La fel de sigur ca otrava

Daudi scrie cu degetul pe pământ: 1+1=2

2X2=4 „Asta ştim"; spun băştinaşii din jurul lui. "Doi ori doi fac patru”.

"Sigur", spune Daudi, "socoteala este exactă!"

Toţi râd, şi Daudi continuă: "Este o ghicitoare. Fiţi atenţi".

***

Nzoka, tatăl unei familii de şerpi, era din categoria aceea de oameni cărora le era tot timpul foame, deşi avea cine să-i facă de mâncare.

"Niciodată nu e destulă hrană ca să pot mânca pe săturate", s-a plâns el soţiei lui..

"Da", a sâsâit ea, şi limba i se mişca încolo şi încoace ca fulgerul. „De ce nu-ţi iei tu singur ceea ce-ţi trebuie?"

Nzoka a scânteiat cu răutate: "Am cugetat mult la asta. Stomacul meu mă mână într-acolo. De acum înainte o să mă hrănesc în felul meu".

"Fii prevăzător!" l-a avertizat soţia. "O să alergi spre pierzare. Căci unde începe stomacul tău, acolo ţi se opreşte mintea".

"O să fiu atent. Oricum n-are ce să mi se întâmple", a sâsâit Nzoka.

"Kah", a scuipat dispreţuitor soţia lui. "O să vedem noi!"

Nzoka a bombănit ceva despre soţiile care spun o mulţime de vorbe fără folos şi apoi s-a dus şerpuind prin nisipul cald până în apropierea casei lui Perembi. Fiul acestuia avea şapte găini.

Cea mai harnică găină dintre ele se numea Kuku. Tocmai ouase un ou. Ea cotcodăcea tare, ca să ştie toţi.

Nzoka, al cărui stomac era de foame pur şi simplu lipit de spate, a auzit-o. Ochii lui vicleni s-au rotit, şi de plăcere limba i se mişca încolo şi-ncoace.

"Dacă Kuku cotcodăceşte, înseamnă că toate grijile mele pentru mâncare s-au sfârşit".

S-a târât încet spre casă.

Pereţii din lut întăriţi cu crengi al colibei suferiseră de soare şi vânt. Aproape de pământ, stratul de lut căzuse de pe împletitura de nuiele. Nzoka a găsit o gaură între pământ şi nuiele pe unde să-şi vâre trupul subţire.

Acolo, în faţa lui, lângă un vas mare cu paie, era oul!

S-a târât direct la el. Oul era minunat de cald, tocmai cum le place cel mai mult şerpilor:

Nzoka şi-a deschis larg gura, şi-a întins înainte capul, şi într-o clipă oul dispăruse. Pe gâtul lui era acum o umflătură groasă. Apoi şi-a băgat din nou capul prin deschizătură ca să iasă afară. Dar umflătura cu oul nu putea ieşi. Atunci el a apăsat cu atenţie coaja de marginile deschizăturii şi a simţit deja scurgându-i-se în stomac toată minunăţia de ou.

Apoi s-a apăsat cu trupul prin crăpătură; şi astfel oul i s-a repartizat delicios în tot corpul.

Ajuns acasă, s-a încolăcit între rădăcinile marelui copac Buyu şi a dormit somnul unui sătul.

Soţia lui însă l-a trezit.

"Hei", l-a cicălit ea, "unde ai fost, ce-ai făcut?" Nzoka a dat nervos din coadă.

"Eu mă duc pe căile mele şi-mi folosesc deşteptăciunea. Stomacul meu este aşa de vesel, ca niciodată înainte când îmi făceai tu de mâncare". El a închis ochii, dar soţia lui a continuat:.

„Da", a spus ea, "bagă de seamă. Alergi la pierzare! Vai de deşteptăciunea ta! Mă faci să râd!" Şi a scuipat otrăvitor spre el. Nzoka a zâmbit îngăduitor. El era mulţumit. Soţia lui era plină de cuvinte, dar stomacul lui era plin de ou.

Şi în ziua următoare a auzit-o pe găina Kuku cotcodăcind.

Din nou a găsit gaura în zid şi s-a târât prin ea înăuntru. A înghiţit oul, şi iarăşi i s-a umplut stomacul cu un sentiment de plăcere, când a ieşit afară prin crăpătura din perete.

Când l-a văzut mai târziu soţia lui stând încolăcit şi mulţumit, s-a apropiat de el:

"Fii atent!" a scuipat ea cu răutate. "O să ai necazuri. Dacă continui tot aşa, o să te prindă curând!"

Dar Nzoka a închis ochii când i-a auzit glasul şi urmărea cu atenţie chiorăitul mulţumit al stomacului lui.

În a treia zi aştepta deja plin de dor cotcodăcitul lui Kuku.

Gândindu-se la asta îi lăsa gura apă. Soţia lui l-a avertizat iarăşi. "Kah", şi-a zis el, "asta nu-i deloc periculos". Şi părea într-adevăr să nu fie nici o primejdie.

Dar fiul lui Perembi a spus în ziua următoare tatălui lui: "În fiecare zi o aud pe Kuku cotcodăcind, dar fără rost. Aş vrea totuşi să ştiu ce se petrece". Şi s-a ascuns în spatele lăzii cu cereale. '

Kuku şi-a făcut oul şi a cotcodăcit veselă şi mândră ca totdeauna.

Afară, Nzoka a auzit sunetele care îi erau aşa de plăcute şi le-a urmat imediat. S-a strecurat printre nuielele din perete şi s-a uitat cu grijă în jurul lui; dar nu era nici un pericol - doar niciodată nu fusese vreunul.

A înghiţit oul. Ochii tânărului vânător îl observau.

Când Nzoka a ieşit afară la soare din umbra colibei, soţia lui a spus copiilor ei:

"Vedeţi, uite că vine tatăl vostru cel mâncăcios. El umblă pe căi greşite şi periculoase care vor duce la descoperire şi nenorocire..." Nzoka a sâsâit furios şi a dat cu coada după soţia lui:

"Mai taci odată, palavragioaico!"

Perembi şi fiul lui făureau însă un plan şi râdeau mulţumiţi.

În ziua următoare, vânătorul a luat un alt ou şi l-a pus într-un vas de lut pe foc.

Către ora patru, Kuku şi-a căutat obişnuitul loc de ouat. Apa din vas a început să fiarbă, şi oul din apă s-a întărit încet-încet.

După fapta împlinită, Kuku a alergat afară cotcodăcind tare. Nzoka, cu urechile ciulite, a auzit-o din depărtare.

Fiul lui Perembi a luat repede oul proaspăt făcut şi a pus în locul lui pe cel fiert. Pe dinafară erau la fel.

Nzoka a ajuns la gaura din perete şi s-a strecurat prin ea. De data aceasta nu s-a uitat nici la dreapta, nici la stânga, ci avea ochi numai pentru ou.

Ce vorbărie proastă despre pericol! El zâmbea şerpeşte când se gândea la asta.

Dacă ar fi fost mai atent, ar fi văzut ochii celor doi vânători pândind din spatele lăzii cu cereale. Dacă ar fi putut să se uite în spatele lăzii, ar fi văzut cum Perembi ţinea strâns în mână un ciomag noduros.

Dar Nzoka era prea ocupat cu oul după care tânjea stomacul lui. L-a înghiţit pofticios.

"Kah", se gândea el, "probabil că astăzi Kuku a avut temperatură. Ce cald e oul!"

S-a întors înapoi la gaură şi şi-a băgat capul prin ea. Apoi a frecat tare oul de nuielele din perete.

"Ce tare-i coaja astăzi!" a bombănit el.

S-a apăsat cu toată puterea de zid, dar coaja nu s-a spart. Tot mereu îşi îndesa gâtul printre nuiele. Trupul lui puternic se sprijinea de stâlpul care ţinea acoperişul.

Neliniştit şi speriat îşi învârtea coada prin aer. Oul întărit îl ţinea de nu putea ieşi.

Dar fiul lui Perembi a râs: "Leacul care te va vindeca de furat pare greu de înghiţit, hoţule!"

A ieşit cu băţul ridicat din spatele lăzii cu: cereale.

La apusul soarelui, soţia lui Nzoka observa împreună cu copiii ei cum târa hiena Mbisi trupul fără viaţă al tatălui lor.

***

"Hongo", spune Daudi. "Nimeni nu poate păcătui fără să moară. Şi socoteala aceasta este exactă. Este un cuvânt greu şi dur. Dar este exact!"

Când se scoală să plece, unii la colibe, alţii în salonul de spital, M`gogo îl aşteaptă pe Daudi la umbra marelui copac.

"Spune-mi mai multe despre aceasta", îl roagă M`gogo. Îl priveşte atent pe Daudi: "Mi-e teamă de asta".

"E bine când cineva se teme de asta", încuviinţează Daudi: "Dar dacă îţi deschizi urechile şi-mi înţelegi cuvintele, vei scăpa de teamă. Mâine seară îţi voi povesti despre aceasta".