text Eseuri crestine

GÂNDIREA POZITIVă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
„Gândeşte şi vei deveni bogat!”


Tehnica "gândirii pozitive" este periculoasă şi poate îmbolnăvi

Folosind fraze precum: "Gândiţi-vă la ceva bun şi se va realiza!" sau "Gândeşte şi te vei îmbogăţi! ", au reuşit să atragă milioane de oameni în nebunia lor: reprezentanţii "gândirii pozitive", precum Dale Carnegie, Joseph Murphy, Norman Vincent Peale, Napoleon Hill sau Erhard F. Freitag. Una din lucrările de bază referitoare la această tehnică de gândire, "Nu te îngrijora, trăieşte", a profesorului american de şcoală elementară Dale Carnegie a fost vândută numai în Germania în peste trei milioane de exemplare şi se află, începând din 1980, neîntrerupt pe lista celor mai vândute cărţi. Conform revistei "Psihologia astăzi" (nr. 7/97), un număr tot mai mare de publicaţii arată că:

Mulţi oameni s-au îmbolnăvit grav de pe urma "gândirii pozitive'.

Psihoterapeutul german, dr. Giinter Scheich, a fost unul din puţinii care a îndrăznit să critice această tehnică de gândire. El a scris o carte intitulată "Gândirea pozitivă îmbolnăveşte", în care documentează suferinţele unor "gânditori pozitivi".

Punctul esenţial în critica "gândirii pozitive" este promisiunea acesteia de a putea atinge, cu ajutorul programării gândurilor, o stare de armonie continuă, senzaţii nealterate de fericire şi astfel o sănătate la modul desăvârşit.

Pentru a atinge acest ţel, sentimentele "negative", precum tristeţea, teama, ura sau dispreţul, trebuie să fie combătute. În schimb, realitatea demonstrează că omul nu poate opri cu nici un chip "suişul şi coborâşul" sentimentelor sale. Emoţiile de bază nu sunt lipsite de însemnătate pentru viaţa omului. Cine se luptă în permanenţă cu ele, se îmbolnăveşte.

Observaţiile făcute arată că o gândire pozitivă exagerată oferă de fapt o sursă de alimentare pentru gândurile negative. Ele pot deveni extrem de puternice în minţile "gânditorilor pozitivi'; punând în mişcare, în combinaţie cu tehnica "gândirii pozitive'; un cerc vicios, care poate produce daune sufleteşti deosebit de grave.

Critica din cercurile psihologice este absolut unanimă: "Orientarea către pozitiv", aparent atât de favorabilă vieţii, este în realitate un act ostil pentru viaţă, fiindcă întotdeauna nu acceptă decât latura plăcută a vieţii. În afară de aceasta, produce fantezii de omnipotenţă. O învăţătură a pastorului american Norman Vincent Peale sună, spre exemplu:

"Schimbaţi-vă modul de gândire şi prin asta veţi schimba totul."

Asemenea promisiuni au găsit un mare interes, în special în rândul strategilor de marketing din economie. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă programele de instruire pentru colaboratorii firmei americane "Amway", care este foarte activă şi în mediile creştine prin vânzarea de oale de bucătărie. O reclamă a firmei sună astfel:

"Nu bănuiţi în nici un fel ce forţă se află ascunsă în dumneavoastră!... Puteţi transforma lumea exact cum vreţi. Da, vă puteţi organiza lumea voastră întocmai cum vă place."

În special Napoleon Hill şi Norman Vincent Peale s-au îngrijit ca "gândirea pozitivă" să-şi facă intrarea şi în patrimoniul credinţei creştine. Peale a fondat un institut al cărui obiectiv era să unească psihologia cu creştinismul. "Tehnica forţei gândurilor" a influenţat puternic, spre exemplu, "teologia" predicatorului american de televiziune Robert Schuller sau a carismaticului sudcorean Yonggi Cho, conducătorul celei mai mari biserici penticostale din lume. Evanghelişti europeni cunoscuţi au primit la fel de pozitiv cărţile lui Peale, ba chiar edituri evanghelice au tipărit unele dintre ele. Otrava "gândirii pozitive" acţionează până astăzi în cercurile creştine şi contaminează credinţa adevărată. Autorul american Dave Hunt a atras atenţia încă din 1985 în cartea sa "Seducerea creştinătăţii" asupra pericolelor "gândirii pozitive" şi a documentat de asemenea influenţa acestei "tehnici a forţei gândurilor" asupra teologiei. Hunt a arătat de unde provine în realitate această "gândire pozitivă". Hill a extras-o fără îndoială din surse oculte, după cum susţine chiar el, "dintr-un grup de fiinţe aparte, care elaborează o şcoală a înţelepciunii". Pastorul american Norman Vincent Peale a recunoscut că a primit mesaje din lumea ocultă.

A sosit de mult timpul ca în mediile creştine să fie din nou examinate minuţios influenţele "gândirii pozitive" asupra credinţei. În felul acesta, mulţi creştini loviţi din punct de vedere psihic vor recunoaşte care sunt motivele reale ale suferinţelor lor.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>