Intimitate cu Dumnezeu

Telul inalt al cunoasterii lui Dumnezeu este sa ajungem la un nivel de intimitate cu El care sa ne confere echilibru si incredere in fata a tot ce ne aduce in cale experienta vietii. Si totusi intimitatea cu El presupune crestere, mutarea de la un nivel spre altul superior; cata vreme se stagneaza la un anumit nivel, relatia sufera, regreseaza. Viata vesnica presupune cunoasterea lui Dumnezeu, cunoastere in care am intrat prin relatia cu Domnul Isus, dar care e menita sa se dezvolte, sa creasca spre maturizare, schimband intreaga noastra natura in ceea ce era proiectata a fi, inca de la inceput de Creator. Suntem “sortiti” cresterii – de aici nevoia de a petrece timp zilnic in intimitate cu El. Si nimic nu e mai incurajator pentru noi decat, privind retrospectiv, sa realizam innoirea, cresterea omului dinlauntru, maturizarea credintei si schimbarea modului de raportare la situatii si persoanele cu care interactionam.

Exista, in acest proces, uneori, si multa durere. Fiecare etapa a cresterii are si partea ei de suferinta. Sunt multi predicatori care fac apel la un anumit “pret” de platit in fiecare provocare care poate duce la o cucerire. Nu am fost niciodata de acord cu aceasta notiune! La urma urmei, cine se crede atat de capabil sa “plateasca” pentru a interactiona cu Dumnezeu? Singurul pret care s-a cerut si a putut fi platit in intregime este cel al Rascumpararii, iar Biblia ne spune clar ca impreuna cu el, Dumnezeu ne va da toate lucrurile (Romani 8:32). Deci, unde mai e loc de vreo alta plata? Efortul uman nu merita a fi pus alaturi de “pretul” care deja s-a platit. El este doar uneori necesar pentru a putea face fata adversitatilor care ne impiedica sa intram in posesia raspunsurilor pe care le solicitam. Dar suntem chemati la a experimenta si beneficia de ajutorul lui Dumnezeu pe traseul care-l urmeaza viata condusa de El. Provocarile si raspunsurile lor sunt orchestrate chiar de El! Si ne sunt daruite, daca suntem consecventi in urmarirea lor.

Cateodata, in acest proces, Dumnezeu pare de neanteles. Uneori, pare ca se contrazice in ceea ce promite si ceea ce face. Dilema aceasta face confuzia intelegerii Lui si, in acest punct, cei mai slabi se poticnesc, descurajeaza si chiar abandoneaza cautarea raspunsurilor.

Il vedem pe Avraam binecuvantat de Dumnezeu cu  nasterea lui Isac dupa 25 de ani de asteptare, timp in care i se promite ca din el va lua fiinta “un neam mare”. Apoi, dupa ce i se naste in mod miraculos si devine bucuria ochilor lui, Dumnezeu ii cere sa I-l aduca jertfa. Daca nu am sti continuarea, cred ca lucrul acesta e suficient sa descurajeze pe oricine in a-L mai cauta pe Dumnezeu.

Dar Avraam era prieten cu Dumnezeu. Era poate chiar cel mai intim prieten cu care comunica El pe vremea aceea. Il  salvase din multe situatii stanjenitoare, care ii pusesera in pericol viata lui, a Sarei si a tot ce stapanea. Dumnezeu il facuse sa propaseasca si-i atrasese stima celor intre care locuia ca strain; i se destainuise cand a vrut sa pedepseasca Sodoma si Gomora, il salvase pe Lot din pricina ca ii era ruda; ii aratase destul de clar ca tinea cont de sfatul lui. Si totusi, ultima cerere punea prietenia lui cu Dumnezeu intr-o situatie foarte delicata; putea sa-L puna intr-o lumina proasta, sa-I contureze o trasatura de caracter care L-ar fi putut face respingator, respectabil, dar lipsit de caldura apropierii dorita intr-o prietenie care se vrea tot mai stransa. Cred ca Dumnezeu a riscat mult in momentul in care i-a adresat cererea jertfirii lui Isac, dar a crezut in Avraam, lucru pe care si-L permite doar cu cei mai intimi prieteni ai Sai. (Uneori, in cadrul acestei intimitati, Dumnezeu actioneaza intr-un mod care il situeaza de partea opusa visului tau, numai ca apoi, urmarindu-ti reactia si constatand dependenta ta de El, sa te surprinda prin felul in care iti vine in intampinarea bucuriei tale)

Avraam avea sa descopere cine este Dumnezeu parcurgand mai intai intelegerea a ceea ce nu este. Nu! Dumnezeu nu este un tiran care sa-ti zmulga de la piept bucuriile vietii, din gelozie; nu este Unul care sa ceara jertfe omenesti pentru a-Si satisface pretentiile de suveranitate; nu are nevoie de “dovezi” ale dragostei pentru Sine exprimata in gesturi sacrificiale (atotstiinta Sa detine deja cunoasterea de care are nevoie). In urma demararii actiunii lui Avraam de a da curs cererii Lui, Dumnezeu il constientizeaza pe el, de fapt, ca a ajuns sa-L iubeasca mai mult decat pe propriul sau fiu si sa se increada in El neconditionat. Lucrul acesta il situeaza pe Avraam, fara echivoc, in fruntea tuturor celor ce vor alege sa se increada in Dumnezeu, devenind “tatal credinciosilor”.

Se intampla de multe ori ca in procesul cunoasterii lui Dumnezeu sa infrunti mai intai ereziile care se pun pe seama caracterului Lui, in apropierea de El sa infrunti mai intai respingerea celor din jur, in cunoasterea bunatatii Lui sa experimentezi mai intai ce este rautatea, a frumusetii Lui – uratenia lucrurilor neadevarate care se spun despre El, a nobletii Lui – grosolania cu care poti fi tratat de cei care sunt departe de inima Lui. Este dureros, dar se merita sa stai pe pozitie pentru a primi raspunsurile dorite de la El. Dincolo de tot ce-ti bareaza drumul spre El, te intampina bratele Lui deschise sa te primeasca la pieptul in care arde o dragoste care depaseste cu mult capacitatea ta de intelegere si care te invita la o cunoastere tot mai intima, progresiva, plina de promisiuni care nu dezamagesc.

In intimitatea cu Dumnezeu este loc pentru toate framantarile tale, gasesti solutii la dileme, intrebarile au raspuns, chiar daca uneori iti ia mai mult timp pentru a-l intelege, descoperi mijloace care ti-au fost dinainte pregatite pentru a iesi din situatii limita, intelegere pentru pasiunile, dorintele tale si moduri de a le implini facandu-I cinste Lui, un viitor pregatit si gandit de El care te face partas la planurile Sale vesnice.

In fata acestor adevaruri, ce poti dori mai mult ca intrarea in fagaduinta implinirii lor, printr-o intimitate tot mai stransa cu Creatorul, care a deschis drumul relatiei cu El prin jertfirea (care de data aceasta a fost dusa pana la capat, fara sa existe cineva care sa strige “opreste-te!”) singurului Sau Fiu!!!