Uneori greutățile ne apasă pe umeri și ne pătrund în suflet, și astfel pierdem orice bucurie din viața noastră. În astfel de momente culoarea vieții devine puternic nuanțată în nefericire. Dar trebuie să ne adunăm toată forța interioară și să pornim înainte înfruntând toate vicisitudinile, pentrucă suntem angrenați în alergarea vieții. Cei de făcut atunci când călătoria vieții devine grea, și zilele noastre sunt rele?
Pe paginile cărții Geneza, ne este descrisă viața unui om ce, într-un anumit context, când este adus în fața lui Faraon, face o declarație despre viața lui, la care eu am meditat mult. ,,Iosif a adus pe tatăl său Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvântat pe Faraon. Faraon a întrebat pe Iacov : ,,Care este numărul anilor vieții tale?” Iacov a răspuns lui Faraon : ,,Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele, și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei, în timpul călătoriei lor.” Iacov a binecuvântat iarăși pe Faraon, și a plecat dinaintea lui Faraon.” ( Geneza 47;7-10 )
Iacov concepe viața ca o călătorie spre o destinație, și anume, spre fascinantul oraș descris în cartea Apocalipsei numit Noul Ierusalim, construit de Dumnezeu pentru toți cei ce-L iubesc. Moise, scriitorul Genezei, a acordat atunci când a descris viața lui Iacov un spațiu mai mare decât al altor mari oameni ai credinței. Probabil și datorită faptului că viața lui Iacov reflectă foarte mult cum este natura umană și cât de vulnerabili suntem, iar pe de altă parte prin prisma vieții acestui patriarh primim o lecție despre capacitatea omului de a face față necazurilor. Ceea ce pe mine mă fascinează cel mai mult când citesc viața acestui patriarh, este modul cum Dumnezeu intervine mereu și mereu în viața acestui om. Ba mai mult, el are și câteva întâlniri cu Dumnezeu și îi sunt oferite promisiuni fascinante, pentru ca Iacov să pornească în călătoria vieții animat de speranță creștină.
În tinerețea sa, după ce își înșeală tatăl și fratele cu ajutorul mamei sale pentru a primii toate binecuvântările și privilegiile întâiului născut, este nevoit să suporte unele consecințe dureroase. Și pleacă ca fugar spre Padan- Aram la Laban, fratele mamei sale. Iar pe drum ostenit și îndurerat se culcă cu capul pe o piatră, și visează acel vis impresionant în care vede o scară și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se de la pământ spre cer pe acea scară iar în vârful scării pe Iisus Hristos. De fapt, ceea ce el vede în acea ocazie în vis, nu era altceva decât o reprezentare ilustrativă a Planului de Mântuire. Iacov începe să înțeleagă că în ciuda imaturității sale, Dumnezeu nu îl părăsise, ci era cu el, îl ocrotea și călătorea alături de el în aspra călătorie a vieții sale.
Pe paginile scripturii citim apoi despre anii de muncă ai săi în slujba lui Laban despre care el mai târziu avea să declare: ,,Iată, am stat la tine douăzeci de ani ; oile și caprele nu ți sau stărpit, și n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele ; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, și-mi fugea somnul de pe ochi. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale, și șase ani pentru turma ta, și de zece ori mi-ai schimbat simbria. Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele, și ieri noapte a rostit judecata.” ( Geneza 31;38-42 )
De asemenea, căsătoriile sale ce au fost atât de departe de idealul lui Dumnezeu în ceea ce privește viața de familie. Atunci când fuge de la Laban, și acesta îl urmărește, este interesant modul cum Dumnezeu intervine în favoarea lui Iacov pentru al ocroti. Apoi același lucru se întâmplă în momentul când el se întâlnește cu Esau, din nou Dumnezeu în mod providențal intervine pentru ai cruța viața. Dar înaintea întâlnirii cu fratele său, are loc un eveniment important în viața sa și anume, acea noapte de la pârâul Iaboc unde singur și înfricoșat rămâne pentru a se ruga, se temea de răzbunarea fratelui său Esau, pe care îl înșelase în tinerețea sa, iar acesta îl amenințase cu moartea. Și în acea noapte Iacov se întâlnește cu Iisus Hristos și luptă până în zori cu El, mărturisindu-și păcatele și cerând binecuvântarea Sa, și reușește prin har să învingă în acea luptă a credinței din noapte.
Revenind la declarația sa pe care o face atunci când fiul său Iosif îl aduce în fața lui Faraon. Eu înțeleg că Iacov stând acolo în sala tronului lui Faraon, avea în spatele său o viață dură de nomand. Umblase cu turmele sale din loc în loc prin țara Canaanului căutând apă și pășune, pentru oile și vitele sale. Îndurase atâtea privațiuni ale vieții, văzuse furia turbată a fiilor săi ce măcelăriseră atâțea oameni, atunci când fiica lui Dina fusese siluită. Trăise cu un dramatism teribil pierderea lui Iosif, când ceilalți fii ai săi îi aduseseră haina acestuia muiată în sânge. Apoi, după ani de durere, când îl revăzuse pe Iosif, înțelesese mașinațiile meschine ale celorlalți fii ai săi. De asemenea, este interesant de studiat atitudinea iertătoare a a lui Iosif față de frații săi, ce ne dezvăluie un mare adevăr revelat pe paginile scripturii și anume, faptul că trebuie să răsplătim răul cu bine, și să nu uităm că răzbunarea este a lui Dumnezeu.
Pe tron, în fața lui Iacov, stă Faraon, monarhul Egiptului, care, la data aceea reprezenta tot ceea ce am putea numi progres și civilizație. Și totuși, Iacov este cel ce îl binecuvintează pe Faraon. Interesant, Dumnezeul Cel Atotputernic este de partea celor de jos, ce duc o viață umilă de nomanzi. De altfel în unele momente grele ale vieții lui Iacov, Dumnezeu se apropie de el și îi spune lucruri care acum, când le citesc și analizez, mă uimesc. ,,Dumnezeu s-a arătat iarăși lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, și l-a binecuvântat. Dumnezeu i-a zis: ,,Numele tău este Iacov ; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Și i-a pus numele Israel. Dumnezeu i-a zis : ,,Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Crește și înmulțește-te ; un neam și o mulțime de neamuri se vor naște din tine, și chiar împărați vor ieși din coapsele tale. Ție îți voi da țara pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac, și voi da țara aceasta seminței tale după tine.” Dumnezeu s-a înălțat dela el, în locul unde îi vorbise.” ( Geneza 35;9-13 ) În repetate rânduri, i se promite prezența lui Dumnezeu cu el și binecuvântarea și ocrotirea Sa. De altfel, este minunat să citim aceste făgăduinți din cartea Genezei, să medităm la ele iar prin credință să cerem împlinirea lor în viața noastră.
Iacov și-a parcurs călătoria vieții sale animat de astfel de promisiuni divine, deși el a trăit pe tot parcursul vieții sale ca străin și peregrin în țara Canaan. Însă ca și Avraam, la orizontul speranțelor sale a avut mereu în mintea sa Noul Ierusalim, și viața pe noul pământ în lumea celor mântuiți, o lume nouă total diferită de lumea lui Iacov și de societatea post-modernă în care noi ne desfășurăm viața. Și totuși el, în mod sincer a spus că zilele vieții lui au fost rele și umbrite de nefericire în parte, și datorită unor fapte ale sale ce nu corespondeau cu standartele divine pe care el le cunoștea. De aceea l-au lovit consecințe amare pe care a putut să le suporte și înfrunte, doar cu ajutorul prezenței lui Dumnezeu. Apoi, ca purtător de lumină prin întunericul spiritual al vremii sale, a simțit din plin asediile furibunde ale Diavolului.
Viața lui Iacov a fost o viață de luptă, cu puține licăriri de fericire și umbrită în mare parte de zilele rele. Uneori părea că greutatea vieții îl va zdrobi și-i va stinge orice firicel de viață spirituală din interiorul ființei sale, însă atingerea delicată a imensei îndurări divine, îl readucea din nou să trăiască cu speranță în mărețul viitor pregătit de Dumnezeul dragostei pentru noi toți. De asemenea, el a profetizat despre prima venire a lui Mesia, pe care a salutat-o cu bucurie de departe, și a trăit ca un peregrin purtător al făgăduinței mesianice ce i-a fost descoperită.
Lăsând în urmă viața lui Iacov ce de atâta timp cuprins de somnul morții, doarme în pulberea pământului până la înoirea tuturor lucrurilor. Să privim la viețile noastre ce în paginile trecutului nostru au poate încrustate zile rele, sau poate că prezentul ce îl trăim ne este umbrit puternic de nefericire și necazuri. Ori poate că trăim cu răni interioare ce bătăliile vieții ni le-au făcut în suflet. Însă să nu uităm că aceste răni se pot vindeca și cicatriza doar atunci când puterea vindecătoare a lui Iisus le atinge.
Tabloul în care ne desfășurăm viața ,deși are și mici oaze de bucurie, în mare parte este sumbru, nuanțat în culorile tristeței și ale îngrijorărilor. În parte datorită faptului că o mare parte a lumii se zbate într-o criză morală și economică teribilă, iar așa cum se observă România nu mai dă nici un semn că lucrurile ar putea lua o întorsătură pozitivă pentru oamenii de rând. În țările mai bogate ale occidentului pentru a câștiga câțiva euro, uneori suntem exploatați și ne confruntăm cu un sistem politic, social, economic, foarte dur unde, dacă nu reușești să te integrezi, ești strivit imediat ca de un tăvălug uriaș ce strivește tot ceea ce îi este ostil. Pe de altă parte, societatea post modernă începe să fie tot mai vulnerabilă atacurilor teroriste ce curmă vieți de oameni nevinovați. Și îmi pun întrebarea cum cred că cei mai mulți și-o pun și anume: Cum este posibil ca astfel de lucruri să se întâmple? Dar să nu uităm că trăim în contextul marii lupte dintre bine și rău.
De altfel, lumea noastră pe zi ce trece se destramă tot mai mult, și aproape totul devine tot mai nesigur. Privind la lucrurile pământești, ne dăm seama că nimic nu este de durată, privind la liderii diferitelor țări puternice, ne dăm seama că sunt oameni supuși greșelii, iar uneori fac mașinații meschine în spatele cortinei ce sunt în defavoarea noastră. Practic, din punct de vedere omenesc, nu avem în cine să ne punem încrederea, nimeni din această lume nu ne poate da speranță într-un viitor luminos. Și atunci, în forul nostru interior ne punem următoarele întrebări : Spre cine să îndreptăm inimile noastre zdrobite de tot greul acestei lumi? În mâinile cui să așezăm zilele noastre rele pentru a fi transformate în zile însorite de bucuria și speranța divină? Doar în Iisus Hristos, doar El rămâne vrednic de toată încrederea noastră.
Biblia ne vorbește, în linii mari, despre tot ceea ce trăim noi astăzi, aceste zile rele au fost profetizate cu mult timp înainte ca noi să existăm. Însă din tot acest tablou întunecos al zilelor de pe urmă despre care Sfintele Scripturi ne spun că vor fi vremuri grele, se desprinde un punct luminos, un eveniment cosmic măreț și anume, revenirea în glorie a lui Iisus Hristos pentru a pune capăt istoriei suferinței umane. ,,Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” ( Evanghelia după Ioan 14;1-3 ) Avem marele privilegiu ca în mijlocul zilelelor noastre rele să contemplăm acest tablou luminos, plin de speranță creștină.
