Femeia păcătoasă

Întâlnim trei personaje în Luca 7:36-50, sub paragraful intitulat „Femeia păcătoasă”: Isus, fariseul Simon în calitate de gazdă a Domnului Isus şi o „femeie păcătoasă din cetate”. Acest capitol este precedat de Predica de pe Munte, în care sunt legile şi principiile Împărăţiei lui Dumnezeu şi urmat de un capitol în care se subliniază importanţa vestirii Evangheliei, pentru ca păcătoşii să vină la Isus şi să ajungă oameni de încredere ai Împăratului ceresc. Atât ospitalierul fariseu, cât şi femeia păcătoasă au nevoie în egală măsură de harul lui Dumnezeu pentru a fi mântuiţi. De fapt, cei „doi datornici” îi reprezintă pe fariseu şi pe acea femeie păcătoasă. Mărimea datoriei este importantă, într-adevăr, în societate pentru relaţiile sociale şi bancare, dar înaintea lui Dumnezeu oricât de mică ar fi aceasta ea semnifică până la urmă faliment total. Ştim din Biblie că dacă nu împlinim o singură poruncă din Lege, oricât de neînsemnată ar fi aceasta, devenim vinovaţi de călcarea întregii Legi. De aceea, eu zic să alegem din această pildă a celor doi datornici, indiferent de mărimea datoriei lor, iertarea prin har care apare în versetul 42: „Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi.” În acest moment al verdictului final apar două tabere: cei iertaţi de datorii, care-şi manifestă recunoştinţa şi iubirea lor pentru cămătar şi cei neiertaţi, care contestă cu vehemenţă această amnistie fiscală imaginată de pilda Domnului Isus. Această pildă evidenţiază diferenţa dintre fariseul Simon şi acea femeie păcătoasă care şi-a recunoscut păcatele „şi stătea lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.” (Luca 7.38) Pe de altă parte, în inima fariseului s-a pornit aria cârtirii şi a îndoielii legată de persoana Domnului Isus ca proroc. El îşi zicea: „Mai este musafirul meu un proroc, dacă o primeşte pe această femeie?” Fariseul nu numai că nu şi-a recunoscut păcatele cârtirii şi ale îndoielii, dar a mai făcut ceva neplăcut şi din invitaţia adresată lui Isus ca să vină la masa lui: un prilej ca să câştige ceva la părerea bună despre sine însuşi. Judecând pilda celor doi datornici în contextul ei social şi religios, se poate trage concluzia că Dumnezeu S-a îndreptat în mod conştient spre vameşi şi spre femeile păcătoase, întrucât liderii religioşi ai naţiunii L-au respins pe Hristos. În textul nostru fariseul Simon evalua sfinţenia prin distanţa fizică faţă de cei păcătoşi. Adevărata sfinţenie are la bază relaţia personală cu Dumnezeu a omului respectiv. Isus citeşte şi judecă şi gândurile noastre aşa cum a judecat gândurile lui Simon, fariseul, prin pilda pe care a rostit-o ca să-l trezească la realitate. În final, Domnul l-a pus să rostească adevărul central al pildei cu propria sa gură, adică să se autocondamne. Domnul Isus a făcut următoarea previziune cu un alt prilej: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi tot din cuvintele tale vei fi condamnat.” Pilda ne spune că iubirea este direct proporţională cu iertarea datoriei: 500 dinari reprezintă munca pe 560 de zile, 50 de dinari însemna munca pe o lună şi trei săptămâni. Femeia n-a fost iertată datorită iubirii pentru Hristos, ci iubirea sa a fost consecinţa iertării. Iertat de puţine lucruri însemna iubire mai puţină, iertat de mai multe lucruri echivala cu o iubire mai mare. Domnul Isus nu a sugerat că fariseul nu este un păcătos, ci mai degrabă El a arătat că Simon nu şi-a recunoscut niciodată iertarea. Din această pildă cu cei doi datornici putem spune următoarele: 1. Cu toţii suntem păcătoşi; 2. Cu toţii putem primi iertarea prin pocăinţă şi credinţă; 3. Cu toţii putem să-L iubim pe Isus. În principiu, Isus are puterea şi autoritatea să-i ierte pe toţi păcătoşii, dar nu în mod automat, ci doar cu condiţia pocăinţei şi a credinţei, şi nu după ce aceştia pleacă din această lume prin moartea lor fizică. Să nu ne mirăm că firea pământească urăşte harul lui Dumnezeu, prin care ne este accesibilă mântuirea căpătată prin credinţa în Hristos. Această mântuire ne aduce o pace trainică pe trei direcţii: cu Dumnezeu, cu oamenii din Biserică sau din afara ei şi, în sfârşit, pacea cu noi înşine. Psihiatrii nu pot da pacea sufletească. Ei nu pot dărui niciunui om bucuria şi pacea pe care numai Isus le poate dărui unui păcătos iertat de păcate. Participarea Domnului Isus la masa dată de un fariseu cu numele Simon ne conduce la concluzia că trebuie să influenţăm lumea prin Cuvânt, dar nu trebuie să copiem modelele ei. Barca este în mod normal pe apă, dar este interzis ca apa lacului sau a mării să intre în barcă pentru că atunci urmează naufragiul. Biblia, prin Noul Testament ne dă instrucţiuni şi mai clare cu privire la relaţiile noastre cu anumiţi semeni: să nu ne complacem în distracţiile lumii şi să nu participăm la lucrările neroditoare ale întunericului. Domnul Isus este exemplul vrednic de urmat pentru fiecare dintre noi. Ce a făcut El în casa fariseului Simon? Să reţinem în continuare patru lucruri făcute de Însuşi Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu: - El făcea lucrarea Tatălui; - Isus a depus mărturie prin parabola Sa împotriva păcatelor lui Simon; - El a explicat natura adevăratei iertări a păcatelor, prin pocăinţă şi credinţă în Isus Hristos; - Domnul a făcut o legătură neaşteptată dintre iertarea primită de la Dumnezeu şi iubirea pe care i-o datorăm Domnului ca recunoştinţă evlavioasă. Doresc ca alegerea noastră să corespundă nu cu spiritul critic al fariseului Simon, ci cu atitudinea plină de pocăinţă a femeii iertate prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Dumnezeu să ne ajute! Amin!