text Eseuri crestine

Izvorul fericirii!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

   Psalmul 30. Izvorul fericirii veşnice. „Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat, şi n-ai lăsat pe vrăşmaşii mei să se bucure de mine. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, Tu m-ai dus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă. Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt! Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!” Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezasei pe un munte tare... dar Ţi-ai ascuns Faţa şi m-am tulburat. Doamne, eu am strigat către Tine, şi m-am rugat Domnului, zicând: „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele, şi mă pogori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta? Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!” Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale, şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!”

   Dacă cercetăm Scriptura observăm că la poporul evreu, ziua începea la ora şase seara şi se sfârşea odată cu începerea serii următoare la ora şase. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă faptul că mai întâi vine noaptea cu întunericul, cu bezna, cu teama, cu urâtul ei şi apoi vine ziua cu razele de soare, cu lumina, cu viaţa, cu bucuria. Psalmistul spune: „seara vine plânsul iar dimineaţa bucuria” .

   Mai întâi vine durerea şi apoi vindecarea. Mai întâi vine plânsul şi apoi veselia. Mai întâi vine necazul şi apoi izbăvirea. Mai întâi vine valea şi apoi colina. Mai întâi vine furtuna şi apoi potolirea ei...

   Şi omul aleargă de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa ca să caute fericirea, să caute împlinirea, să caute bunăstarea. Aceasta este o dovadă că suntem creaţi pentru fericire Aceasta este dovada că suntem creaţi pentru viaţă şi nu pentru moarte. Şi suntem creaţi pentru fericire veşnică şi nu pentru suferinţă veşnică.

   Însă adevărata fericire trebuie căutată la Izvor. Şi adevărata viaţă trebuie căutată la Izvorul vieţii.

   Şi Acest Izvor are un nume frumos: este Isus şi este Domnul. Cel ce are inima încrezătoatre în El şi îşi găseşte odihna lângă „Izvor” este cu adevărat fericit, spune versetul 5. Sufletul care nu aleargă după o fericire pământească, trecătoare şi îşi pune încrederea în Cel ce este izvorul fericirii veşnice, acela este cu adevărat fericit. Chiar şi atunci când trece prin noaptea întunecată a vieţii el este fericit. Când trece prin dureri este fericit, când trece prin necazuri este fericit, când trece chiar şi prin valea umbrei morţii, cel ce Îl are ca însoţitor pe Domnul Isus este fericit. Lângă Fericitul Dumnezeu eşti întotdeauna fericit. De ce? Pentru că ai are o nădejde vie. O nădejde care nu înşală. În Domnul care Cel viu îţi găseşti întotdeauna pacea, bucuria, odihna şi fericirea. Aleargă la Acest Izvor Sfânt!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>