Halloween-ul cel de toate zilele

Privesc mirat şi resemnat la ce a devenit această „sărbătoare” pentru poporul român şi mă îngrozeşte definirea de „popor creştin”. Dacă „poporul creştin” serbează în acest fel, dacă ne simţim bine imitând demoni, vrăjitoare, monştri, duhuri şi alte urâţenii, atunci nu vreau un astfel de creştinism. Nu vreau un creştinism care e înspăimântător, diavolesc, prost, tâmpit, fraier, credul şi schimbător. Un astfel de creştinism nu doresc nimănui. Dacă acesta e creştinismul românesc, eu nu fac parte cu siguranţă din el. Unde e frica de Dumnezeu? Unde e ascultarea de Scriptură? Unde e evlavia? S-au dus, le-am lepădat?

Am ajuns să organizăm procesiuni şi marşuri în oraşe. Am ajuns să petrecem cu ocazia acestei sărbători. Am ajuns să considerăm încuiaţi la cap pe cei ce nu „gustă” sărbătoarea. Am ajuns să ne pictăm copiii cu feţe de demoni şi vampiri, am ajuns să îi pângărim în cinstea „plăcerii noastre”, îi aducem jertfă acestei sărbători, fără să medităm un pic la consecinţele acţiunilor noastre. Nu luăm deloc în calcul că ar putea fi necurate sărbătorile astea? Nu facem deloc legătura cu ziua morţilor şi ocultismul acestei zile. Nu realizăm ce încărcătură spirituală are această sărbătoare.

Sunt trist când văd oameni păcăliţi de acest fenomen. Mă întristează când aud de părinţi credincioşi care îşi trimit copiii la astfel de sărbători, le cumpără măşti sau îi pictează. Mă întristează când văd familii strânse în jurul unui bostan cu chip de monstru. Mă doare pentru oameni. Nu pot condamna pe nimeni. Nu sunt eu judecătorul şi nu îmi place să judec. Sunt întristat profund de superficialitatea de care dăm dovadă în analiza acestor fenomene. Sunt întristat de uşurinţa cu care acceptăm în viaţa noastră lucrurile dubioase sau rele.

Am devenit corigenţi la a învăţa copiii rugăciuni, la a învăţa pe copii „Tatăl nostru”, la a ne ruga în familie, la a şti imnul ţării, la a învăţa poezii, dar suntem fruntaşi la a serba: moartea, sângele, demonicul, răul, urâtul, întunericul şi ocultul. Ni se pare învechită religia, dar găsim cool să ne distrăm cu elemente de care credinţa caută să ne ferească. Ni se pare amuzant răul, urâtul şi necuratul şi găsim prea sobru şi plictisitor frumosul şi curatul. Găsim plăcere în a vedea imagini terifiante, în a vedea ştiri cu crime şi nu mai avem plăcerea de a urmări o slujbă sau o predică. Oare ce se întâmplă cu creştinismul nostru? Oare nu e un semnal de alarmă că acest creştinism e o făcătură? Oare nu trebuie să verificăm „creştinismul” cu Scriptura, pentru a vedea dacă este bun?

De fapt, sărbătoarea aceasta oglindeşte o realitate de fiecare zi. Halloween-ul e prezent în viaţa multor oameni în fiecare zi. La 31 octombrie e doar exteriorizarea a ceea ce e în suflet. Ceea ce caracterizează această sărbătoare este masca, urâtul, hidosul, groaza, frica, insecuritatea, ascunderea şi alte atitudini asemănătoare. La o analiză simplă, fără prea multe studii știinţifice, observăm că se găsesc din plin aceste trăiri în viaţa oamenilor de azi. Viaţa fără Dumnezeu e plină de frică, groază, teamă, insecuritate, urât, trădare şi este nevoie de ascunzişuri, e nevoie de măşti, ca să sperii urâtul sau urâţii de care te temi. Asta face ca Halloween-ul să fie prezent permanent în vieţile oamenilor.

Oamenii nu au nevoie de un astfel de creştinism, oamenii au nevoie de Dumnezeu şi de dragostea Sa, arătată prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru. O viaţă predată deplin lui Dumnezeu este binecuvântată cu pace în orice vreme, cu fuga de urât, cu liniştirea sufletului şi alungarea fricii, cu realismul vieţii fără măşti. Oamenii care chiar Îl au pe Dumnezeu ca Domn, devin preocupaţi de frumos, curat, adevăr, claritate, cinste, dragoste, frumuseţe şi tot ce este in gama aceasta.

Avem nevoie de Dumnezeu, pentru ca Halloween-ul din viaţa noastră să se termine. Creştinismul tradiţional nu mai are putere să ne schimbe în bine, de aceea e nevoie de Biblie 100%, e nevoie de schimbarea vieţii, pe care o dă înnoirea sufletelor făcută de Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Doar aşa viaţa noastră va fi presărată cu tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă.

[Copyright © 2014 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]