LEGEA VECHIULUI TESTAMENT

Ex. 20:1-2 „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei ".


Primirea Legii lui Dumnezeu prin conducătorul lor, Moise, a fost unul dintre cele mai importante aspecte ale experienţei Israeliţilor la Muntele Sinai. Legea Mozaică (cuvântul ebraic Torah, însemnând „învăţătură") poate fi împărţită în trei categorii:

(a) legea morală, care cuprindea regulile lui Dumnezeu pentru vieţuirea sfântă (Ex. 20:1-17);

(b) legea civică, care trata despre viaţa legală şi socială a lui Israel, ca o naţiune (Ex. 21:1-23:33); şi

(c) legea ceremonială, care se ocupa de forma şi ritualul închinării lui Israel Domnului, inclusiv sistemul jertfelor (Ex. 24:12-31:18). Cu privire la natura şi funcţia Legii Vechiului Testament să reţinem următoarele:

(1) Legea a fost dată în legătură cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Său; ea prezintă prevederile legământului pe care ei trebuiau să le respecte în credincioşie faţă de Domnul Dumnezeu căruia îi aparţineau. Israeliţii au acceptat în mod formal aceste obligaţii ale legământului (Ex. 24:1-8; vezi articolul LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIŢII ).

(2) Ascultarea lui Israel faţă de Lege trebuia să fie întemeiată pe mila mântuitoare a lui Dumnezeu şi pe eliberarea poporului de către El (Ex. 19:4). De notat este faptul că Legea a fost dată după ce ei fuseseră salvaţi prin sângele mielului de Paşte şi răscumpăraţi din robie (Ex. 20:2), în perioada când ei trăiau ca şi pelerini pe pământ prin harul lui Dumnezeu (Ex. 19:4).

(3) Legea a revelat voia lui Dumnezeu pentru conduita poporului Său (Ex.19:4-6; 20:1-17; 21:1-24:8) şi a prevăzut jertfe de sânge pentru ispăşirea păcatelor lor (Lev. 1:5; 16:33). Legea nu a fost dată ca o cale de a obţine mântuirea pentru cei nemântuiţi; poporul căruia i-a fost dată se afla deja cu Dumnezeu într-o relaţie de popor salvat (Ex. 20:2). Prin Lege ei au învăţat cum dorea Dumnezeu ca să trăiască ei în mod neprihănit faţă de Răscumpărătorul lor şi faţă de semenii lor. Israeliţii trebuiau să se supună Legii prin harul lui Dumnezeu, pentru a menţine şi celebra relaţia lor prin credinţă cu El (Deut. 28:1, 2; 30:15-20).

(4) Atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, o încredere ancorată în Dumnezeu şi în Cuvântul Său (Gen. 15:6) şi o iubire sinceră faţă de El (Deut. 6:5) au constituit temelia pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Israel nu a izbutit tocmai în această privinţă pentru că, adesea, ei nu au făcut din credinţa în Dumnezeu, din iubirea faţă de El din toată inima şi din dorinţa de a umbla pe căile Sale, motivaţia lor pentru împlinirea Legii. Pavel a afirmat că Israel nu a dobândit neprihănirea pe care o urmărea Legea din cauză că „n-a căutat-o prin credinţă" (Rom. 9:32).

(5) Legea a accentuat adevărul veşnic potrivit căruia ascultarea de Dumnezeu dintr-o inimă plină de iubire (vezi Gen. 2:9; Deut. 6:5 ) va duce la o viaţă deplină şi la bogate binecuvântări de la Domnul (compară cu Gen. 2:16; Deut. 4:1,40; 5:33; 8:1; Ps. 119:45; Rom. 8:13; I Ioan 1:7).

(6) Legea exprima natura şi caracterul lui Dumnezeu, adică, iubirea, bunătatea, dreptatea şi ura împotriva răului. Trebuia ca Israeliţii credincioşi să păzească legea morală a lui Dumnezeu deoarece ei fuseseră creaţi după chipul Său (Lev. 19:2).

(7) În Vechiul Testament, mântuirea n-a fost niciodată bazată pe desăvârşirea provenită din respectarea tuturor poruncilor, în relaţia dintre Israel şi Dumnezeu era inseparabil sistemul jertfelor care asigurau iertarea pentru cei care încălcau porunca dar care se întorceau cu sinceritate, în pocăinţă şi credinţă, la îndurarea lui Dumnezeu şi la asigurarea sângelui ispăşitor.

(8) Legea şi legământul Vechiului Testament nu erau desăvârşite şi nici nu fuseseră menite să fie permanente. Legea a funcţionat ca un protector temporar pentru poporul lui Dumnezeu, până la venirea lui Hristos (Gal. 3:22-26). Vechiul legământ a fost înlocuit apoi de Noul legământ, în care Dumnezeu a dezvăluit în întregime planul Său de mântuire prin Isus Hristos (Rom. 3:24-26; vezi Gal. 3:19, nota, pentru mai multe detalii asupra naturii şi funcţiei Legii Vechiului Testament).

(9) Legea a fost dată de către Dumnezeu şi adăugată făgăduinţei „din pricina încălcărilor de lege" (Gal. 3:19); adică, ea a fost menită

(a) să îndrepte comportamentul,

(b) să clarifice ce era păcatul,

(c) să arate lui Israel înclinaţia lor înnăscută de a încălca voia lui Dumnezeu şi a face răul, şi

(d) să trezească conştiinţa nevoii lor de mila, harul şi răscumpărarea de la Dumnezeu (compară cu Rom. 3:20; 5:20; 8:2).