Îndemn la veghere şi rugăciune

“Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21.36)

Evanghelistul Luca prezinţă în cap. 21 din cartea sa discursul profetic al Domnului Isus pentru a-i chema nu numai pe primii ucenici, ci de fapt pe toţi credincioşii de-a lungul veacurilor, la veghere şi rugăciune pentru ca ei să se delimiteze de lumea ostilă şi necredincioasă Cuvântului lui Dumnezeu. Ţinuta lor morală şi spirituală trebuie să fie una impecabilă şi plină de sfinţenie pentru a putea fi primiţi înaintea Fiului Omului. În limbajul apostolului Pavel din 1 Tesaloniceni 5.4-6 aceasta înseamnă o viaţă trăită ca “fii ai luminii şi fii ai zilei”. După cum ziua se deosebeşte total de noapte, tot astfel trebuie să fie în lumea aceasta viaţa creştinului veghetor şi rugativ. Îndemnul apostolului având drept scop să facă din copiii lui Dumnezeu nişte “fecioare înţelepte” sună astfel: “De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” (vers. 6) După ce Domnul Isus trece în revistă, folosind legea dublei referiri, evenimentele viitoare, mai mult sau mai puţin apropiate de primul secol (vers. 5-11), El arată că pe lângă conflictele între naţiuni vor mai fi şi cristoşi mincinoşi, zvonuri false, războaie şi răscoale, dar şi cataclisme ale naturii, cum ar fi: cutremure de uscat sau marine, foamete şi ciumă, terorism şi semne mari în lumea galaxiilor cereşti. Dar înaintea sfârşitului de veac până la Marea Strâmtorare, urmaşii lui Cristos s-ar putea să fie persecutaţi pentru credinţa lor în Dumnezeu. Atunci Dumnezeu le va da înţelepciune în aşa fel încât răspunsurile lor să-i pună în dificultate pe adversari. Înainte de venirea a doua oară a Fiului Omului se vor produce perturbaţii vizibile în clima şi ecosistemul pământului. Soarele, luna şi stelele vor suferi transformări. E posibil ca acestea să producă o modificare a unghiului de înclinaţie a axei pământului şi o schimbare a polilor magnetici, aşa cum se crede că s-ar fi întâmplat în timpul potopului lui Noe. În acest timp probabil că o mare suprafaţă a uscatului va fi inundată de valurile mării şi oceanelor prin flux şi reflux. Biblia, prin pana doctorului Luca, dă o speranţă binecuvântată celor credincioşi: “Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21.27,28) Ceea ce urmăresc scriind aceste rânduri, iubiţi cititori, este ca folosind îndemnul Domnului Isus la veghere şi rugăciune, să privim cu credinţă spre Cel ce vine în curând ridicându-ne capetele din ţărâna pământului spre Patria cerească de unde Mirele nostru va veni cu mare slavă. Biblia ne arată în mod clar că înaintea Răpirii, Cristos va coborî din cer pentru Biserica Sa, şi se va produce atunci învierea celor “morţi în Cristos” (1 Tes. 4.16). Acest eveniment nu este acelaşi cu învierea descrisă în Apoc. 20.4, când vor învia martirii morţi în timpul marelui necaz din vremea dictatorului mondial numit Anticrist. Împreună cu învierea celor morţi în Cristos credincioşii care vor fi găsiţi în trup, treji şi veghind în rugăciune, vor fi transformaţi “într-o clipeală de ochi” (1 Cor. 15.52) şi vor fi răpiţi împreună cu sfinţii înviaţi care formează Biserica sau Mireasa Mielului. În atmosfera dintre cer şi pământ Biserica se va întâlni cu Mirele Isus Cristos, aşa după cum Rebeca l-a întâlnit pe mirele Isaac în câmpul plin de flori unde era aşteptată. Următorul popas ceresc al lui Cristos cu Mireasa Sa va fi în casa Tatălui unde se vor vedea şi se vor cunoaşte în dragoste toţi credincioşii lui Isus care au trăit pe pământ între Cincizecime şi Răpire. Ei se vor uni în mod vizibil cu Cristos, Îl vor vedea aşa cum este El şi vor fi asemenea Lui în toate privinţele. (1 Tes. 4.13-18) Nu vor mai fi atunci suferinţele, prigoanele sau încercările pe care credincioşii le-au cunoscut în pribegia vieţii lor pământeşti. Este evident că Răpirea îi va scăpa pe credincioşi de “mânia viitoare” chiar dacă până atunci ei nu vor fi scutiţi totalmente de necazuri şi încercări. Să ne mângâiem unii pe alţii cu această speranţă binecuvântată a revenirii lui Isus, veghind în post şi rugăciune, ca să fim gata pentru El, ca atleţii care nu trebuie să rateze momentul începerii cursei. Chiar trecând prin valea plângerii, când suntem trişti şi apăsaţi, noi ştim că ziua şi clipa aceea minunată nu sunt departe. El este chiar la uşă. Modul în care s-a exprimat apostolul Pavel, folosind pronumele “noi”, în relatarea despre revenirea lui Isus, nu este o greşeală fiindcă El ştia că acest măreţ eveniment ar fi putut avea loc chiar în timpul vieţii sale. De aceea noi toţi trebuie să-L aşteptăm pe Isus în permanenţă, cu stăruinţă în rugăciune, ca nişte străjeri puşi să vegheze pe zidurile Ierusalimului: “Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte. Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” (Isaia 62.6) Duhul Sfânt ne cere tuturor să fim întotdeauna veghetori şi plini de nădejde în revenirea lui Isus, care ne va lua din această lume şi ne va duce cu Sine în Patria iubirii eterne. Cât despre cei din Biserică care vor fi găsiţi asimilaţi de lume, cu toate farmecele ei iscusite, aceştia vor rămâne în necazul cel mare sub chipul bisericii apostate şi infidele lui Cristos. După Răpire va urma mult prevestita Zi a Domnului care va aduce suferinţă şi mânie pentru toţi cei răi şi necredincioşi. Ziua Domnului va fi marcată de a doua fază a revenirii în glorie a Domnului Isus, Răpirea fiind prima fază numită şi faza secretă. În Apocalipsa lui Ioan cap. 19, vers. 11-16, ne este descrisă a doua venire a lui Cristos pentru poporul Israel şi pentru întreaga omenire: “Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă “Cel credincios” şi “Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este “Cuvântul lui Dumnezeu.” Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: “Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor!”