text Eseuri crestine

Generatia care indica sfarsitul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
GENERAȚIA CARE INDICĂ SFÂRȘITUL

"Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele." 2 Timotei 3:1

Uitându-ne în jurul nostru, n-am putea spune deloc că sunt vremuri ușoare, vremurile pe care le trăim. Avem parte de o criză cumplită la toate nivelele: moral, financiar, familial, spiritual.

Mai mult decât atât, Sfânta Scriptură ne dă lămuriri suplimentare pentru aceste vremuri. Zilele din urmă, au început odată cu lucrarea de pe pământ a Domnului Isus și cunosc apogeul în timpul nostru. În aceste zile, spune Pavel, vremurile grele vor veni. Din ce punct de vedere vor fi grele? Termenul "grele" are semnificația de periculoase sau dureroase.

În generația sfârșitului va fi multă iubire de sine. Atunci când dragostea de sine este înălțată, dragostea pentru Dumnezeu și pentru lucrările lui Dumnezeu este umbrită. Va fi o aplecare exagerată față de orice formă de materialism. Pavel nu vorbește despre o normalitate a vieții dată de folosul banilor pentru hrană și îmbrăcăminte. El subliniază așteptarea multora și anume, ca Dumnezeu sa ne asigure nu doar cele necesare, ci o viață din belşug. Contrar acesteia "evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig."

Va fi dorință de înălțare. Oamenii vor fi trufaşi și lăudăroși. A fi lăudăros este o manifestare exterioară a dragostei de sine. Lăudăroșii sunt eroii propriilor lor povești.

Vom fi martori și la respingerea autorității. Filosofia de viață a acestei lumi induce falsa idee de a ieși de sub autoritate. Diversele forme de rebeliune manifestate în jurul nostru, confirmă din plin cuvintele scrise de apostolul Pavel cu mii de ani înainte de noi. Copiii care se vor răzvrăti împotriva părinților nu vor avea scrupule în răzvrătirea față de oricine altcineva. De aceea, iată legea divină: "Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept."

Stimați prieteni, dragi creștini, să nu fim dintre cei menționați de Pavel. Astfel de oameni pot fi asimilați de societate, dar cu siguranță sunt respinși de Dumnezeu. Te întreb: Pentru cine vrei "să dai bine"? Pentru Dumnezeu sau pentru lume?

Să avem parte de zile trăite frumos!
Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>