Limonadă şi har

   "Limonadă, 5 cenţi".

   "I"-ul este mai mare decît "L"-ul. "M"-ul este scris cu majusculă, în timp ce toate celelalte litere sunt minuscule. Ultimile două litere, "DĂ", sunt înclinate în jos, pentru că artista a rămas fără spaţiu pe planşă.

   Lui Norma Rockwell (pictor realist american) i-ar fi plăcut opera la nebunie.

   Două fete stau pe trotuar, aşezate pe scăunele, înapoia unei măsuţe. Fetiţa de şase ani este casiera. Ea are supravegherea castronelului din plastic plin cu mărunţiş. Cealaltă fetiţă, de patru ani, este chelneriţa. Ea pune gheaţa, toarnă băuturile, aranjează şi rearanjează în teancuri păhărelele din hîrtie.

   În spatele lor, aşezat pe iarbă, veghează tatăl lor. Cu spatele rezemat de un stejar, zîmbeşte văzînd cum fetiţele lui fac primii paşi în economia de piaţă.

   Afacerea a mers bine. Valul de trecători de sîmbătă după-amiază aproape că a golit recipientul. În castronelul din faţa casieriei se află mărunţiş în valoare de treizeci şi cinci de cenţi. S-a vărsat puţin din preţiosul lichid, dar cu excepţia acestor cîteva incidente minore, serviciul a fost impecabil. Nicio reclamaţie, ci doar o mulţime de complimente.

   Totuşi, succesul se datorează parţial strategiei de marketing.

   Pe strada noastră nu este prea mult trafic, aşa că am fost nevoit să fac puţină reclamă. În timp ce fiicele mele pictau afişul, eu am sunat la cîteva familii vecine şi le-am invitat la marea deschidere a standului nostru cu limonadă. Aşa că toţi clienţii noştri de pînă acum au fost părtinitori.

   Foarte mîndru de succesul repurtat, mi-am reluat poziţia lîngă copac, am închis ochii, am pornit radioul pe care îl adusesem cu mine şi am început să ascult meciul de baseball.

   Imedia după aceea am auzit o voce necunoscută.

   - Aş dori un pahar cu limonadă, vă rog.

   Am deschis ochii şi am văzut înaintea mea un client - un client autentic. Adică nu era unul din vecinii invitaţi de mine, ci o persoană care trecînd cu maşina a văzut afişul, a oprit şi a comandat o limonadă.

   Uf, m-am gîndit eu, iată că serviciile noastre aveau să fie puse de-adevăratelea la încercare.

   Andrea, fetiţa de patru ani, a apucat un pahar care fusese folosit deja.

   - Ia un pahar curat, i-am şoptit eu.

   - Oh, a chicotit ea, şi a luat un pahar curat.

   A deschis găletuşa cu gheaţă, a privit înăuntru şi apoi s-a uitat la mine.

   - Tati, nu mai avem gheaţă.

   Clientul a auzit-o.

   - Nu-i nimic. O beau caldă.

   Apoi a luat cana şi a început să toarne. Şi din cană a început să curgă zahăr transformat în sirop.

   - Tati, mai e doar puţin.

   Clientul nostru a vorbit din nou:

   - E în ordine. Nu vreau mult.

   - Sper că vă place dulce, am spus eu pe sub mustăţi.

   Andrea i-a întins paharul şi clientul nostru i-a întins un dolar, pe care ea l-a pasat imediat Jennei.

   - Tati, ce să fac? (Nu eram obişnuiţi cu bacnote atît de mari).

   Am început să mă caut prin buzunare: erau goale.

   - Of, nu am..., am început eu.

   - Nicio problemă, mi-a răspuns domnul zîmbind. Păstraţi restul.

   Am zîmbit timid. El le-a mulţumit fetelor, le-a spus că fac o treabă grozavă, a urcat din nou în maşină şi a plecat.

   Ce mai tranzacţie, m-am gîndit. Noi i-am dat un pahar pe jumătate gol cu un sirop gros de lămîie, şi cald pe deasupra, iar el ne-a oferit un compliment şi un preţ de douăzeci de ori mai mare.

   Intenţia mea fusese să le învăţ pe fete o lecţie despre libera iniţiativă, dar s-au ales cu o lecţie despre har.

   Ca şi mine, de altfel. Noi, predicatorii, recurgem la o mulţime de noţiuni teologice cînd vorbim despre harul lui Dumnezeu, dar străinul acela amabil a ilustrat conceptul mai bine decît ar fi putut-o face orice predică.

   Poate că istoria despre străinul care a adus harul pe strada noastră este un bun punct de încheiere pentru cartea de faţă. Căci această istorie este de fapt istoria fiecăruia dintre noi.

   Noi toţi am văzut gheaţa topindu-se sub soarele dogoritor de iulie al stresului. Cine oare nu a încercat vreodată să dea tot ce are mai bun, ca să descopere apoi că ceea ce era mai bun a fost deja dat şi că recipientul trebuie umplut din nou? Şi nu există persoană în viaţă care să nu  se fi întrebat ce face Dumnezeu cînd ceea ce promitem şi ceea ce realizăm sunt două lucruri total diferite.

   Standurile cu limonadă şi trăirea vieţii în această lume ar fi extrem de riscante dacă în cale nu ne-ar apărea străini binevoitori. Dar, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că ei apar.

   Şi să-I mulţumim lui Dumnezeu că a venit El Însuşi.

   Căci nu este oare Dumnezeu străinul care ne-a devenit prieten după ce a privit dincolo de imperfecţiunile noastre, în străfundul inimilor noastre?

   Şi nu suntem oare toţi ca nişte bieţi copii uimiţi că primim de douăzeci de ori, ba chiar de un milion de ori, mai mult decît am cerut?

   Data viitoare cînd calmul din viaţa ta se va transforma în haos, gîndeşte-te la acest lucru. Data viitoare cînd vei fi surprins de o furtună şi nu-L vei putea vedea pe Dumnezeu la orizont, gîndeşte-te la standul nostru cu limonadă. Şi dacă mersul tău pe apă se transformă într-o zbatere ce te trage tot mai mult la fund, cum i s-a întîmplat lui Petru, ridică-ţi ochii spre cer şi priveşte...

   S-ar putea să vezi un Străin Blînd care aduce harul pe strada ta şi în viaţa ta.