text Eseuri crestine

Legământul cel nou pentru un creștin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Legământul cel nou pentru un creștin

Dumnezeu a făcut cu oamenii câteva legăminte în decursul istoriei. Unele din ele erau sub formă de angajamente din ambele părți (Dumnezeu si om, popor), altele au fost unilaterale, doar din partea lui Dumnezeu. Apogeul Legămintelor lui Dumnezeu făcute cu omul au fost un îndrumător, un deget arătător, spre Legământul cel nou, de la sfârșitul veacurilor, în care Dumnezeu în mod unilateral pecetluiește acest legământ cu Sângele Său. Domnul Isus, înainte de patimile Sale, a proclamat acest Legământ nou, pecetluindu-L prin Jertfa de pe cruce, cu Sângele Său Sfânt.
Dacă vreți, acest legământ este parafat prin Jertfă și cuprinde promisiunile lui Dumnezeu necondiționate.
Pentru intrarea în Legământul Cel Nou, a făcut Dumnezeu totul, Mielul lui Dumnezeu a fost Jertfit pe cruce, Duhul Sfânt care deschide mintea omului să priceapă Evanghelia și naște din nou, Cel care schimbă din slavă în slavă omul nou din noi, ca să semănăm cât mai mult cu Hristos Domnul.
Astfel că, Mântuirea noastră este un act al lui Dumnezeu, Singurul care are putere sa mântuiască pe om și să-l facă o mlădiță în Viță, care este Hristos Domnul.
Cei care vin astăzi si înceacă să pună sarcini pe spatele oamenilor, sugerând că, cumva prin anumite reguli sau angajamente personale, omul și-ar putea asigura un loc în Cer sau să se facă mai sfânt, aceștia nu sunt mai buni decât vechii farisei. Farisei care nu urmăreau nimic altceva decât profit și putere, apelând pentru împlinirea acestor scopuri la sarcini grele și prin care, chiar astăzi, încearcă să subjuge pe oameni.
Atât în cultele creștine istorice, cât și în alte culte protestante sau neoprotestante, oamenii inventează și astăzi, reguli și sarcini, prin care să-i angajeze pe oameni la anumite poveri, care până la urmă să le aducă tot lor beneficii.
Să nu ne lăsăm înșelati, Dumnezeul nostru ne-a dat Mântuirea în dar și ne promite că odată ce suntem în El, noi de fapt suntem în “cetatea de scăpare”, astfel că nimeni și nimic nu ne poate despărți de Dragostea Lui, noi doar să rămânem în El și să ne încredem în El.

Să privim împreună la câteva promisiuni ale Domnului, în acest angajament făcut și pecetluit de Dumnezeu, anume Noul Legământ:

1. Promisiunea de-a fi siguri de siguranța mântuirii și-a Harului Său
Odată intrați în Noul Legământ, nimic nu ne poate smulge din Mâna lui Dumnezeu
Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.” „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:24-30)
Aflăm din acest pasaj că omul are parte de Noul Legământ, prin credința în Cuvântul Domnului, care este darul lui Dumnezeu dat omului și trăirea în ascultare de Dumnezeu, să nu uităm pocăința poruncită în alte texte din Scriptură, pe care binențeles că tot Dumnezeu le dă omului în dar.
Trăirea aceasta aflăm tot din Scriptura ca vine tot din partea lui Dumnezeu, care ne dă atât voința, cât și înfăptuirea, să putem umbla în faptele pregătite mai dinainte.
Căci Dumnezeu este Acela care lucreaza în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea. (Filip.2:13)
Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efes.2:10)

2. Promisiunea de-a avea parte de sfințirea noastră în Hristos Isus
Creșterea și maturizarea noastră, în Noul Legământ, o face Dumnezeu, prin Duhul Sfânt
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.. (2Cor.3:18)
Sigur că un bebeluș născut pentru a crește trebuie să se hrănească, așa-i și la nașterea din nou, la omul nou născut din Dumnezeu, trebuie să trăiască în viața nouă, hrănindu-se și trăind în Hristos, în Cuvânt, iar creșterea și maturizarea este Harul lui Dumnezeu, cresterea făcută de Duhul Sfânt, dupa Chipul Domnului.
Ne hrănim în fiecare zi din Cuvânt, ne rugăm Domnului, mărturisim Cuvântul Său, datorită faptului că suntem în Hristos, Duhul Sfânt e în noi, astfel că în mod “natural” creștem , asta-i făptura nouă care suntem și astfel trăim pentru Cer.
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2Cor.5:17)

3. Promisiunea pazei și prezenței Lui în viața noastră în fiecare zi
Dumnezeu ne asigură, în Noul Legământ, că nu ne va părăsi cu nici un chip
 în toată umblarea noastră pe pământ
Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evr.13:5)
Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. (Mat.28:20)
Rămânând în Hristos, indiferent de circumstanțele vieții noastre, Domnul nu ne va părăsi cu nici un chip.
Astfel Ștefan chiar ucis pentru Numele Domnului poate să-L vadă pe Domnul care-L aștepta în Împărăția Lui, este o mângâiere pentru fiecare din noi că Dumnezeu e cu noi în fiecare clipă a vieții noastre.
” Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;  şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”  (Fapte 7:55-56)

4. Promisiunea de-a ne da puterea de care avem nevoie, ca să fim martori ai Lui
Dumnezeu ne dă puterea de care avem nevoie, în Noul Legământ, ca să putem să fim martori ai Lui

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. (Fapt.1:8)
Ne gândim de multe ori că în lucrarea de mărturie ne simțim slabi, prigoniți, marginalizați, însă noi ar trebui să avem în vedere faptul că Dumnezeu ne-a promis și ne dă puterea prin Duhul Sfânt să-i facem lucrarea. Așa cum Duhul Sfânt aduce roada în noi, așa Duhul Sfânt ne dă puterea necesară pentru a fi martori ai Lui pe întreg pământul.

5. Promisiunea de-a ne asigura viitorul în prezența Lui și Împărăția Lui veșnică
Dumnezeu ne asigura viitorul, în Noul Legământ, în Împărăția Lui veșnică, o nădejde de care să ne ancorăm viitorul nostru.

Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.. (Ioan.14:3)
Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan.17:24)

 

Este cea mai minunată asigurare prin care ne este asigurată biruința asupra morții și viitorul nostru veșnic.
Odata intrați în Legământul Cel Nou, fiecare dintre noi ca și creștini născuți din Dumnezeu și cu o viață nouă, trebuie ca în continuare să ne bazăm pe Mântuirea Lui.
La Mântuirea Domnului noi nu mai putem adăuga nimic, decât să avem parte din belșug de Ea, să avem parte de-o viață din belșug, umblând pe Calea Domnului descoperita in Învatatura apostolilor, in Cuvantul Scripturii.
Noi avem totul pe deplin în Hristos Domnul, doar să rămânem în El și în Noul Legământ, Dumnezeu semnează aceste promisiuni. Legământul Cel Nou ne face parte de apogeul promisiunilor lui Dumnezeu, date datorită Neprihanirii Lui, El care a luat păcatele noastre asupra Lui, plătind cu viața și ne-a dat nouă Neprihănirea Lui, ca să avem intrare în Împărăția lui Dumnezeu.

Simion Ioanăș
Puteți citi articolul si aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>