text Eseuri crestine

Identitatea relaționată la trup/căsătorie Parte IV

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Buzas

Vedem cum în zilele de azi căsătoria este un lucru demodat și chiar aș spune este sub atac. Societatea în care trăim a schimbat definiția căsătorie, ceea ce ne obligă pe noi creștinii să fim și mai vigilenți în răspândirea învățăturii biblice despre căsătorie. Noi trebuie să învățăm generația tânără adevărul Biblic. Acești tineri sunt bombardați cu mesaje false despre ce înseamnă căsătoria. Nu doar în familie sau în biserici, trebuie să propagăm această învățătură sănătoasă despre familie, ci și în societate. Noi putem să sprijinim, cu rugăciunile noastre și banii noștri, organizații locale și internaționale, care luptă pentru apărarea libertății religioase și sanctitatea familie. Una dintre aceste organizații este Liberty Counsel, unde compatriotul nostru Harry Miheț este Vicepreședinte. Alte organizații pe care aș dorii să le menționez sunt: Counsel of the American Center for Law and Justice (ACLJ) și Coaliția pentru familie. Noi suntem conlucrători cu Dumnezeu și așa cum Neemia odată reclădea zidurile cetății, având într-o mână sabia și cu cealaltă lucra, tot așa trebuie și noi să împletim rugăciunile și postul nostru cu munca fizică ca să reclădim principiile Biblie în inima si gândirea noii generații.

Vedem lupte puternice de a distruge acest plan a Lui Dumnezeu, chiar de la simpla definiție a căsătoriei. Biblia ne spune că este rușine să menționăm perversiunile practicate de cei din lume, așa că mă abțin să intru în detalii. Doar menționez faptul că Diavolul cu nerușinare încearcă să își bată joc de oameni, robindu-i prin păcate sexuale și mințindu-i că așa ei sunt liberi. Singurul loc unde o persoană este liberă să se bucure de frumosul dar al intimității fizice dintre un bărbat și o femeie este în cadrul căsătorie, așa cum lemnul este bine de pus să ardă în sobă și nu în mijlocul casei.

Am auzit de propuneri sau chiar practici de genul: certificate de căsătorie cu dată de expirare, bestialitate, relații intime cu roboți, poligamie și de căsătorii de același sex. Doctorul Britanic Ian Pearson și alți experți spun că se estimează că până în anul 2050 oamenii vor avea relații intime mai mult cu roboţi decât cu o ființă umană. Pare absurd nu e așa? Nu tot așa de absurdă a fost propunerea de a schimba definiția căsătorie și multe alte anomalii care acum sunt legi? Aceste legi ne aduc durere, tristețe și chiar riscul de a fi puși în închisoare, precum i s-a întâmplat lui Kim Davis. Unde se va opri această avalanșă de distorsionare a Adevărului? Aici, cu fiecare din noi cei care L-am acceptat pe Isus ca Domn și Mântuitor! Doresc ca fiecare cititor să poată să spună ca Iosua: “Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” ( Iosua 24:15).

Creștinii trebuie să știe ce se întâmplă în jurul lor. Noi sunt chemați să luptăm în rugăciune pentru cei din conducerea țarii. Mă rog să ridice Domnul dintre rândurile noastre creștini gata să slujească în poziții de conducere. Binele nostru depinde de binele țării în care trăim. Iar binele țării depinde de ascultarea de Dumnezeu. “…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” (Cronici 7:14).

Poate nu te-ai gândit niciodată la tine ca fiind un soldat, un ambasador, un administrator, un agent al schimbării, dar ești, că știi, că nu știi. Fiecare din noi avem putere de influență asupra celor din jurul nostru și în mod special asupra celor din familia noastră. Unii vor zice „Sunt și acestea semne clare că venirea Domnului Isus este aproape”. Sunt de acord că venirea Domnului e aproape și chiar aceasta mă motivează să lupt pentru dreptate și adevăr. Fiecare copil al lui Dumnezeu, tu și eu, avem o chemare specială din partea Lui de a fi lumină și sare în lumea aceasta.

Domnul Isus vrea să scoată cât mai mulți oameni din Împărăția întunericului în Împărăția Luminii și dragostei lui Dumnezeu. Acesta este planul Domnului Isus, de a readuce omenirea din nou la El, prin noi, copiii Lui. Învățătura pe care o dai celor din jurul tău, în fiecare zi cu vorbe sau cu fapte, presărată cu lacrimi și rugăciune, poate să aducă un suflet la Creatorul lui să primească mântuirea și viața veșnică.

Planul celui rău este foarte șiret. El adaugă un pic de otravă la frumosul plan al lui Dumnezeu. El nu vine cu ceva total diferit, pentru că el nu poate să creeze, ci doar poate să pervertească. Ceea ce spune Diavolul este: „De ce să ținem noi lemnele să ardă doar în sobă? Hai să le punem și în mijlocul casei și o să vezi că o să fie fain!”. Pentru o scurtă perioadă de timp, se va părea că nu se întâmplă mare lucru, dar mai apoi când toată casa va arde, Diavolul va râde de cei pe care i-a înșelat. Cu multă groază mă uit cum, chiar biserici întregi, înghit amestecătura unei noi învățături care, deși se ascunde sub lozinci frumoase, va aduce distrugere. Ați auzit expresia “Nu ne trebuie o foaie de hârtie să arătăm ca suntem căsătoriți”, sau „Singura lege pe care o avem este legea dragostei” și multe altele? Acest amestec de adevăr și minciună este otravă curată care duce la moarte și despărțire de Creatorul nostru care ne iubește. El este singurul care ne vrea binele, atât aici pe acest pământ cât și în viața veșnică. Biblia este foarte clară și fiecare dintre noi trebuie să o citim. Duhul Sfânt, care locuiește în noi, ne va ajuta să înțelegem Biblia și ne va aduce lumină în toate aspectele vieții, pentru ca cel rău să nu aibă nici un câștig de cauză în viața noastră. Noi trebuie să fim vigilenți ca să nu ne trezim că urmăm învățături care gâdilă urechile dar care în realitate sunt presărate cu otravă. „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

1 Petru 5:8

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>