Filmul 2

Mă obligă să scriu situaţia bisericilor în care tristeţea şi-a pus amprenta pe chipurile credincioşilor...după o îndelungată reflecţie, am realizat că, nu se ştia ce se va întâmpla cu personajul principal Suleyman Magnificul...cam de aici au provenit majoritatea ridurilor în cele câteva sute de episoade...

Tinerii sunt trişti...actorii sunt sexy, 90-60-90, iar unii visează că fac sport cu vreo două grămezi de fast-food pe masă, lipiţi de ecran...alţii doresc bogăţia personajelor, alţii posteriorul lor, unii virtuţile lor...şi tristeţea rămâne pe faţă din cauza comparaţiei excesive, care ne condamnă la acuze...

Fraţii sunt trişti, supăraţi, cătrăniţi....cum să nu fi trist când îţi vine acasă factura cu oferta film-internet-telefon, jumătate din salar? de dragul cinefililor familiei, se pierd resurse...bogăţii nedrepte am primit, şi nu le ştim administra...asta ar fi una, dar când vezi atâtea pofte neâmplinite, şi şti că nici pe a tale nu le poţi împlinii din cauză că eşti pocăit, supărarea e de toţi banii...

Biserica e tristă...priveşte, plânge la seriale, se boceşte la păcat şi apoi povesteşte serialele vecinilor...apoi îi cheamă la evanghelizare...credeţi că o să vină cineva la pocăinţă în timp ce noi le arâtăm actori şi naraţiuni? nicodată...le împărtăşim tristeţea feţei, în loc de bucuria Duhului Sfânt...în loc să le arâtăm pocăinţa...

Fără mass-media nu se poate...dar şi din gunoiul acesta mare, putem alege lucrurile bune, necesare...orice bucată de carne stă pe os...în tot binele un rău şi vice-versa...

Ar fi momentul să nu mai stăm indiferenţi privind la alţii ci să acţionăm pe cont propriu, împlinind cuvintele Domnului :" mergeţi, trăiţi, învăţaţi pe alţii, spuneţi"...adică fiţi oameni de acţiune...să nu ne rezumăm la a privi...

Că s-ar putea să rămânem cu tristeţea privirii, iar venirea Domnului să fie cel mai scurt-metraj din viaţa noastră...iar noi o să rămânem critici şi vizionari condamnaţi la privit...

Vă propun un experiment: vizionaţi un film cu opriri la fiecare scenă. Notaţi fiecare acţiune, vorbă, faptă, gând exprimat cu calificativul "bun" sau "păcat"... apoi puneţi în balanţă...dacă rezultatul este "păcat", ştiţi ce aveţi de făcut...

De aceea nu se pocăiesc oamenii...că nu ne pocăim noi...

E foarte important să ne folosim de toate lucrurile în scop bun şi să urmărim binele în toate...

Suntem puşi în faţa alegerii şi pe internet şi în spaţiul real dar şi în cel virtual...mai ales virtual unde responsabilitatea nu emană emoţii...

Îmi doresc să alegem bine...să privim drept...să avem roade...folosind toate lucrurile înspre Slava lui Dumnezeu...şi oamenii vor avea motive de la noi să se pocăiască...