Închinarea şi mulţumirea regelui David

Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogăţii, pe care le-am pregătit ca să-Ţi zidim o casă, Ţie, Numelui Tău celui sfânt, şi ale tale sunt toate. Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, şi că iubeşti curăţia de inimă; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele, şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducându-Ţi de bunăvoie darurile lui. (1 Cron. 29.16-17)

Ultimul capitol din prima carte a Cronicilor (29) are ca temă dărnicia pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Regele David, pe fondul închinării şi mulţumirii către Dumnezeu, urmăreşte ca fiecare evreu să-şi aducă de bunăvoie darurile înaintea Domnului (v29.5). O dimensiune specială a părtăşiei noastre cu Dumnezeu şi cu cei din poporul Său este să dăruim de bunăvoie timpul, bunurile şi banii noştri pentru ca lucrarea Evangheliei să-şi urmeze cursul stabilit de Duhul Sfânt ca Domn al secerişului. În acest sens fiecare dintre noi putem să experimentăm plăcerea şi obligaţia, în acelaşi timp, de a căuta şi pe plan material, prin fapte bune, milostenii şi donaţii, prin aducerea zeciuielilor la Casa Domnului, Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Pentru aceasta e necesar să ne consacrăm pe noi înşine Domnului şi să-I dăruim trupurile noastre ca “o jertfă vie, sfântă şi plăcută” (Rom. 12.1). Atunci râul bucuriei sfinte se va revărsa din inimile noastre datorită virtuţii dărniciei, potrivit principiului că “este mai ferice să dai decât să primeşti”. În fond tot ceea ce avem, toate posesiunile noastre materiale şi spirituale sunt daruri pe care le-am primit de la Domnul. De aceea se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu cu adâncă smerenie pentru toate binefacerile şi binecuvântările Sale descoperind la rândul nostru, după modelul Său, motive în favoarea dărniciei, închinării şi laudei. Astfel vom avea mereu o inimă curată pentru o viaţă fără prihană. Să ardă în duhul nostru totdeauna rugăciunea ca Dumnezeu să ne conducă inimile către o credincioşie crescândă faţă de El. Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu adorându-L, închinându-vă Lui, proslăvindu-L în rugăciune aşa cum a făcut David în 1 Cron. 29.10-19. Vom fi astfel transportaţi de Duhul Sfânt în atmosfera bunătăţii, neprihănirii şi slavei Lui veşnice. Se ştie că regele David făcuse daruri însemnate pentru viitoarea construcţie a Templului. Cu toate acestea el n-a spus: “Să mai facă şi altul ce am făcut eu.” În acest capitol 29 din 1 Cronici David oferă, ca o ultimă ofrandă personală şi ca o pildă pentru popor, alte cantităţi de aur şi argint din fondurile personale pentru Casa lui Dumnezeu. În acest fel el i-a îndemnat pe oameni să dea lui Dumnezeu cu inimă largă. În urma acestor subscripţii publice materiale s-au umplut de bucurie atât inima regelui cât şi inima poporului. În versetele de la 10 la 19 împăratul a rostit o minunată rugăciune de închinare şi mulţumire, lăudându-L pe Domnul care este vrednic de toată onoarea şi cinstea. Dumnezeu este: (1) Creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute; (2) Răscumpărătorul lui Israel şi al tuturor celor mântuiţi prin credinţa în Cristos; (3) Cel mai mare Dăruitor. Nimeni nu-L poate întrece în dărnicie. Predicând pe dealul Marte din Atena Pavel le-a spus ascultătorilor săi: “Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au spus şi unii din poeţii voştri: “Suntem din neamul Lui…”” (FA 17.28); (4) Împăratul şi Domnul tuturor. De aceea David se roagă în cuvinte ca acestea: “A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, strălucirea şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este împărăţia, căci Tu Te înalţi ca un Stăpân mai presus de orice!” (v. 11) Să recunoaştem adevărul care ne ajută să fim smeriţi chiar şi atunci când facem daruri pentru Casa lui Dumnezeu: tot ce dăruim vine din mâna Domnului. Împăratul a mai cerut în rugăciune ca dărnicia poporului să nu fie numai un simplu gest într-o zi de sărbătoare, ci să devină o permanentă trăsătură de caracter dintr-o inimă care se reazemă neîncetat pe Dumnezeu. David s-a rugat atunci şi pentru fiul său Solomon pentru ca acesta să aibă o inimă credincioasă lui Dumnezeu în construirea Templului. El nu s-a mulţumit numai cu atât, ci a făcut şi un apel întregului popor să se proştearnă înaintea lui Dumnezeu şi a împăratului. S-a organizat şi o masă omagială cu jertfe de 3000 de animale, cu multă mâncare şi băutură. După moartea lui David, fiul său Solomon s-a aşezat pe tron bucurându-se de binecuvântarea Domnului şi de adeziunea poporului. Glorioasa împărăţie a regelui Solomon întruchipează anticipativ splendoarea împărăţiei de o mie de ani a lui Cristos, Fiul lui David, pe pământ. Ca să avem parte cu Împăratul ceresc este necesar ca inima noastră să devină încă de pe acum un crâmpei al împărăţiei Sale.