Invitaţia la nuntă

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Dan Daragiu

Invitaţia la nuntăMatei 22.8: ”Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea” N-ai fi putut spune despre Nelu (sau Mielu, cum îl alintam noi şi bunica lui) că era băiat rău. Teminase a XII-a cu 6,35, cam pe la mijlocul clasei, fără pretenţii de a da mai departe la „ingineri” şi nici la bac nu tremurase prea tare. Era cunoscut pentru că era şi căpitanul nostru de echipă în campionatul liceului. S-a angajat la combinat şi, după servici, mai repara ceasuri pentru a-şi rotunji veniturile. N-a vrut niciodată să plece prea departe de ai lui, aşa că a rămas în oraşul de la Dunăre, acolo unde, cum spunea el, „niciodată nu se întâmpla nimic”. Cu Mihaela vorbea de prin a X-a, iar ea cu el de prin a XI-a. Au fost primii din clasa noastră care s-au căsătorit. Invitaţia am primit-o prin octombrie, la Bucureşti. Am ştiut că e de la el, înainte să deschid plicul, deşi nu scria nimic la expeditor. Întotdeauna „mânca” cel puţin o literă. Acum scrisese „Bucurşti”. Nunta era în mai puţin de o lună, acasă la el, nu departe de liceul nostru. Nu mai trecusem de mult prin oraşul natal, îl ştiam bine pe Mielu şi, în plus, mă gândeam că o să-mi revăd mulţi dintre foştii colegi. Aşa că am hotărât să-i onorez invitaţia. Am ajuns printre primii şi nu mi-am făcut griji văzând că suntem încă destul de puţini. Mă gândeam că vor fi acolo, până la urmă, mulţi dintre prietenii mirelui şi măcar jumătate din admiratoarele ce-l aclamau de pe marginea terenului cu câteva luni în urmă. Mai erau ore bune până la ospăţ, aşa că am trecut cu vederea supărarea de pe chipul socrului mare. Se simţea în aer însă, o tristeţe apăsătoare, deloc potrivită cu evenimentul. Era evident că tatăl lui Mielu avusese aşteptări mult prea mari. Pe măsură ce timpul trecea, devenea din ce în ce mai clar că cheltuise prea mult, iar cei ce stăteau acum la masă... atât de puţini. Cu două ore înainte de miezul nopţii, însă, nea Radu a hotărât să înceapă petrecerea. Şi... cum era păcat să arunci mâncarea, a făcut semn tuturor celor ce priveau de pe margine să ia loc la mese. Au intrat atunci în cort cunoscuţi sau simpli gură-cască, vecini sau trecători, tot soiul de oameni, ademeniţi de mirosul bucatelor aburinde dar şi de muzica ce răzbătea din difuzoare.La nunta aceea îmi mai venea încă vechiul costum bleu de la banchetul de absolvire. Acum am nevoie de o haină nouă. Am onorat o altă invitaţie. La nunta lui Mielu am mers singur, la Nunta Mielului, însă, aş vrea să merg cu toată familia, şi cu rudele, şi cu prietenii, şi cu voi. Dacă vreţi. Dan Daragiu