Felix, dregătorul îngrozit de cuvinte

Ascensiunea lui a fost uimitoare, având în vedere că vorbim despre un sclav eliberat. E drept, nu sclavul oricui, ci al Antoniei, mama împăratului. Liber fiind, îşi începe urcuşul în carieră folosindu-se, strategic, şi de căsătoriile sale cu femei nobile, din familii bine poziţionate, iar în anul 52 dH ajunge procurator al Iudeii.

În această poziţie se afla Marcus Antonius Felix când a ajuns la el, , cazul Pavel”, apostolul acuzat de conaţionalii săi de răzvrătire. Cazul nu era simplu, având în vedere că Pavel era un iudeu, cu cetăţenie romană, venind din oraşul liber Tars, din Cilicia. Dar, din câte se pare, Felix era preocupat mai degrabă de foloase materiale decât de Dreptul roman. , , Nimic nu este nou sub soare”, ca să cităm din Eclesiastul.

Privitor la acest, , caz”, lucrurile mergeau în direcţia hotărâtă de Dumnezeu, care-i spusese lui Pavel: , , trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” (Fapte 23:11b) Nu vom insista, deci, asupra derulării lui, ci asupra unui episod anume. Dialogul dintre Felix şi Pavel.

Procuratorul a venit însoţit de Drusila, soţia lui, să stea de vorbă cu prizonierul. Nu era străin de, , Calea” pe care o propovăduia acesta, de aceea n-a fost surprins că în timpul aceste întrevederi a vorbit, , despre credinţa în Hristos Isus” (Fapte 24:24b). Subiectul părea să-i stârnească interesul lui Felix, până când, la un moment dat, a exclamat îngrozit: , , De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” (Fapte 24:25b)

Ce se întâmplase? De unde groaza asta peste el, în timpul unei conversaţii? A fost momentul în care Pavel a vorbit, , despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare.” (Fapte 24:25a). A înţeles, prividu-şi viaţa. Pe Drusila, cea de-a treia soţie a lui, o convinsese să-şi părăsească soţul, pe Azisus, împăratul din Emesa Siriei. Aceasta fusese logodită în prealabil cu prinţul moştenitor al Comagenei.

Toată această încâlceală era condamnată de cuvintele lui Pavel, dar vestea bună adusă de el era că pentru toate este iertare. Cu condiţia să-ţi doreşti o schimbare. Dar Felix a recurs la o amânare, chiar dacă a fost îngrozit. A preferat să trăiască cu această groază decât să fie eliberat. A preferat amânarea. O amânare repetată. Şi fatală.

Au tecut doi ani până la căderea lui Felix în dizgraţie şi înlocuirea lui cu Porcius Festus. Şi în aceşti doi ani întâlnirile cu Pavel s-au repetat. Dar hotărârea lui n-a venit. Chiar dacă Dumnezeu a amânat pentru el plecarea lui Pavel la Roma. Tragic.

De meditat, de pe poziţia lui Pavel: să vorbim despre mântuire în orice împrejurare. De pe poziţia lui Felix: amânarea unei decizii pentru mântuire poate fi fatală.

Simion Felix Marţian

Vulcan, 8 mai 2018