text Eseuri crestine

În "serviciu activ"

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nelu Martian


Aici nu mă refer la un serviciu făcut în sfera agonisirii de foloase materiale, ci la un SERVICIU ACTIV în slujba lui D-zeu  pt. aprovizionarea cu resurse spirituale care prin efort şi slujire asiduă vor fi primite însutit sau chiar şi înmiit şi în final Mântuirea care este dată o dată şi pt. totdeauna. Fiecare dintre noi este salvat ca să slujească. Salvarea a venit prin jertfa de pe Golgota şi prin aceasta am ajuns să fim urmaşii şi slujitorii lui Cristos. Unicul scop în viaţă acum ca şi creştin salvat este de a-L sluji şi de a-I fi pe plac celui care s-a jertfit pt. tine şi pt. mine. Există mai multe feluri de a-L sluji şi suntem  obligaţi să facem acest serviciu de slujire pt. că este o poruncă a lui D-zeu să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi fapte bune şi să ve-ghem unii asupra altora Evrei 10.24-25. E nevoie să frecventăm biserica, pt că acolo este casa D-lui şi acolo locuieşte EL. Vrei sa fii în prezeţa LUI? Trebuie să mergi la Biserică pt. că şi Isus umbla la Biserică. Luca 4.16 O altă parte a slujirii ÎN SERVICIU ACTIV este închinarea: Cine a fost crucificat pt. păcatele tale şi ale mele, cine a vărsat sânge pt. spălarea lor, cine a dat pe singurul Lui Fiu pt. mântuirea noastră? Aceluia trebuie să ne închinăm ştiind că El este D-zeu şi închinarea noastră trebuie făcută  în Duh şi Adevăr căci aşa ne spune cuvântul în Ioan 4.23-24. şi totodată trebuie să-I aducem închinare prin cântări şi laude la adresa Numelui Său, şi aceasta se poate face zilnic câteva ore dacă eşti angajat în acest SERVICIU. 
Ca orice angajat într-un serviciu avem şi responsabilităţi fără de care activitatea în slujire este moartă. Fiind urmaşi ai lui Cristos şi fiind mai vechi în serviciu de slujire, avem datoria de a merge şi de a face ucenici ai D-lui chemându-i şi aducându-i pe calea Lui Matei 28.19 Ca să poţi să faci ucenici într-o lucrare sau într-o slujbă în primul rând trebuie să-L mărturiseşti pe Cel pt. care vrei să faci ucenici, şi aceasta este nevoie pt. a-l întoarce pe cel rău de la calea lui rea Ezechiel 3.17-19, şi totodată pt. ca şi Cristos să ne mărturisească înaintea lui D-zeu. Matei 10.32-33  Doreşti acest lucru? Fii ACTIV ÎN SERVICIU!, Ca ucenicul sau cel în necunoştinţă de D-zeu să înţeleagă cu adevărat rostul slujirii noastre trebuie să avem un mod de a-L mărturisi ca ei să-şi dea seama căci cu adevărat ÎL mărturisim pe Cel pe care ÎL caută şi ei şi aceasta o putem face prin a le mărturisi tot ce ne-a făcut El nouă. Marcu 5.19-20  A-L mărturisi pe Cristos nu înseamnă doar a spune altora despre EL, înseamnă totodată, o viaţă trăită în mijlocul lumii, a societăţii aşa cum a trăit-o Isus şi de a-L mărturisi şi la locul de muncă. Trebuie să ascultăm în toate lucrurile de superiorii noştri ca pt. Cristos nu ca pt. oameni şi să nu umblăm în strâmbătate Coloseni 3.22-25  Trebuie totodată să avem o atitudine  plăcută faţă de toţi oamenii, indiferent de stare, să fim binevoitori cu cei flămânzi, însetaţi, goi, străini, bolnavi şi întemniţaţi Matei 25.34-40 Să nu facem deosebire de sex, naţionalitate, rasă.. Galateni 3.28 şi nu în ultimul rând: să ne iubim unii pe alţii cum ne-a iubit Cristos Ioan 13.34-35 Î-ţi prieşte acest serviciu, această activitate, eşti mulţumit cu slujba pe care trebuie să o faci, eşti mulţumit de răsplata pe care o vei primi? Eşti angajat ÎN SERVICIU ACTIV, în slujire (lucrare) pt. D-zeu. D-lsă-ţi dea putere, răbdare, curaj, credinţă şi biruinţă în a aduce cât de mulţi ucenici la D-l. Amin        Nelu Marţian

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>