text Eseuri crestine

Geniul şchiop si lecţia de vioară

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ligia Trinca

Pe 18 noiembrie 1995, violonistul Itzhak Perlman concerta la Lincoln Center din New York.  Suferise de poliomielită în copilărie şi mergea ajutându-se de cârje. Publicul a aşteptat cu răbdare să străbată scena pentru a ajunge la scaunul său, să se aşeze, să lase cârjele pe podea, să ia poziţia caracteristică, cu un picior în spate şi cu altul în faţă, să se aplece pentru a-şi ridica vioara şi a o fixa sub bărbie; apoi urmă semnul către dirijor, care indica faptul că era pregătit să înceapă.

Era un ritual pe care admiratorii lui Perlman îl cunoşteau bine: geniul care şchiopăta nu îşi ascundea handicapul înainte ca muzica sa să inunde totul.

De data aceasta însă, lucrurile au decurs altfel.

Pe când terminase primele acorduri,“ îşi aminteşte un critic de muzică de la Houston Chronicle, „una dintre coardele viorii a cedat. S-a auzit cum a pocnit în întreaga sală, ca şi cum cineva ar fi tras cu arma. Nu încăpea nici o îndoială ce însemna acel zgomot. Oricine putea spune ce avea să urmeze.

Era evident – trebuia să pună jos vioara, să îşi ridice cârjele, să facă eforturi pentru a se ridica în picioare, să reia drumul pentru a ieşi din scenă şi fie să facă rost de o altă vioară, fie să înlocuiască acea coardă.

Nu a procedat astfel. A ţinut ochii închişi pentru câteva clipe şi apoi a făcut semn dirijorului că totul putea reîncepe. Publicul era pur şi simplu cuprins de gest.

Toată lumea ştie că este imposibil să interpretezi cu doar trei coarde o bucată simfonică. Şi eu ştiu asta, şi tu, dar în acea seară Itzhak Perlman a refuzat să ştie acest lucru. A cântat cu atâta putere, patimă şi puritate... Îl puteai vedea modulând, schimbând, recompunând acea bucată în propria minte... la un moment dat, ai fi spus că dezacorda coardele pentru a scoate sunete pe care acestea nu le mai scoseseră vreodată.

Când a terminat de cântat, a urmat o linişte apăsătoare, după care tot publicul s-a ridicat în picioare de parcă era o singură fiinţă.

Eram toţi în picioare, urlând şi aclamând, făcând tot ce ne trecea prin minte pentru a-i arăta cât de mult apreciam tot ceea ce făcuse. A zâmbit, şi-a şters sudoarea de pe frunte, a ridicat arcuşul, făcându-ne semn să ne potolim, şi apoi a rostit, nu cu mândrie, ci cu un ton plin de respect, liniştit, aproape meditativ: 

Ştiţi, uneori devine sarcina oricărui artist să afle cât poate cânta doar cu ceea ce i-a mai rămas.
------------------------------------------------------------

M-a cutremurat aceastã întâmplare, gãsitã în ziarul american.

Am regãsit în ea povestea creştinului... Avem sarcina de-a cânta... cu ceea ce ne-a mai rãmas, (când am pierdut sau ne-a fost luată o parte din întregul pe care-l deţineam...). Doar aşa vom putea descoperi toatã puterea ce ne-a fost datã pentru a strãbate lumea... luminând şi fredonând melodia Cerului!

Unii sunt nevoiţi să o facă şchiopătând...
alţii în lipsă...
alţii cu ochii umbriţi de lacrimi...
unii singuri...
alţii cu dor...
Dar să nu uităm... adevărata fericire o descoperim în timp ce străbatem muntele spre culmi!

Vom înţelege în întregime totul, la sfârşitul alergării...
când mâinile nu mai trebuie obligate la ridicarea poverilor,
când picioarele nu mai trebuie să facă paşi, lăsând urme de sânge, rănite...
când ochii vor vedea seninul clar şi limpede...
când nu vom mai cunoaşte nici o umbră de durere...
când ultima notă, pe ultimul arcuş, va vibra intrarea în Prezenţa Dumnezeirii...
Ferice de noi... atunci!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>