Legământul lui Dumnezeu cu David

2 Samuel 7:16 „Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie."
Natura legământului cu David
(1) Deşi cuvântul „legământ" nu apare de fapt în 2 Samuel 7, este clar că Dumnezeu încheiase un legământ cu David. În Psalmul 89:3-4, de exemplu, Dumnezeu spune: „Am făcut un legământ cu alesul Meu" — zice Domnul — iată ce am jurat robului Meu David, îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie" (vezi de asemenea Psalmul 89:34-36). Această promisiune că tronul împărăţiei poporului lui Dumnezeu va fi ocupat pentru totdeauna de sămânţa lui David este exact făgăduinţa pe care Dumnezeu a făcut-o lui David în 2 Samuel 7 (de reţinut în mod special versetul 16). În plus, mai departe, în 2 Samuel, David însuşi face o referire la „legământul veşnic" pe care Dumnezeu l-a făcut cu el (2 Samuel 23:5), fără îndoială făcând aluzie la 2 Samuel, capitolul 7.
(2) Aceleaşi două principii, prezente în alte legăminte ale Vechiului Testament, şi aici: numai Dumnezeu stabileşte promisiunile şi obligaţiile legământului Său, oame­nii trebuind să le accepte în credinţă şi ascultare (vezi articolele Legământul lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac si Iacov şi Legământul lui Dumnezeu cu israelitii). (a) În acest legământ încheiat cu David, Dumnezeu a făcut o promisiune cu efect foarte apropiat, şi anume că El va întări împărăţia fiului lui David, Solomon, care va zidi o casă pentru Domnul, adică Templul (2 Samuel 7:11-13). (b) În acelaşi timp, promisiunea lui Dumnezeu că dinastia lui David va dura pentru totdeauna peste israeliţi era condiţionată de ascultarea cu credincioşie a lui David şi a urmaşilor săi. Cu alte cuvinte, acest legământ era veşnic numai în sensul că Dumnezeu intenţiona să menţină totdeauna un fiu al lui David pe tron la Ierusalim, doar dacă mai-marii lui Iuda Îi rămâneau credincioşi şi ascultători.
(3) În următoarele patru secole, urmaşii lui David au rămas neîntrerupt pe tronul lui Iuda. Dar când împăraţii lui Iuda, mai ales Manase şi cei care au domnit după împăratul Iosia, s-au răzvrătit în mod continuu împotriva lui Dumnezeu prin închinarea la idoli şi prin neascultare de Legea Sa, Dumnezeu, în final, i-a îndepărtat de la tron. El a îngăduit lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, să invadeze ţara lui Iuda, să asedieze cetatea Ierusalimului şi în final să distrugă cetatea cu Templul ei (vezi 2 Împaraţi 25; 2 Cronici 36). Poporul lui Dumnezeu era acum, pentru prima oară după robia egipteană, sub stăpânirea cârmuitorilor străini.
Isus Hristos şi acest legământ
Există însă un aspect al legământului lui Dumnezeu cu David care era necondiţionat — anume că împărăţia lui David va fi întemeiată, în final, ca o împărăţie veşnică.
(1) Punctul culminant al promisiunii lui Dumnezeu era că din descendenţa familiei davidice va veni cel care va fi împăratul mesianic şi veşnic. Acest împărat va fi conducător peste Israelul credincios şi peste toate popoarele (compară cu Isaia 9:6-7; 11:1, 10; Mica 5:2, 4). El va veni din cetatea Betleemului (Mica 5:2, 4) şi stăpânirea Sa se va întinde până la marginile pămân­tului (Zaharia 9:10). El va fi numit „Domnul, neprihanirea noastră" (Ieremia 23:5-6) şi va aduce mântuirea din păcat (Zaharia 13:1). Împlinirea promisiunilor legământului davidic a început cu naşterea lui Isus Hristos, care a fost vestită de îngerul Gavril, Mariei, o fiică evlavioasă din familia lui David (Luca 1:30-33; compară cu Fapte 2:29-35).
(2) Această promisiune era o extindere a legământului dat în Geneza 3:15, care a prezis înfrângerea lui Satana printr-un descendent al Evei (vezi Geneza 3:15, nota); ea era o continuare a legământului dat lui Avraam şi urmaşilor săi (vezi articolul Legământul lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac si Iacov).
(3) Împlinirea acestei promisiuni a implicat învierea lui Hristos din morţi şi înălţarea Sa la dreapta lui Dumnezeu în ceruri (Fapte 2:29-33), de unde El stăpâneşte acum ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Prima lucrare a lui Hristos ca Domn înălţat a fost revărsarea Duhului Sfânt peste poporul Său (Fapte 1:8; 2:4,33).
(4) Stăpânirea ca Împărat a lui Hristos este caracterizată prin chemarea adresată tuturor oamenilor de a se întoarce de la păcat şi din lumea nelegiuită în care se află şi a accepta pe Hristos ca Domn şi Mântuitor şi a primi Duhul Sfânt (Fapte 2:32-40).
(5) Împărăţia veşnică a lui Hristos include: (a) cârmuirea Sa prezentă asupra Împărăţiei lui Dumnezeu şi Cap al Bisericii, (b) viitoarea Sa stăpânire pe timpul mileniului asupra popoarelor (Apocalipsa 2:26-27; 20:4) şi (c) Împărăţia Sa veşnică într-un cer nou şi un pământ nou (Apocalisa 21-22).