadă nu numai cu ochii trupului și ai minții dar și cu ochii sensibili ai inimii. Omul modern poate ajunge să fie, și poate este un erudit, un savant, un geniu al științei și al culturii, dar poate să nu aibă încă mintea luminată de har, să nu fie un om înțelept în sensul sacru al cuvântului. Luminat și desăvârșit este omul atunci când primește lumina cunoașterii adevărului revelat, când duhul pe care Dumnezeu l-a insuflat în om în ziua a șasea când l-a creat pe om din țărână, când acea suflare divină, suflarea lui Dumnezeu, rămasă în om intră din nou în comuniune și comunicare cu Dumnezeu prin harul și puterea Duhului Sfânt. Se crează astfel o punte de legătură între intelect și sensibilitate, adică între minte și inimă, între facultățile raționale și sensibile ale omului și energiile suprasensibile ale duhului, între conștient și supraconștient. Astfel inima omului se iluminează și mintea omului se încălzește din emanațiile și reflecțiile revelatoare ale razelor de lumină ale harului divin. Atunci omul se află pe calea luminoasă a desăvârșirii și a cunoașterii adevărate. Prin rațiune, inspirație, intuiție și revelație omul poate ajunge la cunoașterea adevărului lui Dumnezeu. Se luminează astfel în mintea și în inima omului aspecte ale realității pe care omul nu numai o știe sau o înțelege logic și rațional dar o și vede cu ochii inimii și ai sufletului. Omul devine astfel nu numai un geniu al cunoașterii realității obiective dar și o ființă înduhovnicită, un vizionar, un înțelept și un sfânt al lui Dumnezeu, Creatorul lumii, cel care în prima zi a creației a zis "Să fie lumină!" Şi a fost și este lumină. Cel care în a șasea zi a creației a zis "Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră”.

Oamenii înduhovniciți, misticii, profeţii, sfinţii din toate timpurile și din toate locurile au intuit, au presimțit și au simțit prezența duhului sfânt, existenţa unei realități divine, fără de care existenţa omenească ar fi searbădă și lipsită de darurile sensibilităţii înţelegătoare. Lumina lumii acesteia fără lumina taborică este orbire spirituală. Nu toți cei care văd, văd cu adevărat, după cum mulți din cei care nu văd, văd cu adevărat. Astfel sufletele nevăzătorilor pot fi mult mai luminate decât ale celor care văd, dar văd numai trupește sau intelectual. Ochii omului natural și mintea acestuia oricât de sofisticate și instruite ar fi acestea înțeleg și văd doar lumina creată de Dumnezeu în ziua a patra. Omul înduhovnicit, fiindcă i se deschid și ochii spirituali ai minții și ai inimii începe să întrezărească parte din spectrul subtil și suprasensibil al energiilor divine, să vadă și parte din lumina taborică despre care Dumnezeu în prima zi a creației a zis: "Să fie lumină!". Vedem întotdeauna mai ales ceea ce de fapt căutăm. De aceea doar cei care caută Lumina lui Dumnezeu văd cu adevărat.