text Eseuri crestine

Infirm pentru... slava lui Dumnezeu

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Gavriil STIHARUL

"Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcatuit; acesta sau părintii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Trebuie sa fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumina a lumii sunt.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tina din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
Şi i-a zis: Mergi de te spală in scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând" (Ioan IX,1-7) .

După moartea lui Alexandru Macedon, care a avut loc în anul 323 î.d.Hr. şi împărţirea imperiului între generalii săi, Palestina este inclusă în hotarele Egiptului ptolemeic. Pentru diaspora, se deschid noi orizonturi. La Alexandria (cetate întemeiata de însuşi Alexandru Macedon cu scopul de a împăca între ei pe greci şi pe barbari), se formează o mare şi importantă comunitate evreiască. În anul 200 î.d.Hr., în aceasta cetate elenistică şi cosmopolită, se traduce în limba greaca "Vechiul Testament", numit şi "Septuaginta", adica 70 de tălmăcitori, căci, după tradiţie, 70 de învăţaţi izolaţi au tradus independent "Vechiul Testament", iar rezultatul a fost acela că toate cele 70 de tălmăciri erau identice.
În mediul alexandrin, coexistau multe religii, şcoli etico-religioase, credinţe. Aici, a înflorit filozofia greacă post ateniană. Multe şcoli etico-religioase elenistice preluaseră teoria reincarnării sau a metempsihozei de la religii îndepărtate şi idolatre. Teoria arăta că sufletul, după moarte, condiţionat de meritele sau păcatele defunctului, se reincarnează într-o altă fiinţă. Una dintre ele era şcoala pitagoreică, care se pretindea continuatoarea învăţăturii lui Pitagora.
Mântuitorul s-a născut şi a trăit într-un mediu elenistic. Sfânta Familie, fiind nevoita să fugă din faţa prigoanei lui Irod, zis "cel Mare", a trăit un timp în Egiptul elenistic. Dar şi la Ierusalim exista acelaşi mediu elenistic.
Negreşit, ucenicii asistaseră la numeroase dispute între adepţii unor religii şi filozofii diferite. Aşa se face că aceştia îndrăznesc sa-l întreaba direct pe Mântuitorul :
" Învăţătorule, cine a păcatuit: acesta sau părinţii lui de s-a născut orb ? "
De bună seamă, când putea să păcatuiască omul acela născut orb decât într-o viaţă anterioră ?
Răspunsul Mântuitorului a fost neaşteptat şi zdrobitor :
" Nici el n-a păcatuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. "
" Nici el n-a păcătuit… " pentru că această credinţă este falsă.
" Nici părinţii lui… " pentru că, deşi această credinţă este adevarată, există şi excepţii :
S-a născut infirm…pentru slava lui DUMNEZEU.
Lecţia pe care ne-o da Mântuitorul este dublă :
Nu a certat pe ucenici pentru că au plecat urechea la învăţături stăine de învăţătura lui Dumnezeu.
Nu le-a reproşat ucenicilor că au ignorat cu desăvârşire cazul asemănător, al dreptului Iov, care, deşi nu a păcătuit, a fost lovit cu lepră [1]:

" [...] Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este păcatul meu!
Căt de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?
Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!
Voi napastuiti pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru.
Si acum întrebaţi şi vă intoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciuna!
Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici!
Este oare vreo strâmbatate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău si ce este amar?"
(Cartea lui Iov VI, 24-30).

Apoi, a arătat clar că bolnavul sau infirmul are marea şansă ca, prin boala sau infirmitatea lui, să lucreze pentru slava lui Dumnezeu.
Din acel moment, calitatea infirmulului sau a bolnavului din toate timpurile a fost schimbată: din aceea a unui dispreţuit şi păcătos, în aceea a unui om deosebit, un om prin care Dumnezeu lucrează mântuirea.

Rugăciune:
Doamne Dumnezeule, cu toţii suntem infirmi sufleteşte, cu toţii suntem orbi din naştere şi nu vedem marea Ta iubire către noi. Deschide ochii sufletului nostru să Te cunoaştem şi fă să se arate în noi lucrările Tale. Amin.

________________________________________________________

1. Biblia sinodală:"Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului" (Cartea lui Iov 2,7). Cf. Biblia de la Bucureşti (1688) :"Şi ieşi diavolul de la faţa Domnului şi lovi pre Iov cu rană rea, de la picioare pină la cap." ; Versiunea Anania: "Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până'n creştet".