Fiecare om este important și valoros

Nu îţi trebuie mult să constaţi în biserici un complex ciudat de lipsă de semnificaţie şi valoare. Priveam acum trei săptămâni la feţele oamenilor din biserică profitând de poziţia mea bine mascată după amvon şi până am început mesajul am fost preocupat de citirea feţelor oamenilor din biserică. Cei mai mulţi erau pierduţi în gânduri, dincolo de fruntea lor erau poate mii de gânduri şi bătălii dar  m-a captat gândul că e posibil îl căutăm pe Dumnezeu greşit. Gândul acesta mi-a trimis ca un curent prin tot corpul şi m-a făcut să mă cutremur.

Fiecare din noi avem anumite credinţe despre Dumnezeu în funcţie de religia în care am fost convinşi să rămânem, dar oare sigur acea religie prezintă un Dumnezeu real şi adevărat? Sau dacă e aşa, este prezentat Dumnezeul adevărat, suntem lăsaţi să îl atingem, să îl avem pe acel Dumnezeu? Oare câţi dintre cei prezenţi în biserici pot vorbi deschis şi fără dubii de o relaţie personală reală cu Domnul Isus Hristos şi câţi au o relaţie „la comun” cu acea biserică care lor li se pare cea mai bună?

De ce plecăm uneori mai singuri şi mai descurajaţi din acel loc din care ar trebui să plecăm transformaţi? De ce se întâmplă aşa de des ca programele din biserică să ne lase reci? Oare e o problemă a bisericilor sau una a inimilor? Sau poate in ambele părţi e problemă? Da risc să fiu catalogat ca un frustrat dar mă doare de fiecare dată când văd oameni care vin prăbuşiţi la biserică şi pleacă tot aşa acasă. Mă doare când văd atâta tristeţe şi durere în suflete la care nimeni nu are soluţii. Mă doare să văd oameni care nu au voie să fie ceea ce sunt în interior pentru că programul e altul. Oare cât mai suntem dispuşi ca oameni să renunţăm la noi şi la ale noastre. Oare cât mai suntem dispuşi ca biserici să renunţăm la noi şi la ale noastre?

Cred într-un Dumnezeu personal, intim, într-un Dumnezeu care se apleacă spre mine, spre sufletul meu nu spre biserica din care fac parte. Cred că Dumnezeul din biserică e cel pe care îl aducem de acasă pentru că locuieşte în inima noastră. Cred că Dumnezeu a plătit preţul răscumpărării pentru fiecare om, pentru fiecare suflet separat. Nu cred că apartenenţa la o religie asigură accesul la Dumnezeu ba chiar încep să fiu din ce în ce mai convins că religiile devin o piedică, una din cele mai mari piedici in calea oamenilor care vor să-L cunoască pe Dumnezeu.

Sindromul „colectiv” dăunează relaţiei cu Dumnezeu din cauză că, vrem nu vrem, avem tendinţa de a considera că suntem spiritual bine atâta vreme cât facem parte din „biserica corectă” dar şi din cauză că acest aspect ne păcăleşte să nu mai progresăm spiritual ci doar religios. La capitolul religie stăm din ce în ce mai bine, fiecare am putea să ne lăudăm cu religia din care facem parte, cu vocile valoroase ale acelei religii, cu faptele şi deciziile acelei religii, cu locaşele de cult şi cu forţa colectivă a oamenilor care aparţin religiei dar toate astea sunt dăunătoare şi o mare amăgire atâta vreme cât Dumnezeu nu este în inima noastră. Un alt punct dăunător este că Dumnezeul religiilor va fi Dumnezeul celor mai mulţi din acea religie şi unii nu îl vor avea. Fenomenul acesta este vizibil la o simplă privire aruncată peste sălile pline sau goale ale bisericilor,unde unii sunt implicaţi, vocali, conectaţi dar sunt destui care sunt „duşi” care plâng în sufletul lor, care vin ne mângâiaţi şi pleacă nemângâiaţi, care vin fără Dumnezeu şi pleacă tot fără El cu toate insistenţele celor care vorbesc despre Dumnezeu. Asta face ca întreaga mea „politică” faţă de religii să se zdruncine.

Voi aloca mai mult timp relaţiei mele cu Dumnezeu în detrimentul relaţiei mele cu vreo religie. Voi investi mai mult în relaţia personală şi mai puţin într-una colectivă. Voi lăsa mai mult timp pentru Dumnezeu ca să lucreze în mine şi să mă transforme. Voi revizui toate şabloanele religioase de care mă folosesc pentru că vreau şi tânjesc după profunzimea relaţiei mele cu Dumnezeu. Nu mai vreau superficialitate, nu mai vreau credinţa altora, nu mai vreau religia altora ci tânjesc şi vreau să am o relaţie vie şi adevărată cu Cel care m-a iubit şi mă iubeşte.

Fiecare om e important şi valoros pentru Dumnezeu şi asta nu pentru religia sa ci pentru că Dumnezeu îl consideră aşa.