Între real şi iluzie

“Doamne, i-a raspuns Petru, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” (Matei 14:28)

Petru a îndrăznit să-L pună pe Dumnezeu la încercare si astfel a fost singurul om din istoria pamântului care a umblat, la propriu, pe ape ca Fiul lui Dumnezeu. Însă Petru nu a cutezat să facă acest gest până nu a fost încredinţat că Cel care îi porunceşte să iasă din corabie este Fiul lui Dumnezeu. Este lucru mare ca in mijlocul valurilor si a furtunii sa cunosti Vocea Domnului Isus.

Ucenicii nu vedeau clar cine sau ce este silueta care vine spre ei pe deasupra valurilor pentru că tocmai se îngâna ziua cu noaptea; au crezut că este o stafie si s-au înspăimantat. Deci, putea fi oricine persoana care a spus lui Petru “VINO!” Aici apare invaţătura pe care noi, creştinii secolului 21, trebuie s-o luăm. Din întuneric şi din furtună Petru deosebeşte şi cunoaşte cu precizie vocea Domnului său. El este convins că Fiul lui Dumnezeu este cel care îi porunceste să iasă din corabie şi prin urmare ascultă vocea şi face întocmai. Ce relaţie strânsă trebuie să fi fost între Petru si Domnul Isus. Este important ca atunci când valurile încercărilor învăluiesc corabia noastră, când vântul şuieră pe la urechile noastre şi auzim tot felul de şoapte, din vacarmul furtunii şi din mulţimea acestor şoapte să avem deprinderea de a cunoaste cu exactitate şi cu precizie vocea Dumnezeului nostru. Să fim asemenea lui Petru necesită o legătură foarte strânsă cu Dumnezeul pe care pretindem şi declarăm că îl iubim şi că îl urmăm. Există oameni care acţionează intr-un anumit fel pretinzând că aşa le-a spus Dumnezeu sa facă dar mai târziu am văzut că atunci când numai puţin li s-a clătinat corabia s-au dus la fund cu totul. Oare te lasă Dumnezeu să te afunzi? Scriptura ne arată că nu. Partea umană a lui Petru i-a generat stări de teamă, de frică si de îndoială atunci când doar puţin şi-a luat privirea de la Domnul Isus şi a privit la manifestarea naturii în jurul lui. Dar pentru că el ieşise la porunca Domnului Isus a fost suficient o singură dată să-I ceară ajutorul şi Fiul lui Dumnezeu i-a întins mâna îndată şi l-a scos din valuri. Nu, Dumnezeu nu ne lasă să fim înecaţi de încercare; El nu ne cheamă undeva şi apoi să ne abandoneze. El este cu noi în încercarea prin care trecem pentru că i-am ascultat vocea; ne va scoate afară din ea si vom constata că şi de data aceasta încercarea a lucrat la întărirea credinţei noastre. Când acţionăm într-o anumită manieră doar pentru că avem impresia că aşa ne-a vorbit Domnul, furtuna ce se declanşează în urma faptelor noastre ne slăbeşte credinţa, nu ne întăreşte în credinţă. Înţelept este să luăm învăţătură din experienţa lui Petru; să nu ne implicăm într-o slujire daca nu avem certitudinea că vocea Domnului Isus ne-a chemat pentru acea slujire. Altfel, la primele valuri ce se vor arăta şi la prima adiere de vânt ne vom afunda şi vom constata ca Domnul nu este cu noi în mijlocul valurilor ca să ne scape. Acestea sunt situaţii în urma cărora creştinul devine invidios si ranchiunos pe toţi cei care au izbândă în slujirea lor şi care rămân întotdeauna deasupra valurilor pentru că Domnul lor este acolo ca să-i scape; acestea sunt situaţiile care dau naştere la cârcotaşi în Casa lui Dumnezeu; ei nu se apropie de Dumnezeu mai mult ca să-I cunoască vocea mai bine, ci se mulţumesc cu starea lor devenind ei furtună si vânturi împotrivitoare pentru cei care slujesc in Biserica lui Hristos la Chemarea lui Hristos. Să luăm dar aminte şi să fim acei oameni inţelepti care prin tot ceea ce facem să-L ţinem pe Dumnezeu aproape de noi, nu să-L îndepărtăm.