text Eseuri crestine

Frica

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

   Frica sau lepra sufletului... s-a născut ''la gard'', dincolo  de  cel mai frumos loc dăruit vreodată de cineva omului sau mai bine zis ''primei perechi'' Adam şi Eva - cei care trăiau în preajma şi slava lui Dumnezeu. Acolo unde şarpele  atacă  cu precizie creaţia şi planul lui Dumnezeu, omul, pe care-l întocmise după chipul şi asemănarea Lui... el, şarpele, i se adresează femeii cu cuvinte îndoielnice cu privire la pomul interzis. După discuţia avută cu el şi căderea în păcat, neascultarea  şi consumul  fructului oprit, găsim în GENEZA 3-6 căci ea, Eva, are viziunea şi gândirea  şarpelui şi nu pune la îndoială faptul căci ... fructul n-ar fi bun de mâncat, ba îi mai dă şi celui ce-i era pereche, bărbatului de lânga ea, care nu se împotriveşte DELOC. Atunci li s-au deschis ochii! dar îi pusese într-un loc în care nu puteau vedea decât perfecţiune căci şi ei erau perfecţi, creaţi după înţelepciune dumnezeiască. Şi-au croit şorturi din frunze de smochin să-şi acopere goliciunea trupului, dar, goliciunea sufletului nu mai putea fi acoperită cu...nimic.

   În  capitolul 9, Dumnezeu, îl  cheamă pe om şi i-a zis Unde eşti? El i-a răspuns ''Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol..."  Neascultarea, căderea  din slavă, graţia şi mila lui Dumnezeu aduce GOLICIUNE, face să se nască păcatul sau frica! Este acelaşi lucru cu păcatul Are aceeaşi identitate!

   Frica sau păcatul l-a dezgolit pe om de scumpa slavă dumnezeiască. Ea i-a furat perechii create slava de a fi permanent în prezenţa Domnului. Ea îl dezbracă pe om de statura dumnezeiască şi-l goleşte de splendoarea bucuriei de a fi în preajma şi dragostea Stăpânului, Dumnezeu Creatoar!

   Ea, frica le caricaturizează fiinţa şi atunci şi acum  făcându-l să se teamă de Cel ce le era Iubire, stabilitate, dragoste... Ea îi face goi de Dumnezeu şi le arată ''partea identităţii fizice'' la care ei nu se gândeau când erau în Eden  căci gândul nu le era gol ci plin de Domnul. Acolo li s-a furat sfânta părtăşie  din cerul coborât de Domnul lor în Eden. Acolo s-a născut primul ''orfelinat''  de oameni fără Părinte { datorită neascultarii}.

   Victoria şarpelui  e  blestemul aruncat în  perechea  izgonită  de Dumnezeu  care, 'nfricoşaţi şi alungaţi din Eden  iau drumul pribegiei,  devenind victime înşelate si de atunci... plini de frică îşi poartă  chinul neascultării, născând copii blestemaţi, fricoşi, cu părinţi şi straăbunici ... fricoşi. De atunci, aparatul de presiune asupra omului devine frica. Ea distruge încrederea în tot ce este binevenit de la Dumnezeu;  Frica  pentru sănătate, viaţa copiilor, a soţului, a soţiei, starea materială, pentru prezent şi viitor... frica pentru orice este bun, dar, este deformat în mintea umană de  păcat.

   De acest  crunt păcat se foloseşte şi azi  întunericul în care se găsesc marile puteri sociale şi politice pentru a distruge vieţile semenilor noştri  pentru a le insufla disperarea şi pentru a-i determina chiar să-şi ia viaţa, { care ar ajunge în posesia ... şarpelui vechi}. Se investesc enorm de mulţi bani în industria farmaceutică unde se fabrică tot felul de ''inhibitori'' de frică dar care, dau naştere la alţi monştri căci păcatul { frica] nu se vindecă prin medicamente .

   Acesta a fost planul şarpelui dar, pe Dumnezeu nimic nu-L ia pe nepregătite şi văzând chinul ce ar fi devenit veşnic pentru om, S-a întors cu milă spre cel ce fusese creat după chipul şi asemănarea Sa şi ... Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea căci a dat pe Singurul Său Fiu , ca oricine crede în El să nu piară şi să aibă viaţă veşnică !

... Şi-a fost un deal şi o Golgotă

Şi-Un Dumnezeu ce ne-a iubit,

Un Miel sacrificat ca jertfă,

Pentru păcatul săvârşit,

A fost şi-o sfântă  Înviere ,

În care unii au intrat,

Dar  Poarta-I nu este închisă,

Ştiai ? Căci tu,

Şi tu !

Acol'-ai fost salvat, iertat?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>