text Eseuri crestine

Intoarcerea la Adevar

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mia Daian
Mama mea, cand avea 16 ani, s-a îmbolnăvit foarte grav de aprindere de plămâni. Era în faza finală a bolii, şi casa s-a umplut de lume, aşa cum se obişnuia în lumea satului, în astfel de situaţii.
Oamenii simţeau unii cu alţii, în momentele de cumpănă ale vieţii. Era mai puţin egoism, invidie, infatuare.
Bunica mea i-a pregătit chiar şi apă caldă, ca să fie scăldată după ce-şi dădea sufletul.
Moartea era iminentă, în lipsa unui medic, şi cu o maladie care progresează rapid, fără un tratament adecvat, şi, chiar şi aşa, este neiertătoare.
Măicuţei mele scumpe, încă nu îi sunase ceasul biologic, pentru că Cineva, acolo, Sus, avea alt plan cu ea...
Cu ultima licărire de viaţă, ea a făcut un Legământ Domnului, promiţându-I în inima şi mintea sa, că, dacă o va salva, Îi va sluji toată viaţa, cu devotament, dăruire, cu întreaga ei fiinţă.
Ca prin minune, Doamna cu Coasa s-a retras spre Tărâmurile Întunericului. Viaţa şi inima curată ale mamei mele au învins boldul morţii.
Aceasta nu a fost la voia întamplării, ci datorită unei planificări din veşnicia lui Dumnezeu, care alege oamenii, încă din pântecele mamelor lor, pentru a duce la îndeplinire planurile de mântuire pentru cei aleşi de El, din negura veacurilor.
Tatăl Suprem avea un plan cu mama mea iubită, pentru că, undeva, peste ani, o aştepta un alt năpăstuit al soartei haine, căreia Părintele Ceresc voia să-i zădărnicească planurile. Era Ioan, Ionuţu Păulinii, viitorul meu tată...
Va urma

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>