text Eseuri crestine

Harul lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Harul lui Dumnezeu

Fapte 11:23

„Când a ajuns Barnaba, în Antiohia și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inima hotărâtă alipiți de Domnul.”

Harul lui Dumnezeu este un Cadou, sau un Dar nemeritat, oferit de către Domnul Isus Cristos tuturor copiilor lui Dumnezeu și nu este câștigat prin eforturi personale, sau prin merite deosebite, ori cât de mult s-ar strădui cineva.

Harul lui Dumnezeu nu poate fi limitat la un singur cuvânt pentru că el este ca un val uriaș care se „rostogolește” din cer, și care este format din dragoste nemărginită, bunătate, blândețe, credincioșie, jertfă supremă, grațiere, mântuire nemeritată pentru cei care se bucură de „acoperirea” lui. Însă, foarte mulți fug, se adăpostesc sub alte „cupole” și valul acesta numit Har, nu-i atinge.

Ceea ce înseamnă o mare pierdere în ce privește: mântuirea, viața și adevărul. Nimeni nu poate fi mântuit înafara Harului lui Dumnezeu. Efeseni 2:8 „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Eu, ca și mulți alții, am fost „inundat”, de Harul ceresc, atunci când l-am primit pe Isus, Fiul lui Dumnezeu ca Domn și Mântuitor.

De aceea, aș putea să spun astăzi cu certitudine, că nu ne-aparat eforturile soției mele, care s-a îngrijit de mine zi și noapte timp de o lună întreagă (chiar dacă a contribuit enorm la însănătoșirea mea), ci Harul, mila, îndurarea Domnului Isus au făcut ca astăzi eu să pot sta în picioare în fața poporului și să mărturisesc, că avem un Dumnezeu mare, sfânt și milos.

Dacă suntem sănătoși, dacă avem ce mânca, dacă avem liniște și pace în țară, dacă încă mai putem să ne adunăm împreună într-o părtășie sfântă, nu este meritul nici unuia dintre noi, ci este Harul lui Dumnezeu, care ne-a cuprins și ne-a învăluit în Dragoste și Lumină cerească.

Ca și Barnaba, vă îndemn și eu, pe toți cititorii, să rămâneți cu inima hotărâtă alipiți de Domnul Isus, ori care ar fi valea în care veți coborî, sau muntele pe care îl veți urca la un moment dat, cu voia sau fără voia dumneavoastră.

Lângă Domnul Isus este bine!

Lângă Domnul Isus mai este Har!

Lângă Domnul Isus, mai există speranțe!

Cu Domnul Isus, la cârma vieții tale, nu vei fi învins niciodată de boală, de necazuri, sau de cel rău, ci te vei ridica în picioare ca un biruitor în Numele Lui.

La umbra aripilor Sale, săgețile celui rău nu te vor ajunge; molima, ciuma și virușii nu te vor răpune, conform Psalmului 91.

Domnul Isus, prin Harul Său te va ocroti, dacă Îl vei iubi cu credință până la sfârșit.

Cu Domnul Isus vom fi întotdeauna biruitori!

Doamne ajută-ne!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>