Iubeste pe aproapele tau

Intr-o societate in care iubirea de sine, identificata cu egoismul, infloreste in fiecare zi, in forme din ce in ce mai diverse, a vorbi de iubire, si a o practica mai ales fata de aproapele, este luata ca o fapta a celor slabi si sensibili. Fiind de factura religioasa, acest principiu a fost luat ca atare si mai ales, pentru cei ce nu vor sa aiba tangente cu religia (crestina), a fost considerat potrivit doar in cercurile relogioase. Sloganul \"Daca faci bine esti prost\" il auzim deseori in jurul nostru si, intr-un fel sau altul, intr-o imprejurare sau alta, l-am rostit sau l-am crezut fiecare. De cele mai multe ori cand rostim sau credem acest slogan, judecata noastra cade pe prima parte adica: \"Iubeste pe apropale tau\" si este si motivul pentru care nu putem vedea frumusetea acestui cuvant. Nici nu apuci sa rostesti bine acest cuvant ca interlocutorul te bombardeaza cu \"argumente\" care - crede el - sustin iubirea fata de apropele ca fiind o prostie. Daca e sa parafrazam acest cuvant, aceasta sintagma, rostita de insusi Cristos si sa schimbam putin topica textului, am obtine o fraza cu acelasi inteles dar parca cu alte perspective si anume: \"In masura in care iubesti pe aproapele tau arati cat de mult te iubesti pe tine\".

Am obtinut o fraza care contine in sine o cauza si un efect: prima parte a frazei e cauza, iar cea de-a doua e efectul celei dintai. Acum problema e in felul urmator: eu, care trebuie sa iubesc pe aproapele meu ca pe mine insusmi, sunt subiectul intregii fraze. Atunci cand iubesc pe altii, cat si atata vreme cat ceilalti au parte de dragostea mea, punctul central sunt eu. Cu alte cuvinte eu determin cauza si tot eu am parte de efectul ei. Ba mai mult, efectul e mai important decat cauza, la fel cum la un joc de biliard mai important este unde si cum am plasat bila, iar felul loviturii va fi proprotionala cu efectul ei. O prima concluzie este ca, ar fi absurd, in cazul jocului, sa astept miscarea bilelor si chiar succesul jocului, daca eu nu actionez asupra lor cu o forta oarecare si intr-un anumit fel. Asta inseamna ca atata vreme cat nu ma preocupa aproapele meu in sens pozitiv, nu se rasfrang asupra mea efecte de acelasi fel. Adica se implineste vorba: \"Cui ii faci, tie iti faci\". Sunt unii care se gandesc ce au de castigat din toata afacerea asta. Ba chiar nu sunt in stare sa omeneasca pe altii, crezand ca prin asta s-ar subestima. Or tocmai in asta sta frumusetea divina a binefacerii: "daruind din ceea ce avem, dobandim prin rocoseu ceea ce cu nemaipomenita sfortare ne-am incumetat sa daruim altora", cum bine spunea Steinhardt. Respectandu-i pe altii arat cat de mult ma respect pe mine insumi. Aproapele meu devine oglinda in care ma privesc, iar felul in care arat depinde de felul cum ma raportez la acesta. Te poti purta ca un boier, daca vei privi cu marinimie pe altii, sau te poti purta ca un sarantoc calic care nu e in stare sa faca nici un gest fara sa gandeasca cum si cat va castiga din asta.

Pentru omul care a inteles ca a iubi pe aproapele sau a-l respecta este direct proportional cu respectul de sine, actele pozitive si marinimoase fata de altii ii dau si lui prilej de bucurie si incantare de bucuria pricinuita, ii dau un sentiment de noblete, aristocratic. Propria sa noblete il impiedica sa gandeasca: \"Ce am eu de castigat din toate astea?\" Asa ca boieri dumneavoastra, daca ati inteles ce am vrut sa spun, iubiti-va si respecatati-va pe voi insiva.