La gura sobei

Aş spune că 80 de procente din rugăciunile de cerere pe care le aud în biserici gravitează în jurul vindecării fizice. Şi înţeleg asta foarte bine - suferinţa tinde să nu mai lase loc pentr altceva- dar mi-aş dori să aud mai multe rugăciuni legate de sărăcie, de persecuţii şi nedreptate, despre un alt fel de durere.

Soţia mea e telespectatoare fidelă a emisiunilor religioase, şi nu ştiu ce să cred despre unele "poveşti miraculoase" pe care mi le spune. Unii din noi le punem la îndoială, dar mă întreb oare ar putea ele fi născocite, cu toate detaliile lor concrete?

Am ajuns la 90 de ani şi mărturisesc că m-aş bucura mult să fiu martor la o vindecare incontestabilă, autentică. Nu am văzut niciodată, personal, aşa ceva deşi m-am rugat pentru multe vindecări.

Dintr-un anumit motiv, faptul că Dumnezeu nu răspunde tuturor rugăciunilor mele, nu-mi zdruncină credinţa! Ne ştim de vreme îndelungată, Dumnezeu şi cu mine. Şi pot spune cu toată certitudinea că L-am văzut pe Dumnezeu la lucru.

M-am rugat pentru cumnatul meu timp de 40 de ani, fără ca el să manifeste vreun semn cât de mic pentru cele spirituale. Apoi, pe neaşteptate, dar nu şi spre surprinderea mea, a început să frecventeze, şi în cele din urmă să se integreze într-o biserică evanghelică.

Pentru mine, principiul ce controlează rugăciunea vine din exemplul lui Isus din Ghetsimani: "Depărtează paharul acesta... totuşi, facă-Se voia Ta..." Am o încredere neclintită în puterea lui Dumnezeu de a împlini tot ceea ce doreşte El - învierea dovedeşte cele afirmate - dar mai cred şi că alte forţe spirituale încearcă să zădărnicească forţele binelui. Accept misterul şi paradoxul!

N-ar trebui să ne aşteptăm ca relaţia cu Dumnezeu să fie o câmpie netedă tot timpul. Nu demult am sărbătorit 65 ani de căsătorie. Credeţi-mă, când eşti căsătorit atâta vreme, nu ai cum să staţionezi pe câmpiile extazului tot timpul. Iubirea romantică începe ca un foc ce arde în vâlvătăi (ştiţi povestea: "Tu îmi luminezi viaţa!"). După câteva decenii, căsnicia ajunge să semene cu un morman de tăciuni ce răspândesc căldură. Cu siguranţă, o parte din căldură se pierde, dar nici tăciunii nu sunt de lepădat! Poţi să frigi pe ei turtiţe din bezea, sau să-ţi încălzeşti picioarele. Se deschide un nou nivel al tovărăşiei dintre cei doi.

Din câte îmi amintesc, am petrecut de-a lungul vieţii cel puţin o jumătate de oră zilnic în rugăciune. Au fost experienţe când, aşa cum se spune "Raiul cobora pe pământ şi slava îmi umplea sufletul". Astfel de momente sunt rare.

De multe ori m-am luptat să perseverez în rugăciune deoarece am preţuit şi preţuiesc relaţia cu Dumnezeu întocmai cum preţuiesc şi relaţia de căsătorie.

Şi cât de recunoscător sunt că-mi pot încălzi picioarele la gura sobei!