Formalismul din Templu

„pe orice mlădiţă care este în Mine şi care nu aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă... "

Aceasta este o traducere spirituală actuală a evlaviei lipsită de putere descrisă în 2 Timotei 3:2-5. Iată cum definesc eu formalismul: formalismul îl reprezintă pe acel "credincios" plin de dragoste pentru sine, care munceşte 24 de ore din 24, împins fiind de iubirea lui profundă faţă de bani, lăudându-se cu forţele proprii şi cu înţelepciunea proprie, luând poziţie trufaşă vizavi de semeni, permiţându-şi luxul de a-şi crea propria pocăinţă, trăind-o din plin şi emanând iz de hulă la adresa Celui care a poruncit pocăinţa, ignorând porunca a cincea prin neascultare de părinţi dar venind deseori înaintea lui Dumnezeu cu liste fără capăt în care le cere pe TOATE câte nu le are, uitând să-i mulţumească apoi printr-o viaţă evlavioasă şi pierzându-şi dragostea faţă de fraţi.

Acest gen de creştin s-a golit de Cel care este Dragoste dobândind acum o inimă de stâncă şi neînduplecată în faţa mustrărilor din dragoste dar permiţându-şi să-i clevetească pe fraţi şi pe cel din fruntea turmei, trăind o viaţă ca cea a fiului risipitor, refuzând lecţiile de îmblânzire pentru că el nu iubeşte binele ci preferă mai degrabă banii în schimbul lui Cristos şi se uneşte în acest "comerţ" cu cei obraznici şi îngâmfaţi iubind mai mult plăcerile de aici şi de acum care l-au debranşat de la alimentarea cu Seva Divină. El rămâne în continuare racordat la aceeaşi reţea dar refuză să vadă că de fapt este doar o conductă dezafectată.