Există o vreme când tentaţia cea mai ispititoare e să faci totul de capul tău. Cu alte cuvinte, să nu asculţi de nimeni. Dar sunt şi momente, şi cred că toţi le avem, când ţi-ar prinde foarte bine un sfat onest şi direct.

Poate ai ales deja facultatea la care să mergi, profesorul de meditaţii al copilui sau lista de lecturi pentru perioada care vine. Insă cărările încrucişate nu contenesc să apară şi, fără marcaj şi indicatoare, e posibil să ne rătăcim. Ocupaţi să ocolim situaţii incomode sau să nu-i deranjăm pe ceilalţi cu manevre riscante, ratăm semnele de circulaţie. Unele s-ar vedea usor. Altele cer un far mai puternic. Ideea e că ele există. În proiectul fiecărei intersecţii, mare sau mică, Dumnezeu a plasat indicatoare care ne recomandă direcţia, prioritatea dar şi viteza optimă... pentru a evita orice accident.

În primul rând, Îl avem pe El. Apoi vin toate celelalte: Biblia şi carţile, familia şi prietenii, mentorii şi liderii. Dar întrucât mai este cineva al cărui job presupune aducerea în rătăcire a “participanţilor la trafic”, avem nevoie şi de un locşor retras de unde să putem privi în sus şi cere călăuzire. Altfel, apropiaţii noştri, binevoitori, ne vor servi versete scoase din context, ne vor motiva cu un citat din Oprah Winfrey sau ne vor sugera să ne deconectăm cu o oră de meditaţie transcendentală.

Să recunoşti sincer că ai nevoie de îndrumare e un început. Să cauţi o sursă vrednică de urmat e esenţial, dacă nu chiar obligatoriu.

Tu de cine asculţi?