Tin minte o imprejurare in care m-am urcat intr-un avion impreuna cu un prieten de al meu spre a merge la o Conventie crestina. Pe cind ne faceam loc printre scaune, cineva ne-a observat si ne-a spus cu voiosie: "Pace fratilor!"
Nu va pot spune in cuvinte ce impresie placuta ne-a facut acest salut. Dintr-o data ne-am simtit ca acasa, "intre ai nostri". Printre ceilalti pasageri se aflau intr-adevar un numar de frati crestini care se indreptau spre aceeasi Conventie. Tot restul drumului am stat de vorba si ne-am zidit sufleteste unii pe altii.
Biblia ne spune ca intreaga noastra viata este asemeni unei calatorii inspre "cetatea statatoare, care are temelii vesnice, Noul Ierusalim". Autorul de cintare spune ca ne aflam in calatorie catre muntele Sion. In aceasta calitate, felul in care ne salutam si ne incurajam unii pe altii este de o deosebita importanta.
Salutarea crestina este mult mai mult decit o simpla formalitate sau conventie sociala. Apostolul Pavel isi incheie cea de a doua scrisoare catre credinciosii din Corint, cu un pasaj in care deosebim: un indemn, un salut si o binecuvintare. La inceput este indemnul: "Incolo, fratilor, fiti sanatosi, desavirsiti-va, fiti cu un cuget, traiti in pace, si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi" (2 Cor. 13:11).
La sfirsit este asezata binecuvintarea: "Harul Domnului Isus Christos si dragostea lui Dumnezeu, si impartasirea Sfintului Duh, sa fie cu voi cu toti! Amin" (2 Cor. 13:14).
Versetele 12 si 13 sint asezate ca intr-un sandvis intre indemn si binecuvintare, asigurind o trecere naturala intre ele. Continutul lor este asemanator apei racoroase de izvor: "Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta. Toti sfintii va trimet sanatate". Este ca si cum Pavel ar vrea sa le spuna: "Tineti-va bine, fratilor. Sintem alaturi de voi, nadajduind ca si voi in harul si dragostea Dumnezeului nostru". A-i saluta pe frati inseamna a-i incuraja, a-i imbarbata si a-i impinge inainte spre tinta finala a calatoriei.
Expresia "spuneti-va sanatate unii altora" apare de citeva ori in Biblie si este o dovada a influentei culturii romane in tarile imperiului. Asa se salutau cetatenii Romei. Crestinii din Biserica primara au adaptat aceasta formula de salut, adaugindu-i o componenta "orientala": " ..., cu o sarutare sfinta" (1 Petru 5:14). Semetii cetateni ai Romei nu practicau sarutul ca semn de afectiune in locurile publice. Educatia lor militara ii transformase in adepti ai cultului vigorii si ai sanatatii.
Este interesant sa observam ca felul in care ne salutam unul pe celalalt este si el o marturie despre caracterul, temperamentul si educatia noastra. Iacov, fratele Domnului si presbiter al Bisericii din Ierusalim, a fost un om dirz si hotarit. Pentru el, formula romana s-a potrivit ca o manusa. Iata cum isi incepe el epistola: "Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Christos, catre cele douasprezece semintii care sint imprastiate: sanatate!" (Iacov 1:1).
Apostolul Pavel este "doctrinarul" Bisericii primare si ceva din educatia lui teologica se revarsa si in limbajul folosit cind isi formuleaza cuvintul de salut: "Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta" (Rom. 16:16; 1 Cor.16:20; 2 Cor. 13:12; 1 Tesal. 5:26).
Apostolul Petru, inmuiat de intreita intrebare a Domnului Isus: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?" si convins de necesitatea si superioritatea iubirii, isi formuleaza cuvintul de salut astfel: "Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare de dragoste" (1 Petru 5:14).
Felul in care ne salutam unii pe altii are o foarte mare importanta. El da pe fata sentimentele si atitudinile pe care le avem unii fata de ceilalti.
Pentru crestini, expresii consacrate ca: "Pace!", "Pacea Domnului Isus!", "Slavit sa fie Domnul!", "Christos a inviat!", "Maranata!", au devenit un fel de veritabile "parole" prin care oameni, altfel necunoscuti, se identifica unii pe altii si se recunosc instantaneu ca membrii privilegiati in aceeasi sfinta familie a copiilor lui Dumnezeu. N-am sa uit niciodata impresia de uimire de pe fata unui insotitor "necredincios", care a vazut cum gazda noastra pleaca la lucru si ne lasa toata casa pe mina: "Bine, dar nici nu va cunoasteti prea bine!" "Nu ne cunoastem in felul lumii, dar ne cunoastem in Domnul! Si asta este de ajuns!"
Felul in care ne salutam unii pe altii difera in functie de epoca in care traim, de practicile sociale din jur, de temperamentul fiecaruia si de gradul de maturizare spirituala. Exista "frati pupaciosi", si frati "sobrii". Ca sa occidentalizeze intr-o oarecare masura practica sarutului oriental, multe Biserici recomanda practicarea "sarutului uscat" si evitarea "sarutului umed", pe care-l privesc drept un semn de senzualitate.
(In copilarie, parintii m-au invatat sa nu permit nimanui sa ma sarute pe buze, deoarece sarutul este un mijloc de a transmite microbi. Din cauza aceasta, toata vietuirea mea printre "pocaiti" a fost marcata de situatii in care educatia de acasa a intrat in conflict cu "elanul" duhovnicesc al unor frati si surori. In Suceava, conducind un grup de frati americani spre intrarea in adunare si vazind ce "pupaceala" ma asteapta din partea fratelui usier, am preferat sa fac stinga imprejur si sa caut usa pe care intra corul. In prezent, lucrez impreuna cu frati menoniti la o societate misionara, si, pentru dinsii, sarutarea sfinta este un act de cult, ca si cina Domnului sau botezul. Ei practica "sarutarea uscata", asezata decent pe amindoi obrajii.
Probabil ca cea mai grea incercare la care a fost supusa "retinerea" mea in materie de sarutari, a fost vizita pe care am facut-o in Bisericile din Chisinau si Cernauti. Dupa serviciul divin a trebuit sa stau la usa si sa-i salut pe cei peste 1500 de membrii ai Bisericii. Si cind te pupa un rus, te pupa strasnic!)
Lasind gluma la o parte, toate lucrurile spuse mai sus nu trebuie in nici un fel sa minimalizeze importanta atentiei pe care trebuie sa ne-o acordam unii altora.
Fiecare om este un suflet scump pentru care a murit Christos si trebuie sa ne deprindem sa-i dam atentia care i se cuvine.
Nu astepta sa fi salutat de altul, ci saluta tu mai intii. Salutul este o punte intinsa intre doi oameni. Rostirea numelui cuiva este ca rasucirea cheii intr-o incuietoare a inimii. Cred ca ati observat multimea de oameni pe care-i pomeneste pe nume apostolul Pavel in Romani 16. In total sint 26 de nume, dintre care 9 sint nume de femei. Ar trebui sa li se arate aceasta lista celor care-l prezinta pe Pavel drept un "sexist" pornit impotriva femeilor. Pasajul din finalul epistolei catre Biserica din Roma ni-l prezinta pe Pavel ca pe unul care stie sa aprecieze lucrarea femeilor si importanta slujirii lor in Biserica.
In problema salutului, Domnul Isus ne da aceasta avertizare: "Paziti-va de carturari, carora le place sa se plimbe in haine lungi, si sa le faca lumea plecaciuni prin piete; ei umbla dupa scaunele dintii in sinagogi, si dupa locurile dintii la ospete" (Luca 20:46). Acesti invatatori ai Legii umblau sa primeasca lauda, respect si slava din partea celorlalti. Dar Domnul Isus vrea ca cei ce-L urmeaza sa fie gata sa dea, nu sa primeasca. "Este mai ferice sa dai, decit sa primesti".
In practicarea salutului, vei vedea ca oamenii se impart in citeva categorii distincte: cei entuziasti, cei retinuti, cei reci, si cei care se strecoara incercind sa dispara nebagati in seama de ceilalti.
Da mina cu toti, zimbeste, priveste drept in ochi si, pe cit posibil, cauta sa pronunti corect numele persoanei cu care ai de-a face.
Nu fi prea insistent si nu stringe prea tare mina interlocutorului tau, dar nu fi nici prea timid si nu intinde o mina rece si alunecoasa ca un peste.
Am spus deja ca este foarte important sa poti sa te adresezi fiecaruia pe nume. Sunetul numelui propriu este cea mai placuta melodie pentru fiecare dintre noi. Biblia ne spune ca si Dumnezeu isi arata pretuirea pentru fiecare dintre noi in acest fel: "El isi cheama oile pe nume ..." (Ioan 10:3). Tineti minte ce reactie a avut Maria Magdalena la mormint? Cind Domnul i-a spus: "Femeie, de ce plingi?", ea l-a confundat cu gradinarul si a continuat sa plinga. Cind El i-a zis insa: "Marie!" , inima ei L-a recunoscut (Ioan 20:15-16).
Ati observat vreodata care va este reactia cind cineva va uita numele, vi-l confunda sau vi-l pronunta gresit? In asemenea situatii, nimeni nu este placut impresionat.
La inceputul secolului, una dintre cele mai mari otelarii din Cleveland era de vinzare. Ea purta numele celui care o infiintase. Diferiti oameni au facut diferite oferte, dar fiecarui ofertant, proprietarul i-a pus si intrebarea aceasta: "Spune-mi cum ai de gind sa numesti Compania dupa ce o vei cumpara?" Unul singur a stiut cum sa raspunda: "Bine, dar nici nu mai trebuie sa intrebati! Numele dumneavoastra si-a cistigat deja o reputatie serioasa si eu nu vreau sa o pierd. Compania va purta in continuare acelasi nume". Cred ca nu mai trebuie sa va spun ca autorul acestui raspuns a fost cumparatorul ales. Am spus ales si ar trebui sa adaug si "fericit", caci el a obtinut Compania la 65 % din valoarea pe care o ofereau ceilalti. Diferenta de bani a fost valoarea numelui propriu de care acest cumparator a stiut sa se foloseasca.
Exasperat ca nu reuseste nicidecum sa incheie contracte cu o anumita companie din Ne[ }or\ un "salesman" (vinzator) american a hotarit sa-l cheme la telefon pe insusi proprietarul firmei. Din intimplare, acel om era de origine greaca si numele lui era foarte greu de pronuntat pentru un vorbitor de limba engleza. Omul nostru nu s-a dat insa batut, a chemat la telefon un profesor de limba greaca de la Universitatea locala, si-a notat cu litere mari pe un carton pronuntarea corecta, a repetat-o de citeva ori cu voce tare si a format apoi numarul de telefon: "Alo, domnul |ermopoulopulos ?" Spre surprinderea sa, omul de la capatul firului n-a raspuns imediat. Dupa o oarecare tacere, emotionat, patronul firmei i-a spus: "Domnule, sint de 15 ani in America si esti primul om care-mi pronunta corect numele. Cine esti dumneata domnule si cu ce te pot servi?" Rezultatul convorbirii a fost o invitatie la masa, o discutie placuta si ... o sumedenie de contracte banoase!
Traim intr-o lume aglomerata cu oameni singurateci. Privirile noastre mingiie multimile, dar n-au timp sa se opreasca asupra fiecarei fete in parte. Toti simtim si resimtim lipsa de atentie si de contacte personale cu adevarat semnificative. Cineva spunea revoltat: "Auzi domnule", l-am intrebat, "ce mai faci? si n-am mai putut sa scap de el o jumatate de ora!" Pina si intrebarile noastre au ajuns doar un fel de politete goala si lipsita de simtaminte. Se spune ca un francez distrat a intilnit o cunostinta indepartata si a intrebat-o automat: "Ce va mai face sotul?" Exact in timp ce vorbea, el si-a amintit ca sotul femeii murise cu citava vreme in urma, asa ca a incercat sa o "dreaga", continuind distrat: "Tot mort, tot mort ?"
Felul in care salutam pe cineva da pe fata valoarea pe care i-o acordam in ierarhiile inimii noastre. Iata ce frumos stie sa se adreseze apostolul Pavel celor din Biserica din Corint: "Bisericile din Asia va trimit sanatate. Acuila si Priscila, impreuna cu Biserica din casa lor, va trimit multa sanatate in Domnul. Toti fratii va trimit sanatate. Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta. Urarile de sanatate sint scrise cu insasi mina mea: Pavel. Daca nu iubeste cineva pe Domnul nostru Isus Christos, sa fie anatema! "Maranata" (Domnul nostru vine!). Harul Domnului Isus Christos sa fie cu voi. Dragostea mea este cu voi cu toti in Christos Isus. Amin" (1 Cor. 16:19-24). Gestul lui Pavel este emotionant. In mod normal, din cauza bolii de ochi de care suferea, apostolul nu-si scria epistolele, ci doar le dicta altora ("Va trimet sanatate in Domnul eu, Tertiu, care am scris epistola aceasta" - Rom. 16:22). Singura exceptie a fost atunci cind a scris, nu o doctrina importanta, ci o urare de bine catre fratii sai de departe.
Iata ce plin de caldura ii scrie lui Tit: "Toti cei ce sint cu mine iti trimit sanatate. Spune sanatate celor ce ne iubesc in credinta. Harul sa fie cu voi cu toti! Amin" (Tit 3:15).
Nu uita sa-i incurajezi pe cei din preajma ta cu un cuvint bun si cu o incurajare din inima.
"Spuneti-va sanatate unii altora".